Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANPC a verificat vânzările cu preț redus. Amenzi în valoare de aproximativ 800.000 de lei

ro

20 Sep, 2016 15:11 2079 Marime text
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, în perioada 3-19 august, o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora.
 
Au fost verificaţi 553 de operatori economici, iar la 342 din cei controlaţi, s-au depistat abateri de la prevederile legale.
 
Au fost aplicate 364 de sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor: 217 amenzi contravenţionale, în valoare de 778.200 lei şi 147 avertismente.
 
Principalele tipuri de deficienţe consatate:
  • nerespectarea regulilor de fixare a preţurilor;
  • o preţul practicat nu reprezenta cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, ci dimpotrivă, preţul cel mai mare;
  • o preţuri promoţionale care fuseseră reduse în 2015 şi care nu mai puteau fi considerate “preţuri reduse” (se consideră reducere de preţ doar dacă această are loc în ultimele 30 zile dinaintea debutului campaniei promoţionale);
  • o produse cu preţ redus cu 20-50% fără a fi însă afişat preţul nou, consumatorii fiind informaţi că preţul redus va fi calculat la casă;
  • o articole textile cu titlu de reducere 20% şi 30%, fără a fi menţionat pe eticheta „preţ vechi/preţ nou” sau nefiind afişat niciun preţ;
  • o produse aflate pe rafturi diferite cu procente diferite de reducere - pe un raft reducere de 30%, pe un alt raft 40%, pe altul 50%;
  • nerespectarea prevederilor legale privind combaterea practicilor incorecte în cazul publicităţii - diverse pachete promoţionale care anunţau reducere de 50% pentru unul dintre produsele supuse promoţiei, informaţie care însă nu s-a confirmat;
  • nerespectarea prevederilor privind vânzările de soldare - regulile de publicitate a preţurilor nu erau respectate, existând doar preţul nou, fără a se putea face o comparaţie;
  • nerespectarea prevederilor privind vânzările de lichidare, dar fără informarea consumatorilor privind durata acestora;
  • nerespectarea prevederilor privind vânzările promoţionale - se practicau reduceri de preţ la diverse produse fără a informa consumatorii că oferta este valabilă numai în limita stocului disponibil sau că produsele promovate trebuie să existe la vânzare pe durata întregii perioade anunţate.

Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează produse cu preţ redus:
  • să ştie că orice vânzare cu preţ redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoţională, etc.) trebuie să fie însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ei („soldare/ soldări/ şolduri", „lichidare”, „promoţii”, etc.), însoţită de dată de debut şi de durata acesteia;
  • să ştie că, în cazul în care oferta este deja în derulare, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”;
  • să verifice dacă oferta mai este valabilă în momentul respectiv;
  • să verifice dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă preţul afişat este cel facturat);
  • la achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul „3 la preţ de 2”, trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compară cu preţul pachetului promoţional;
  • să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afişe sau pliante, prin anunţuri pe site etc);
  • să ştie că orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; fie prin menţiunile "preţ nou", „preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare; fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii