Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:29 19 02 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Doar o treime dintre respondenți consideră că divergențele americano-iraniene ar duce la un conflict armat

ro

20 Jan, 2020 00:00 1762 Marime text

Contrar imaginilor distribuite şi părerilor împărţite de pe reţelele de socializare, participanţii la sondajul iniţiat de ZIUA de Constanţa nu cred în posibilitatea izbucnirii unui conflict armat în contextul situaţiei delicate din Orientul Mijlociu de la începutul acestui an.


În Orientul Mijlociu au avut loc mai multe incidente, inclusiv cu bombardamente, atât din partea SUA, cât şi din partea Iranului. Mai mult, unul dintre generalii cei mai importanţi din istoria Iranului a fost asasinat de două rachete americane. Ca ripostă, Iranul a atacat două baze SUA din Irak, fără să fie înregistrate victime. Pe de altă parte, o rachetă a lovit un avion de pasageri, cu destinaţia Ucraina, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa. De altfel, războiul declaraţiilor a dus la moartea mai multor persoane, iar dacă nu vor fi luate măsuri de temperare a acţiunilor celor două state, lucrurile ar putea escalada. Declaraţiile ulterioare au scăzut în agresivitate şi lucrurile s-au mai calmat.



În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: „Credeţi că altercaţiile din Orientul Mijlociu ar putea genera un război?”. 67% dintre respondenţi au răspuns cu nu şi doar o treime au spus da.


Citeşte şi:

Credeţi că altercaţiile din Orientul Mijlociu ar putea genera un război?

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii