Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:42 28 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Cum preferați să înceapă noul an școlar – online, fizic la școală sau hibrid?

ro

31 Aug, 2020 00:00 2305 Marime text
  • Noul an școlar 2020-2021 va debuta sub semnul întrebării
  • Cazurile de coronavirus și evoluția lor vor stabili modul în care fiecare școală își va primi sau nu elevii în clădire
  • În situațiile grave, elevii vor învăța exclusiv online
Fiecare unitate de învățământ se pregătește, chiar în aceste clipe, de deschiderea anului școlar 2020-2021, care alături de semestrul al doilea din cel precedent, va fi caracterizat de incertitudine.
Cu mai puțin de 3 săptămâni până când ar trebui ca cei mici să meargă la școală, nu știm încă în ce mod se vor desfășura orele.
Există în plan trei scenarii, iar la data de 8 septembrie ar trebui definitivat fiecare scenariu în parte și ce instituții de învățământ vor aborda fiecare dintre cele trei variante puse la dispoziție de autorități.
Pentru cei care au o rată în județ de sub un caz la mia de locuitori, elevii vor putea merge la școală, fiind respectate măsurile de igienă și distanțare socială. Între 1 caz și 3 la mia de locuitori, elevii vor avea un sistem hibrid – 2 săptămâni vor învăța de acasă, 2 săptămâni de la școală, în câte două grupe. Al treilea caz, cel pesimist, toată lumea învață de acasă, când cazurile depășesc numărul de 3 la mia de locuitori.

În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța lansează un sondaj de opinie care să chestioneze atât părinții, dar și elevii, despre situația prezentată mai sus:


 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii