Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Băsescu se întâlneşte cu foştii colegi de Academie. Unii dintre ei celebri

ro

17 Aug, 2013 10:04 2839 Marime text
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte astăzi cu foştii săi colegi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, pentru a sărbători 37 de ani de la absolvirea institutului.

În ultimii opt ani, întâlnirile au avut loc la vila de protocol din staţiunea Neptun. Excepţie a făcut vara anului trecut, în perioada suspendării preşedintelui, când întâlnirea a fost organizată la un hotel din Constanţa.

Remember

În anul 1976 au absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân" 214 studenţi, printre aceştia numărându-se şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, care a terminat Facultatea de Navigaţie, Secţia Civilă Transport Maritim.

După finalizarea facultăţii mai sus precizate, Traian Băsescu şi-a continuat studiile, urmând ca în anul 1995 să absolve Cursurile Avansate de Management în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. De menţionat în perioada anilor 1976 - 1981, preşedintele românilor a fost Ofiţer Maritim gradele III, II şi I, pe nave impresionante din cadrul NAVROM Constanţa. Între anii 1981 - 1987, Traian Băsescu a fost căpitan de cursă lungă, iar preţ de doi ani a fost şi şef al Agenţiei Navrom din Anvers. Revenind la perioada când Traian Băsescu a absolvit Facultatea de Navigaţie, Secţia Civilă Transport Maritim, mai putem spune că şeful statului a avut 96 de colegi.

Cotidianul ZIUA de Constanţa face o trecere în revistă a celor care au terminat aceeaşi facultate cu preşedintele ţării, unul dintre ei fiind viceamiralul cu trei stele Dorin Dănilă, fost şef al Statului major al Forţelor Navale, care este absolventul Facultăţii de Navigaţie, Secţia Militară.

Tot Facultatea de Navigaţie, Secţia Militară a terminat în 1976 şi Mircea Rusmănică, fost şef al Comandamentului Flotei Maritime. Pe data de 2 martie 2009, însuşi preşedintele României a semnat decretul de înaintare în grad şi trecere în rezervă a mai multor generali şi amirali din Ministerul Apărării Naţionale, printre ei aflându-se şi fostul şef al Flotei.

Un alt coleg de facultate de-al preşedintelui este Gheorghe Bamboi, director studii, expert consultant în cadrul Centrului Român pentru Pregătirea si Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale.

Lista colegilor
Gheorghe Bamboi a terminat Facultatea de Navigaţie, Secţia Transport Maritim, iar în perioada 1976 - 1982 a fost ofiţer şi comandant în cadrul NAVROM Constanţa. În perioada 1982 - 1989, Bamboi a fost lector universitar - disciplina Transport Maritim în Institutul de Marină, Constanţa, în perioada 1989 - 1991 a fost comandant în NAVROM Constanţa, între anii 1991 - 2001, a fost comandantul Metz Shipmanagement Ltd.- Limassol/ Cipru, iar din 2002 ocupă postul de director studii în cadrul CERONAV. Şi Ion Bârgău a terminat, în 1976, Institutul de Marină Mircea cel Batrân, Constanţa, Facultatea de Navigaţie. În perioada 1976 - 2005, Ion Bârgău a ocupat în cadrul NAVROM Constanţa posturi precum: ofiţer maritim, căpitan secund, comandant de cursă lungă în diverse companii de navigaţie străine cum ar fi Sea Wind Maritime/ Grecia, Argo Coral Maritime/ Israel.
Un alt coleg de-al preşedintelui României a fost Paul Brânză, fost şef al Autorităţii Navale Române. Acesta a fost comandant de cursă lungă, ofiţer maritim de gradul 3, 2, şi 1. Mircea Hafiuc a terminat tot în 1976 Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, Constanţa, Facultatea de Navigaţie, iar în prezent este expert consultant în cadrul CERONAV. Constantin Şuteu, şeful Agenţiei Romtrans, este absolventul Facultăţii de Navigaţie Secţia Civilă - Transport Maritim, la fel şi Ion Jercan, fost şef al Direcţiei Transporturi Navale, patronul firmei falimentare Antigon Shipping SRL. Lista foştilor colegi ai lui Traian Băsescu poate continua cu Gheorghe Sariciu, cunoscut ca şi unul dintre cei mai experimentaţi piloţi marinari, dar şi şef în cadrul unităţii comerciale „Agigea Pilot". Lista mai sus precizată poate continua cu Vasile Virgil Brudaru, Costel Iotov, Doru Alexe, Cătălin Nicolae Andreescu, Sorin Balaş, Victor Barbu, Gheorghe Horj - Lupu etc.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii