Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:00 22 08 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sondaj de opinie Ce pedeapsă credeți că ar trebui să li se aplice șoferilor care conduc beți, drogați sau fără permis și produc accidente cu victime?

ro

15 Jul, 2019 00:00 1153 Marime text
Mai mulți șoferi sunt prinși în trafic de polițiști conducând sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Constanța, în fiecare zi sunt depistați șoferi care conduc băuți la volan sau cu permise de conducere false.
 
Spre exemplu, la data de 14 iulie, în jurul orei 03.00, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Mangalia, a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Vama Veche către 2 Mai, unde a acroșat un pieton care se deplasa pe marginea părții carosabile. După impact, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind depistat în scurt timp de un echipaj de poliție. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a fost depistat pozitiv, rezultatul fiind de 0,73mg/l alcool pur în aerul expirat. Pietonul, în vârstă de 26 de ani, din București, a fost transportat la spitalul din Mangalia, suferind o vătămare corporală ușoară la brațul stâng.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanța lansează sondajul de opinie cu întrebarea:
 

 

 
De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți, într-un comentariu, și părerea dumneavoastră cu privire la subiectul propus.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Octavian Sandru 15 Jul, 2019 20:45 În opinia mea cred că și închisoarea pe viață este prea puțin pentru asemenea fapt! Inconștiența trebuie plătită cu aceeași monedă!
  • maria 15 Jul, 2019 12:35 Interzicerea pe viata de a mai obtine un carnet auto. Eu as propune sa fie incadrari si laact de terorism Ce mi-e ca iese pe strada cu Kalesnicovul sau se suie beat sau drogat sau fara carnet la volan.