Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Mai bine de jumătate dintre respondenţi nu sunt mulţumiţi de modul în care a fost decorat municipiul Constanţa pentru sărbătorile de iarnă

ro

16 Dec, 2019 00:00 2559 Marime text

În oraşul Constanţa se simte atmosfera de sărbătoare, decoraţiunile dedicate sărbătorilor de iarnă fiind montate de firma contractată de Primăria municipiului Constanţa. Principalele bulevarde din Constanţa au fost decorate cu luminiţe şi forme angelice şi nu numai. Firma care s-a ocupat de decorarea oraşului este Luxten Lighting Company SA, cea care asigură iluminatul şi ornamentele specifice sărbătorilor de iarnă în Piaţa Ovidiu, în parcul Tăbăcărie (Orăşelul Copiilor) precum şi în municipiu, pe bulevarde, prin montarea de instalaţii luminoase la reţeaua de iluminat public existent. Ca în fiecare an, există voci pro şi contra în legătura cu felul în care a fost decorat oraşul în perioada sărbătorilor.


Chiar şi după ce a fost lansat sondajul de opinie cu întrebarea „Sunteţi mulţumiţi de modul în care a fost decorat de Crăciun oraşul Constanţa, de către Primărie?” au fost montate în continuare luminiţe decorative în municipiu.




Aproximativ 1.370 de persoane au răspuns la întrebare. Doar 44% dintre acestea au spus că sunt mulţumite de felul în care arată oraşul Constanţa în straie de Crăciun, restul de 56% optând pentru cealaltă variantă. Foarte multe persoane au comentat şi au venit cu completări la răspunsul oferit.


Redăm o parte din ele:
„Este cel mai urât oraş din România ! Ar trebui toate blocurile sa fie reamenajate cum a făcut primarul din Oradea. Oraşul Constanţa este al doilea ca număr de locuitori după Bucureşti. Peste tot sunt gunoaie iar oraşul este dezastruos din toate punctele de vedere!”


„Da frumos... Dar să se ia masuri rapide pentru înfrumuseţarea şi modernizarea centrului.... Strada Ștefan cel Mare lasă de dorit.... Să fie şi centrul Constanţei ca Sibiu, Braşov... noroc cu primarul care a fost ca a făcut ceva în centrul vechi şi staţiunea Mamaia... în rest nimic nu s-a făcut în acest oraş!”


„Puţină educaţie către populaţie şi sigur acest oraş ar arata altfel.”


„Oraşul este frumos, oamenii îl urâţesc, din păcate!”


„Sunt luminiţe, dar oraşul este trist şi lipsit de viaţă. Părerea mea.”


„Sunt sate si comune mult mai frumos iluminate, dar în fiecare an a fost la fel, aşa că...”


„Oraşul nu se face frumos numai de sărbători. Oraşul trebuie să fie de o frumuseţe şi o curăţenie tot timpul pentru locuitorii şi turiştii săi. Se poate şi mai bine”.


„În km 4-5 nu vine niciodată Crăciunul... N-o fi în Constanţa? Mă gândesc că şi cei din cartierele mărginaşe plătesc aceleaşi taxe, nu?”


„Poate Primăria a auzit că oraşul are şi cartiere, nu numai bulevarde centrale.”


Citeşte şi:

Sondaj de opinie. Sunteţi mulţumiţi de modul în care a fost decorat de Crăciun oraşul Constanţa, de către Primărie?

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii