Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:59 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

La Ovidiu se sărbătorește românește! (galerie foto)

ro

01 Dec, 2015 16:11 757 Marime text
Primăria Orașului Ovidiu a organizat astăzi o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României.
Manifestările au început la Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde în prezența primarului George Scupra, a consilierilor locali și a reprezentanților instituțiilor din orașul Ovidiu s-a oficiat slujba de sfințire a unui cozonac, realizat special pentru această sărbătoare, el cântărind aproximativ 82 kg.

Însoțiți de Fanfara RAJA din Constanța și împreună cu toți cei prezenți la această slujbă, alaiul s-a deplasat pe Șos. Națională până pe platoul Centrului Cultural Elena Roizen.
 
În deschidere, Fanfara RAJA a ținut un recital de cântece dedicate Zilei Naționale, urmat apoi de un discurs ţinut de primarul George Scupra, care a urat tuturor celor prezenți: “La mulți ani România și la mulți ani, ovidieni! Vă urez să fim sănătoși, puternici, împăciuitori și mai buni unii cu alții’’, apoi i-a invitat pe toți la o horă în acordurile fanfarei. 
 
Evenimentul a continuat printr-un spectacol de muzică și dans oferit de Ansamblurile din cadrul Centrului Cultural “Elena Roizen’’: Dobrogeanca și Armâna mea.
Toți participanții la evenimentul de astăzi, aproximativ 700 de persoane, au fost înâmpinați cu mâncare tradițională românească oferită gratuit de Primăria Ovidiu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii