Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:56 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce cartier ar recomanda constănţenii cuiva care doreşte să se mute. Iată părerile acestora şi rezultatul sondajului de opinie!

ro

26 Mar, 2018 00:00 6549 Marime text
La începutul săptămânii trecute, cotidianul ZIUA de Constanţa lansa o dezbatere, dar şi un sondaj de opinie, cu întrebarea: „Dacă v-ar solicita cineva o părere, în ce cartier al Constanţei i-aţi recomanda să se mute?“
 
Am provocat această dezbatere gândindu-ne că, atunci când vine vorba despre cartierele municipiului Constanţa, părerile sunt împărţite.

Ba acela este mai periculos, ba celălalt este mai liniştit, ba acela este mai rău famat, ba aici este cea mai mare aglomeraţie urbană, auto sau poluare.
Şi nu se poate scoate din context faptul că aici nu este pic de spaţiu verde, că acolo sunt trotuare de nu poţi merge decât pe stradă şi câte altele.

Materialul a fost accesat de peste 2.400 de cititori, iar la sondaj au participat peste 530 de persoane.

 

Ei bine, cei mai mulţi ar recomanda cartierul Faleză Nord (22%), urmat de Tomis Nord (19%) şi Casa de Cultură (8%).
La polul opus se află cartierele CET, Brătianu şi Abator - doar 2% le-ar recomanda cuiva.
 
Pe parcursul dezbaterilor, unii au recomandat Madagascarul, alţii, direct parcul Tăbăcărie, Brazilia, Tenerife sau cartierul Henri Coandă.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii