Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamele protestează pe 8 decembrie în faţa Guvernului

ro

02 Dec, 2010 16:03 903 Marime text
Reprezentanţi ai comunităţilor de mame îşi vor manifesta miercuri 8 decembrie, în faţa Guvernului, revolta faţă de măsurile vehiculate în ultima perioadă, privind reducerea duratei concediului de creştere a copilului şi a valorii indemnizaţiei.Mamele apreciază că aceste măsuri vor avea un impact negativ asupra dezvoltării şi integrării copiilor în comunitate, mai ales în lipsa unui sistem integrat de servicii sociale de îngrijire şi creştere a copilului pentru primii trei ani de viaţă (creşe, grădiniţe).

Petiţia pentru menţinerea concediului maternal, postată pe site-ul desprecopii.com, a strâns, în numai două
zile, peste 1.200 de susţinători.

Mamele solicită reprezentanţilor Guvernului menţinerea duratei de acordare a concediului de creştere a copilului pe o perioadă de doi ani pentru copiii sănătoşi, respectiv trei ani pentru copiii cu probleme şi nevoi speciale, precum şi revenirea, începând cu data de 1 ianuarie 2011, a valorii indemnizaţiei de creştere a copilului la nivelul din luna mai 2010.

Mai multe ONG-uri şi-au manifestat sprijinul şi se vor alătura acestei acţiuni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii