Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a solicitat ministrul Educației, Valentin Popa la ședința CNATDCU despre acordarea titlului de doctor

ro

02 Mar, 2018 22:18 1989 Marime text
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a participat vineri, 2 martie, la şedinţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU)
 
Cu acest prilej, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a subliniat importanţa acestui consiliu consultativ şi rolul său primordial în definirea şi stabilirea standardelor de calitate în educaţia universitară. De asemenea, ministrul Valentin Popa a declarat că, în mandatul său, reprezintă priorităţi creşterea calităţii actului educaţional, recunoaşterea internaţională a învăţământului superior românesc şi respectarea normelor de etică, integritate şi deontologie profesională.
 
Ministrul Valentin Popa le-a reamintit celor prezenţi că aşteptările comunităţii academice privind CNATDCU sunt foarte mari, membrii acestuia fiind cei de la care se aşteaptă, înainte de toate, stabilirea liniilor directoare ale învăţământului superior românesc. În acest context, solicitările exprese ale ministrului adresate membrilor CNATDCU sunt:
 
- Analizarea şi identificarea posibilităţilor de armonizare a standardelor de calitate în învăţământul superior, fără scăderea acestora;
 
- Stabilirea, într-un timp cât mai scurt, a unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor;
 
- Conştientizarea importanţei rolului CNATDCU, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi Regulamentului de organizare şi funcţionare, în ceea ce priveşte desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiari şi profesori din universităţi, precum şi în respectarea eticii şi deontologiei în cercetare (şcoli doctorale). Pornind de la acest deziderat, ministrul Valentin Popa a anunţat membrii CNATDCU că vor efectua vizite de monitorizare şi control în universităţi, în echipe mixte, alături de funcţionari din cadrul Corpului de Control al ministrului.
 
Astfel, ministrul Educaţiei a solicitat preşedintelui CNATDCU ca, în termen de o săptămână, să prezinte, împreună cu Direcţia Generală Inspecţie şi Control din cadrul MEN, o propunere de program pentru aceste activităţi de control, în care vor fi urmărite:
 
- Verificarea modului în care s-au derulat concursurile pentru ocuparea poziţiilor de conferenţiar şi profesor universitar;
Îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea acestor poziţii, pornind de la sesizările primite la MEN, dar şi prin sondaj/eşantionare;
- Verificarea modului în care, în cadrul universităţilor/şcolilor doctorale, sunt respectate normele de etică, integritate şi deontologie profesională.
 
La constituirea comisiilor de control (2 reprezentanţi CNATDCU şi 2-3 reprezentanţi MEN) vor fi evitate incompatibilităţile.
 
Totodată, ministrul Valentin Popa a solicitat membrilor Consiliului General al CNATDCU o mai mare implicare, astfel încât să nu mai existe necorelări/disfuncţionalităţi în activitatea diverselor comisii CNATDCU, menţionând că sunt multe teze de doctorat amânate, dar şi sesizări de plagiat nesoluţionate.


Sursa foto: http://www.eed.usv.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii