Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul rus la NATO Amplasarea de rachete SUA în România,ameninţare potenţială la adresa Rusiei

ro

05 Mar, 2011 20:06 1500 Marime text

Ambasadorul Rusiei la NATO a criticat planurile de amplasare a unor rachete americane în România şi Polonia în cadrul scutului antirachetă spunând că ar reprezenta "o potenţială ameninţare la adresa Rusiei", relatează Radio Polonia.

"A treia şi a patra fază a scutului antirachetă propus de Statele Unite în Europa comportă o potenţială ameninţare la adresa Rusiei", a afirmat vineri ambasadorul Dmitri Rogozin, după ce secretarul de stat Hillary Clinton şi ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski au confimat săptămâna aceasta că SUA vor amplasa un sistem defensiv de rachete în Polonia, ca parte a scutului european antirachetă propus de preşedintele Barack Obama. Ambasadorul a spus că Rusia a fost de acord la summitul NATO din noiembrie să coopereze cu un sistem antirachetă european deplin integrat, şi nu cu două sisteme diferite - unul condus de Rusia şi unul de NATO, separat - dintre care unul ar fi "un scut antirachetă american deghizat". Moscova s-a opus categoric planurilor iniţiale din timpul administraţiei republicane a lui George W. Bush de a amplasa elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi Cehia văzând în aceasta o ameninţare la adresa Rusiei. Rogozin a criticat şi desfăşuraea recentă a unei baterii de rachete americane Patriot în Polonia, la doar 60 de kilometri de Kaliningrad, "o regiune foarte sensibilă", după cum a accentuat el. Polonia găzduieşte temporar rachetele Patriot şi soldaţii americani necesari desfăşurării lor, care vin de la regimentul 7 de artilerie antiaeriană, cu baza permanentă în Germania. Începând din primăvara anului trecut, România desfăşoară negocieri cu Statele Unite pentru amplasarea a trei baterii de rachete interceptoare în cadrul fazei a treia a scutului antirachetă în etape propus de Washington. Faza a treia ar urma să fie operaţională din anul 2015. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea în trecut şi cu prezenţa americană la Marea Neagră, facilitată de România prin punerea la dispoziţia forţelor SUA a bazei de la Mihail Kogălniceanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii