Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi și mâine se vor desfășura ședințele Sfântului Sinod al BOR și Sinodului Permanent. Ce se va discuta în premieră

ro

17 Aug, 2017 04:00 2425 Marime text
Astăzi, potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Române, va fi prezentat și discutat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privitor la propunerile Comisiei pentru Statut și regulamente referitoare la analizarea sesizărilor sau acuzațiilor aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe, precum și la cercetarea și judecarea acestora.

Totodată, vor fi analizate, în vederea aprobării, și unele propuneri ale Cancelariei Sfântului Sinod referitoare la încetarea activității clericale, inclusiv a ierarhilor.

În aceeași zi, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, vor fi desemnați membrii și supleanții Consistoriilor arhierești care vor cerceta și judeca în primă și ultimă instanță cazurile de abatere de la morala și disciplina Bisericii.

Mâine, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația critică din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse Preasfințitului
Părinte Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie.


Facem precizarea că unele din punctele trecute pe ordinea de zi constituie o premieră pentru Sfântul Sinod. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii