A murit un actor. Un mare actor

Comunicat de presa
“Poate că tocmai bucuria scenei înseamnă, de fapt, talent. Iar talentul, dacă e într-adevăr talent, impune demnitate.”
Petrică Popa a plecat dintre noi, şi de pe scena Teatrului, în dimineaţa zilei de 7 iunie; duminică, 9 iunie 2013, ora 11:00, va fi depus în foaierul Teatrului “Nottara”, unde va avea loc şi slujba de înmormântare, ora 13:00, urmată de înhumarea de la Cimitirul “Bellu”, din Bucureşti.
Dumnezeu să-l odihnească!
Un fel de Malek al scenei, cu un umor personal sec, precis, natural, actorul s-a născut la Hunedoara, pe 3 iulie 1929, într-o familie în care cumsecădenia și onestitatea se aflau la loc de cinste. Tatăl său, profesor de limba și literatura română, a fost pasionat de teatru, iar fiul a început teatrul ca elev. Petrică Popa a urmat cursurile cunoscutului Colegiu “Diaconovici Loga” din Timișoara şi a făcut parte din cercul de teatru al liceului, perioadă în care a interpretat roluri în fața unui public format din părinți, profesori și elevi. Așa a descoperit marele mister care este teatrul, apoi, în mod firesc, a absolvit Institutul de Artă din Timișoara, specializarea Actorie; a avut ca profesori personalități ale artei scenice, precum Lilly Bulandra și Ștefan Braborescu.
În 1949, a fost angajat la Teatrul de Stat din Turda, unde a avut parte de șase roluri într-o singură stagiune. A colaborat cu regizori importanți ai acelei perioade, Val Mugur și Ion Olteanu; Ion Șahighian, mentor al mai multor generații de artiști, director la Teatrul Armatei – astăzi “Nottara” – l-a descoperit și l-a adus la București, în 1954.
Petrică Popa a fost actor al Teatrului “Nottara” mai bine de cincizeci de ani, cu fidelitate și profesionalism nedezmințite peste timp. Întâlnirea cu Ion Șahighian a fost hotărâtoare pentru o carieră în care nu au lipsit rolurile mari și rolurile mici, satisfacții, dar și dezamăgiri. O viață plină, în care nimic nu i-a știrbit bonomia; a rămas mereu tânăr și la fel de generos. Cam prea modest pentru zilele noastre! A fost o memorie vie a teatrului nostru şi nu ne-am sfiit să-i cerem ajutorul când aveam nevoie de vreun reper istoric; a fost unul dintre acei actori (tot mai puțin prezenți în teatrele noastre) care a avut un respect nemărginit față de public. A interpretat peste o sută de personaje, dintre care amintim: Pickering(Pygmalion de G.B. Shaw, regia: Sanda Manu), Ipingescu (O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu), Grigore Dragomirescu(Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu, regia: Mihai Berechet), Le Bret (Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, regia: George Rafael),Pișcik (Livada de vișini de A.P. Cehov, regia: Dominic Dembinski),Anselme (Avarul de Molière, regia: Dominic Dembinski), Prosper Ladino (Pârjolul de Cezar Petrescu), Episcopul Folliot (Thomas Becket de Jean Anouilh), Vitek (Enigmatica doamnă M de Karel Čapek), Kranski (Transfer de personalitate de Dumitru Solomon),Subcomisarul și Unchiașul (Capul de rățoi de George Ciprian). Petrică Popa a fost un actor pe care talentul său nativ și profilul Teatrului “Nottara” l-au predestinat comediei de mare success; a fost aplaudat în spectacole longevive precum: Băieții veseli; Adio, Charlie; Idioata; a cântat și a dansat în musicalurile: Lady X; Cuibul; Sus pe acoperiș, în sac sau Miresele căpitanului. Numeroasele apariții în emisiuni de divertisment, la teatrul de televiziune și la cel radiofonic, întregesc o carieră impresionantă.
Actorul Petrică Popa a fost onorat cu distincţii importante: Premiul de interpretare, pentru rolul Vasea, în spectacolul Așa va fi de N. Simeonov, regia: Lucian Pintilie, la Festivalul tinerilor actori din teatrele dramatice – 1957; Premiul de interpretare, pentru rolul Mihalache Dometie, din spectacolul Martorii sunt de față de Virgil Stoenescu, regia: Cristian Hadjiculea, la Gala Teatrului Istoric – 1986; Premiul pentru cel mai bun spectacol al anului (1987), pentru O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Dan Micu (a interpretat rolul Ipingescu).
 „Am îmbătrânit odată cu Teatrul Nottara. Cincizeci de ani de fidelitate, fără a-l părăsi nicio zi! Am avut multe împliniri, reușite, satisfacții. Dar și dezamăgiri, momente mai dificile peste care am reușit să trec scrâșnind din dinți, ambiționându-mă să-mi fac profesia bine și cu dăruire. În primii ani petrecuți aici, am avut privilegiul să fiu coleg și partener cu mari personalități. Îi urmăream fermecat la repetiții și la spectacole, căutând să învăț din secretele meșteșugului pe care-l stăpâneau cu virtuozitate, așa cum astăzi urmăresc jocul tinerilor colegi, căutând să mă acordezmodului lor de interpretare. De la Ion Șahighian, George Vraca, V. Maximilian și, mai târziu, de la George Constantin, am învățat ce înseamnă conștiința actoricească, adevărata dragoste de teatru și sfânta seriozitate profesională. Respectul pentru public, pentru partener, respectul față de tine însuți. Îmi revin în minte vorbele pe care mi le-a spus maestrul Șahighian: <<În teatru, o singură renunțare e interzisă – renunțarea la demnitate.>> Poate că tocmai bucuria scenei înseamnă, de fapt, talent. Iar talentul, dacă e într-adevăr talent, impune demnitate. (…) La vârsta mea, și după o carieră actoricească de cincizeci și cinci  de ani – din care cincizeci, neîntrerupt, pe aceeași scenă – verbele se conjugă mai mult la trecut și, doar cu puțin curaj, şi la prezent. Nu vreau să credeți că aceste gânduri sunt triste. Dimpotrivă, sunt mulțumit de ceea ce am realizat în profesie și în viață. (…) Mă pot mândri că nu am luat niciodată ceea ce i se cuvenea altcuiva, că nu a trebuit să-mi vând sufletul ca să-mi fie mie mai bine. Mi-am văzut de drumul meu, fără compromisuri. Am fost un actor truditor și vă mărturisesc că și acum, când sunt pe scenă, trăiesc bucuria și satisfacția jocului.” (fragment din interviul pe care Petrică Popa l-a acordat Andreei Dumitru, pentru Revista Teatrul Azi, în octombrie 2004, la aniversarea a cincizeci de ani de activitate neîntreruptă în Teatrul Nottara)
Câteva repere critice:
„Un actor solid, controlându-și perspicace mijloacele, Petrică Popa rotunjește rolul lui Ipingescu în așa fel încât acesta îi este net superior prietenului său, Jupân Dumitrache… E o interpretare admirabilă, convingătoare, susținută coerent, până la amănunt.” (Valentin Silvestru –România literară, februarie 1987)
„Am sentimentul că în Grigore Dragomirescu, Petrică Popa cultivă câteva procedee de aleasă factură și construiește cu dexteritate trecerile de la o etapă la alta, prin acțiuni psiho-fizice de calitate și de virtute actoricească.” (Ion Toboșaru – Emisiunea Scena, iunie 1984)
„În rolul lui Dometie, Petrică Popa este remarcabil. El și-a studiat rolul pe care în interpretează până în cele mai mici amănunte. Fiecare gest, fiecare rostire…” (Dan Bârlădeanu – Contemporanul, mai 1985)
 
„Pe Calandro, burghezul stupid și ignorant l-a întruchipat Petrică Popa, conferindu-i acea continuă credulitate combinată cu odioasă meschinărie, prin care acest foarte bun actor știe să-și descrie eroii…”(Marius Robescu – Tribuna României, mai 1983)