Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:30 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Săgeata Năvodari a efectuat primul antrenament cu efectiv ceva mai numeros (video)

ro

20 Jun, 2013 21:41 1607 Marime text
Încet, dar sigur, lotul nou-promovatei Săgeata Năvodari prinde contur. Joi s-au prezentat la echipă căpitanul Florin Popa dar și trei jucători noi. Printre aceştia se numără şi Hristu Chiacu, nepotul lui Gigi Becali și al fraților Giovani și Victor Becali, internațional de tineret, care a mai jucat în țară la Dinamo București, FC Național, Poli Timișoara sau Unirea Urziceni și în străinătate la Wisla Cracovia și Khazar Lankaran. La Săgeata a venit şi fundașul Andrei Dăruială, ultima dată jucător la CS Tr. Severin și Iulian Roșu, format de Steaua. Vineri se alătură lotului şi Ovidiu Vezan. Sunt așteptați aproximativ 12 jucători din Brazilia, Siria și Franța, fotbaliști care vor fi testați în cantonamentul de la Brașov. Sâmbătă, antrenorul Tibor Selymes a programat plecarea în primul stagiul montan, unde accentul se va pune pe factorul fizic. Apoi, în Austria, tehnicianul dobrogean va începe asamblarea mecanismului cu care va aborda noua ediție de campionat.

Reporter: Nicu Dolea ; Imagine: Alex Brinzaru

Sursa: Tvlitoral.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii