Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:18 25 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Cum vi se pare interiorul renovat al Cazinoului din Constanța?

ro

25 May, 2025 17:00 222 Marime text


După mai bine de patru ani  de lucrări de restaurare, Cazinoul a fost redeschis publicului pe 21 mai 2025, în cadrul Zilelor Constanței.

Accesul a fost gratuit, dar doar pe bază de rezervare, iar biletele s-au epuizat rapid.

Interiorul a fost restaurat în stil Art Nouveau, păstrând farmecul istoric al clădirii. Lucrările de reabilitare au început în 2020 și au fost finanțate din bugetul de stat, fiind implementate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții. În data de 20 martie, compania Aedificia Carpația, firmă care a desfășurat lucrările de reabilitare ale clădirii Cazinoului din Constanța, a predat clădirea către CNI SA. Evenimentele de redeschidere au inclus recitaluri, concerte și un video mapping spectaculos.
 
Cazinoul din Constanța, o adevărată comoară a arhitecturii de pe malul Mării Negre, este martorul unei istorii fascinante, scrise de-a lungul decadelor cu urcușuri și coborâșuri. Povestea fascinantei clădiri a început în 1880, când în apropierea Cazinoului de azi, lângă Farul Genovez, exista o construcție de lemn, modestă, ce oferea un refugiu de relaxare pentru localnici și vizitatori. Însă, anul 1902 a marcat un nou început, iar demolarea acelei clădiri a făcut loc unui proiect îndrăzneț, menit să capteze esența eleganței și splendorii.

Astăzi, Cazinoul din Constanța este mult mai mult decât o clădire veche,  este o emblemă a răbdării și unei renașteri.

Cotidianul ZIUA de Constanța lansează un sondaj de opinie, pentru a afla părerea cititorilor despre cel mai vizitat obiectiv turtistic în această vară, cu întrebarea: „Cum vi se pare interiorul renovat al Cazinoului din Constanța?“  
 



 
 
 
Citește și:
LIVE TEXT: Așteptarea a luat sfârșit! Cazinoul Constanța se redeschide pentru public. Suita de evenimente care marchează momentul (FOTO+VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii