Iată când se vopsesc ouăle de Paște
Iată când se vopsesc ouăle de Paște
29 Apr, 2024 18:43
ZIUA de Constanta
2016
Marime text
- Când se vopsesc ouăle de Paște? Ouăle roșii nu lipsesc de pe masa de Paște a creștinilor și nici de la Biserică. În mod tradițional, ouăle de Paște se vopsesc folosindu-se culori obținute natural, folosindu-se flori de sovârf, coji de ceapă, frunze de mesteacăn sau frunze de nuc.
Culoarea tradițională cu care se vopsesc ouăle de Paște este cea roșie, însă astăzi se utilizează și alte culori care au legătură cu simbolisme religioase sau naționale.
Când se vopsesc ouăle de Paște
Ouăle pentru Paște se vopsesc în Joia Mare, potrivit tradiției. Pentru creştini, ouăle roșii amintesc, în primul rând de Jertfa Mântuitorului Hristos de pe Crucea Golgotei.
Tradiţia ortodoxă vorbeşte de Sfânta Maria Magdalena plângând la picioarele Crucii lui Hristos, iar Sângele Lui înroşind ouăle puse sub Cruce.
O altă credință este legată de faptul că Sfânta Maria Magdalena a mers la împăratul roman Tiberiu şi l-a salutat cu: „Hristos a înviat!”. Împăratul a zis, privind la un ou de pe masa sa: „Hristos nu a înviat aşa cum acest ou nu este roşu”. În acel moment, oul s-a înroşit. Roşul simbolizează Sângele lui Hristos care dă viaţă lumii, fiind simbolul învierii.
Astăzi însă, ouăle de Paște nu se vopsesc doar în Joia Mare. Mulți aleg să le vopsească în preajma zilei de Paște.
Dacă ouăle se vopsesc ținând cont de cele câteva reguli simple, ele vor fi foarte apreciate pe masa de Paște.
Cum se vopsesc ouăle de Paște
Pentru ca ouăle vopsite pentru Paște să fie foarte frumoase trebuie să ai grijă de pregătirea lor înainte de a le aplica vopseaua. Ouăle se spală bine, să se degreseze - se poate folosi puțin detergent de vase - după care se clătesc cu apă din abundență. Se pun apoi la fiert, 10-12 minute, la foc mic pentru a evita spargerea.
Dacă ouăle se vopsesc cu o vopsea din comerț, aceasta se adaugă într-un vas cu apă și oțet pentru fixarea culorii.
Se adaugă ouăle pe rând și se lasă 1 minut, după care se scot și se așază pe o hârtie absorbantă sau pe o cârpă. Pentru ca ouăle vopsite de pe masa de Paște să fie lucioase se ung cu o bucată de cârpă sau de vată înmuiată în ulei.
Ouăle se vopsesc natural cu sfeclă roșie
Pentru cei care nu vor să folosească vopsea din comerț, există și varianta vopsirii ouălor de Paște natural. Pentru asta se pot folosi sfecla roșie sau foile de ceapă.
Vopseaua pe bază de sfeclă roșie se obține prin fierberea a două sfecle de dimensiune medie într-un litru de apă, în care se adaugă două linguri de oțet. După 4 minute de stat pe foc, în apa cu bucățile de sfeclă se adaugă și ouăle. După ce apa a dat în clocot, se lasă ouăle încă 4 minute și se scot.
Ouă vopsite natural cu foi de ceapă
Cum se vopsesc natural ouăle cu foi de ceapă? Se strâng foile uscate de ceapă, de preferabil ceapă roșie pentru a obține culoarea roșie. Ceapa galbenă vopsește ouăle arămiu.
File de la vreo 20 de cepe - 15 roșii și 5 galbene - se pun în circa trei litri de apă și se fierb cam o oră. Se strecoară apoi apa și se toarnă peste ouă care se fierb aproape 10 minute. În lichid se adaugă și puțină sare, iar la final 3-4 linguri de otet pentru fixarea culorii.
Ouăle se lasă în oala cu lichidul colorat să se răcească iar la final se ung cu putin ulei pentru a fi lucioase.
Tradițional ouăle de Paște se vopsesc în Joia Mare, însă aceasta nu mai este o regulă.
Citește și:
Paște 2024: Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii