Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Litoral Tv Cupei Toamnei la minirugby, organizată la Năvodari

ro

27 Oct, 2013 17:18 2238 Marime text
Baza Sportivă Legmas din Năvodari a fost, duminică dimineață, gazda Cupei Toamnei la minirugby, competiție la care au participat aproximativ 150 de copii, cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, reprezentând cele mai importante cluburi juvenile din județ: CS Tomitanii, LPS Nicolae Rotaru, CSO Ovidiu, Victoria Cumpăna, CS Mihail Kogălniceanu, Portul Constanța și, evident, CS Năvodari.
„ Noi ne-am propus să dezvoltăm acest program sportiv pe mai multe zone, deocamdată avem șase zone, dar vrem să ne extindem la nouă zone în total. Sperăm în viitor să avem în jur de 250 de copii la minirugby și 450 de copii la rugby tag. ” a declarat coordonatorul proiectului Sorin Trancă.

Vremea excelentă, de toamnă târzie, i-a motivat și mai mult pe micuții sportivi, astfel că părinții prezenți la teren au putut asista la dispute aprige, iar antrenorii s-au declarat mulțumiți de modul în care s-au comportat tinerii lor elevi. La rândul lor, cei mici au dat totul pentru a transpune în teren indicațiile venite de pe margine, iar la final toată lumea s-a declarat mulțumită.
Competiția s-a desfășurat la patru categorii de vârstă, aceasta fiind a treia acțiune de acest gen organizată în 2013. Toți copiii au fost recompensați cu premii constând în dulciuri. Cupa Toamnei face parte din proiectul de dezvoltare a rugbyului în județul Constanța, proiect elaborat de Asociația Județeană de Rugby Constanţa şi finanţat de Consiliul Județean Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii