Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:23 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu de către candidatul la funcţia de rector al Universităţii „Ovidius“ Eden Mamut

ro

12 Feb, 2012 18:38 2085 Marime text

„Excelenţei Sale, Traian Băsescu, Stimate Dle Preşedinte,După cum cunoaşteţi, la data de 29.01.2012, am transmis la Cancelaria Administraţiei Prezidenţiale scrisoarea care este ataşată la prezentă. Îmi dau seama că a fost o perioadă extrem de dificilă pentru dvs. şi pentru ţară şi în ultimele două săptămâni aţi avut un program foarte încărcat. Din păcate, în aceiaşi perioadă derapajele la care făceam referire în scrisoare s-au accentuat. Nici din partea Administraţiei Prezidenţiale şi nici din partea MECTS nu am primit nici un răspuns. Pe această cale doresc să vă prezint această scrisoare deschisă în speranţa că, de data aceasta, veţi găsi timpul necesar pentru a trata problema reformei în învăţământul superior din România cu importanţa cuvenită. Sunt convins că şi pentru dvs. această problema este importantă însă, pentru noi cei mărunţi şi neînsemnaţi, care muncim la catedră în condiţiile deosebit de dificile ale ultimilor ani este crucial. Din acest motiv ţin să vă asigur că voi folosi toate mijloacele care îmi sunt la îndemână la nivel naţional şi internaţional pentru a lupta pentru un viitor al Universităţii mele aşa cum studenţii, colegii şi nu în ultimul rând constănţenii, o meritam. Cu deosebită consideraţie, prof. univ. dr. ing. Eden MAMUT, candidat la funcţia de rector al Universităţii "Ovidius" din Constanţa"

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Universitar constantean 12 Feb, 2012 14:56 Felicitari domnule Mamut. Sa fie verificati postacii care au improscat cu noroi in ultimii ani pe toti cei care au prezentat o cat de mica amenintare la adresa lor. Din cate am citit acesti postaci au fost recompensati, sunt membrii ai senatului UOC. Sustin ideile Revolutiei nu impostori care cred ca democratie este ceea ce fac ei.