Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:49 20 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amânare în dosarul privind Regulamentul de acces în zona Peninsulară

ro

20 Jun, 2019 17:40 1468 Marime text

Magistraţii secţiei de contencios-administrativ de la Tribunalul Constanţa au decis la termenul de astăzi amânarea până pe 19 septembrie a dosarului 1068/118/2019 prin care, Asociaţia Piaţa Ovidiu solicită anularea HCL NR 371/27.09.2018 privind Regulamentul de acces în Piaţa Ovidiu.
Avocatul Asociaţiei, Maria Verioti a precizat că la termenul de astăzi, magistraţii au respins toate excepţiile formulate de municipalitate.
Vă reamintim, în urmă cu două săptămâni, magistrații de la Tribunalul Constanța au dat o primă soluție în dosarul în care Asociația Piața Ovidiu a solicitat suspendarea executării actului administrativ HCL NR 371/27.09.2018, prin care s-au impus restricții de acces în Piața Ovidiu.  Instanța a decis atunci suspendarea actului administrativ. Chiar dacă nu este definitivă, decizia magistraților este executorie ceea ce presupune că de astăzi nu se mai pot ridica mașini din Piața Ovidiu și nu se mai pot aplica sancțiuni conducătorilor auto care nu au respectat restricția impusă de decizia Consiliului Local Constanța. 

Citeşte şi:

https://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/regulamentul-de-acces-in-zona-peninsulara-a-municipiului-constanta-suspendat-de-tribunalul-constanta-decizia-este-executorie-693170.html?print

Ti-a placut articolul?

Comentarii