Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:35 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce fenomen meteo se înregistrează în judeţul Tulcea. Recomandările Centrului Infotrafic

ro

04 Feb, 2018 08:48 1425 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile, nici probleme majore privind fluenţa traficului pe arterele principale.

Se înregistrează ninsori slabe în zonele înalte din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Maramureş, Alba şi Suceava, lapoviţă în zona localităţii Ştei (judeţul Bihor) şi ploi în Muntenia şi multe alte judeţe (Dolj, Olt, Caraş-Severin, Bihor, Maramureş, Sălaj, Braşov, Mureş, Neamţ, Tulcea).

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere, când carosabilul este umed, conducătorilor auto le este recomandat să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului.

Fiecare manevră trebuie efectuată numai după o temeinică asigurare.

Înainte de a porni la drum, şoferii trebuie să se asigure că parbrizul, geamurile laterale şi luneta le asigură o vizibilitate foarte bună, că instalaţia de climatizare şi dezaburire a maşinii funcţionează corespunzător. Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, este necesară mărirea distanţei faţă de autovehiculul dinainte.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare tip cod galben valabilă astăzi, până la ora 9.00, în zona judeţului Gorj (Târgu Jiu, Rovinari, Tismana, Arcani, Bălănești, Bălești, Bâlteni, Câlnic, Ciuperceni, Dănești, Drăguțești, Fărcășești, Glogova, Godinești, Mătăsari, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Scoarța, Telești, Urdari), unde se va semnala ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa  

Ti-a placut articolul?

Comentarii