Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral TV Hoți opriți cu focuri de armă

ro

19 Oct, 2013 13:47 2157 Marime text
Focuri de armă, noaptea trecută, în zona Portului Agigea! Au ajuns la spital în stare gravă după ce au fost snopiți în bătaie și puși la pământ de gloanțe! Cele două victime despre care vorbim sunt de fapt protagoniștii unui furt produs, noaptea trecută, la un tren marfar. Tinerii de 21 și 23 de ani au fost surprinși de agenții de pază ai unei firme, în timp ce încărcau din vagoane mai mulți saci cu cărbuni. Bodyguarzii spun că au fost nevoți să folosească armele pentru a-i putea opri pe hoți, în timp ce rudele celor doi tineri agresați îi acuză că au făcut abuz. Polițiștii sunt cei care vor trebui să ajungă la capătul acestei povești.
Atacul la trenul de cărbune a fost dat la lasarea întunericului. Cei doi tineri care au ajuns la spital făceau  parte dintr-un grup organizat de aproximativ 30 de persoane, conform spuselor agenților de pază care au surprins întreaga „operațiune ”.
Banda de hoți ar fi dat jos din vagoane sute de kilograme de cărbune până să fie prinsă în fapt, iar pe lângă șinele de cale ferată autoritățile au găsit zeci de saci abandonați, plin cu cărbune.  Pentru a-i opri, agenții de pază susțin că au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, iar unul dintre tineri a fost nimerit în plin cu un glonț din cauciuc.  Ceilalți au dispărut imediat, iar bodyguarzii au reușit să-l mai prindă pe încă un tânăr, care nu s-a îndurat să-și abandoneze prietenul.
Varianta unchiului uneia dintre victime este cu totul diferită. Bărbatul spune că ce doi tineri au ajuns la spital în stare gravă, snopiți în bătaie și împușcați, după ce agenții de pază ar fi făcut abuz.
“E normal să îl omori cu bătaia? L-ai prins, îl predai organelor de Poliție să-I facă dosar și ce mai trebuie. Au problem cu banii. Unul nu are unde să stea și unul e amărât, tot așa”, spune Viorel Păpușneac, unchiul victimei.
Polițiștii constănțeni au aflat de cele întâmplate de la jurnaliști și au deschis o anchetă.
“Au încercat să sustragă carbine din vagoane […] au fugit […] s-a făcut uz de armă. Urmează să efectuăm  cercetări, să identificăm persoanele.”, a declarat Liviu Ciobanu, Politia TF Constanța.
Cei doi tineri au fost internați  pe Secția de Reanimare a Spitalului Clinic Județean Constanța, iar în funcție de diagnosticul pus de medici precum și de zilele de îngrijiri medicale necesare pentru a se reface, autoritățile vor putea stabili dacă acuzațiile lor sunt fondate. Între timp, pentru faptul că au participat la infracțiunea de noaptea trecută, cei doi sunt acuzați de furt calificat și s-au ales cu dosare penale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii