Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:01 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce obiect îți poți cumpăra cu 142 milioane de dolari

ro

14 Nov, 2013 00:37 3178 Marime text
    Un tablou de Francis Bacon a fost vândut cu peste 142 milioane de dolari, marți, în cadrul unei licitații desfășurate la New York.  Acesta a devenit cel mai scump obiect de artă vândut la licitație, a declarat printr-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a casei de licitații, Elizabeth Van Bergen.
      Lucrarea cunoscută cu numele de ,,Trei Studii de Lucian Freud", a fost vândută după șase minute de licitare. Tripticul a fost pictat în 1969, și este cunoscut ca una dintre operele cele mai reprezentative ale lui Bacon.
Pictor britanic de origine irlandeză, acesta este unul din cei mai importanți pictori ai secolului al XX-lea. În opera sa este prezentată în special suferința corpului uman, schimbat de cruzimea vieții cotidiene. Tablourile sale sunt pline de tensiune, personajele suferind acțiunea destructivă a unor forțe ce vin din interiorul sau exteriorul conștiinței. Tragismul cu care sunt înfățișate chipurile contemporanilor sau ale unor personaje istorice au la bază avertismentul pe care conștiința artistului înțelege să-l dea oricăror pericole de distrugere a valorilor umane.
Tabloul îl prezintă pe Freud așezat pe un scaun de lemn în trei poziții diferite.
    Pictura a fost parte dintr-o licitație record care a generat venituri de 691.583 milioane de dolari, cea mai mare sumă adunată de la o licitație a obiectelor de artă.
     Recordul precedent stabilit de o lucrare a lui Bacon a fost pentru un alt triptic pictat în 1976, pentru care a încasat mai mult de 86 milioane de dolari.
     O altă surpriză a fost suma cu care s-a vândut lucrarea ,,Dog Balloon" a lui Jeff Koons. Aceasta a fost adjudecată pentru suma de 58.4 milioane de dolari, un record pentru orice piesă de artă vândute la licitație de către un artist în viață.
     Recordul precedent, pentru cea mai scumpă operă de artă vândută la licitație, a fost stabilit de lucrarea lui Eduard Munch ,,The Scream", pictată în 1895. Aceasta a fost vândută cu peste  119 milioane de dolari în 2012 la Sotheby în New York.

Ti-a placut articolul?

Comentarii