Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ruladă de curcan cu ciuperci

ro

20 Jul, 2011 16:54 2670 Marime text

ruladacurcan21.jpgPieptul de curcan, prin textura dar mai ales prin dimensiunile sale, se pretează de minune pentru rulade. Carnea de curcan se cere a fi umplută cu diverse legume, fructe sau brânzeturi. Umplutura de ciuperci cu ardei şi praz e doar o sugestie pentru o gustare la îndemâna oricui.

Porţii: 4

Timp de preparare: 80 de minute

Ingrediente:

400 grame piept de curcan

200 grame ciuperci albe

1/4 tulpină de praz

1 ardei roşu

1 lingură rasă de pesmet

1 linguriţă de oregano

2-3 frunzuliţe de salvie

4 linguri ulei de măsline

1 lingură de boia de ardei dulce

sare

piper

Preparare:

Încingeţi cuptorul la 180 de grade.

Curăţaţi prazul de foile exterioare, ardeiul de cotor şi seminţe.

Tocaţi prazul mare. Tăiaţi ardeiul gras cubuleţe cu latura de 5 milimetri şi ciupercile în rondele de aceeaşi grosime.

Sotaţi în 2 linguri de ulei de măsline legumele - prima dată prazul şi ardeiul pentru 1-2 minute - până scade zeama ciupercilor.

Adăugaţi oregano şi salvia.

Asezonaţi cu sare şi piper.

Adăugaţi pesmetul, amestecaţi bine şi luaţi tigaia de pe foc.

Lăsaţi legumele să se răcească.

Desfaceţi pieptul de curcan într-o singură bucată mare şi plată.

Puteţi cumpăra piept de curcan gata fasonat pentru şniţele.

Bateţi pieptul de curcan între folie alimentară pentru a evita ruperea şi stropirea.

Ungeţi o folie de aluminiu cu ulei.

Puneţi pieptul de curcan pe folie.

Asezonaţi uşor cu sare şi piper.

Adăugaţi umplutura pe trei sferturi din suprafaţa cărnii, pe lungime.

Rulaţi carnea - pe lăţime - pentru a obţine o ruladă.

Asezonaţi cu sare şi piper.

Stropiţi cu ulei şi închideţi folia strângând bine capetele pentru a menţine rulada strânsă.

Introduceţi rulada la cuptor pentru 45 de minute.

Amestecaţi 2 linguri de ulei cu boiaua de ardei.

Scoateţi curcanul de la cuptor, îndepărtaţi folia - cu grijă să nu vă ardeţi - şi ungeţi carnea cu amestecul de ulei şi boia.

Introduceţi carnea la cuptor pentru alte 10 minute pentru a se rumeni (fără folia de aluminiu).

După răcire, rulada de curcan se taie în felii groase, oblice, şi se serveşte pe platou cu sau fără sosuri. Alături de sosuri calde, rulada de curcan poate fi servită ca fel principal.

www.cevabun.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii