Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Budincă de orez cu brânză şi piersici

ro

13 Aug, 2011 00:08 3613 Marime text
budinca.jpgO budincă-prăjitură excelentă, simplu de realizat şi de către un începător în ale bucătăriei. Săţioasă, cremoasă, discret parfumată şi nu prea dulce, această budincă e un minunat desert de familie. Încercaţi-l şi nu o să regretaţi.

Porţii: 8

Timp de preparare: 90 de minute (plus 2 ore la rece)

Ingrediente:

350 grame orez

400 ml lapte

1 borcan compot de piersici (800 grame)

500 grame brânză de vaci

300 ml smântână

4 ouă

10 linguri zdravene de zahăr

coaja de la 1 lămâie

2 plicuri zahăr vanilat

3 linguri gem de caise

1 lingură de unt

2 linguri de pesmet

Preparare:

Scurgeţi siropul de pe piersici şi păstraţi-l.

Separați gălbenușurile de albușuri.

Puneţi la fiert orezul în 400 ml de lapte şi siropul de pe piersici. Adăugaţi zahărul vanilat şi coaja rasă de lămâie.

Fierbeţi orezul amestecând constant, până se pătrunde şi se leagă bine. După ce s-a fiert, trageți vasul de pe foc și lăsați orezul să se răcorească.

Încingeţi cuptorul la 180 de grade Celsius (foc mic).

Într-un castron, amestecaţi brânza dulce cu zahărul şi smântâna cu o lingură sau cu mixerul.

Încorporaţi brânza în orez şi, după ce s-a răcorit bine amestecul, încorporați gălbenuşurile.

Separat, bateţi albușurile spumă şi încorporaţi-le în amestecul de orez şi brânză.

Ungeţi o formă termorezistentă cu unt şi tapetaţi-o cu pesmet.

Turnaţi în formă budinca.

Tăiaţi jumătăţi-le de piersici în felii de 3-4 milimetri grosime.

Aşezaţi persicile peste budincă, sub forma unor solzi de peşte (vezi foto).

Amestecaţi gemul de caise cu 4 linguri de apă fierbinte şi turnaţi-l peste budincă.

Introduceţi budinca la cuptor pentru 20-25 de minute, până când se rumeneşte la suprafaţă.

Scoateţi budinca şi lăsaţi-o să se răcească bine, recomandabil la frigidier, înainte de a o tăia.

Budinca de orez cu brânză dulce şi piersici se serveşte ca atare sau cu frişcă.

www.cevabun.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii