Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actorul principal din "Love Story" împlinește 75 de ani (video)

ro

20 Apr, 2016 09:03 2848 Marime text
 
Cine nu a văzut celebrul film ”Love story”? Povestea celor doi tineri îndrăgostiți a înmuiat inimile multor oameni. Astăzi este ziua lui Ryan O'Neal, născut la 20 aprilie 1941, la Los Angeles, California, actorul principal din acest film.

Ryan O'Neal este fiul scenaristului Charles O'Neal și al actriței Patricia Callaghan O'Neil. A absolvit "Munich American High School" din Munchen, Germania, în 1959. Înainte de a deveni actor, a fost salvamar și boxer amator. A început cariera de actor ca și cascador. Și-a făcut debutul în lumea filmului într-un serial turnat în Germania, în care a jucat alături de părinții săi "Tales of the Vikings" (1959).
După ce s-a întors în SUA a continuat să apară în roluri mici precum în "The Big Bounce" (1969) și în mai multe seriale de televiziune precum "Empire" (1962-1963), "Peyton Place" (1964-1969). Marea lovitură a actorului a fost câștigarea rolului din filmul "Love Story" (1970), pentru care mai candidaseră alți 300 de actori. "Love Story" a fost unul dintre filmele celebre de la începutul anilor '70, ecranizare a romanului cu același nume al scriitorului american Erich Segal, în regia lui Arthur Hiller. Filmul, care a avut premiera la 16 decembrie 1970, la New York, a primit șapte nominalizări la Premiul Oscar, între care și nominalizarea pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru Ryan O'Neal, potrivit site-ului www.cinemagia.ro.
 
Ryan O'Neal a interpretat roluri într-o serie de filme semnate de regizorul Peter Bogdanovici, începând cu comedia "Ce se întâmplă, doctore?" (1972), jucând alături de actrița Barbra Streisand. În 1973, a fost numărul doi în topul anual "Top Ten Stars Box Office", după actorul Clint Eastwood. Au urmat filme în care a jucat alături de fiica sa Tatum O'Neal, în "Paper Moon" (1973), rol pentru care Tatum O'Neal a primit Premiul Oscar, și, apoi, în "Nickelodeon" (1976).
 
Alte filme ale anilor '70 au fost "Barry Lyndon" (regia Stanley Kubrick, 1975), "A Bridge Too Far" (1977), "The Driver" (în regia lui Walter Hill,1978). La sfârșitul acestei perioade, cariera sa părea că a intrat în declin, când Ryan O'Neal a început să apară în filme de categorie B, cum ar fi "The Main Event" (1979) și "Oliver's Story" (1978, o continuare a filmului "Love Story").
 
În anii '80 a început să fie iar o prezență obișnuită pe marele ecran: "So Fine" (1981), "Green Ice" (1981), "Partners" (1982), "Irreconcilable Differences" (1984), "Fever Pitch" (1985), "Tough Guys Don't Dance" (1987), "Chances Are" (1989), potrivit site-ului imbd.com, citat de agerpres.ro.
 
Actorul s-a remarcat în pelicula "Zero Effect" (1998). În 1989, a jucat în producția TV "Small Sacrifices", alături de iubita sa Farrah Fawcett. Doi ani mai târziu, a apărut în serialul "Good Sports" și, apoi, în "Bull" (2000-2001) și în "Miss Match" (2003).
 
Între anii 2010-2013 a jucat în serialul TV "90210 Beverly Hills: Noua Generație" iar între 2006 — 2015, în serialul "Bones". A avut apariții mai scurte în serialele "Desperate Housewives" (2005), "Grey's Anatomy" (2009).
 
După aproape 45 de ani de la lansarea filmului ''Love Story'', în iulie 2015, actorii din distribuție s-au reîntâlnit pentru un scurt turneu în America. Ryan O'Neal (74 de ani) și Ali Mac Graw (76 de ani) au jucat pe Broadway, în spectacolul ''Love Letters'', potrivit site-ului redbookmag.com.
 
Ryan O'Neal a avut o relație pe termen lung cu actrița Farrah Fawcett, până la moartea ei în 2009. A fost căsătorit cu actrițele Joanna Moore și Leigh Taylor-Young; ambele căsătorii încheindu-se cu un divorț. Ryan O'Neal are patru copii:. Tatum O'Neal și Griffin O'Neal (cu Joanna Moore), Patrick O'Neal (cu Taylor-Young) și Redmond James Fawcett O'Neal (cu Farrah Fawcett).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii