Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oamenii, cea mai de preţ avuţie a satului Şcoala din Poarta Albă va fi extinsă

ro

03 Apr, 2014 00:00 2512 Marime text
poarta alba, vasile delicoti, locuri de munca, extindere scoalaDupă ce un nou centru pentru tineret a fost inaugurat recent la Poarta Albă, primarul Vasile Delicoti anunţă că investiţiile în comună nu se opresc aici. De asemenea, gospodarul-şef al localităţii spune că va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a atrage cât mai mulţi investitori în comună şi astfel să ajute la crearea de noi locuri de muncă.
 

„Pentru că majoritatea locuitorilor comunei Poarta Albă nu sunt agricultori, ci mai degrabă industriaşi, ne dorim să le creăm posibilitatea de a lucra aici, fără a mai face naveta către oraşele învecinate. Căutăm deci să atragem cât mai mulţi investitori în zonă, pentru a crea noi locuri de muncă“, spune primarul comunei Poarta Albă. „Pe cei care au făcut investiţii pe raza localităţii i-am sprijinit, dându-le teren în concesiune şi oferindu-le facilităţi fiscale. Deja purtăm discuţii cu oameni de afaceri din China şi Turcia, care să îşi mute sediul aici. Există un investitor care a făcut două hale. Într-o hală funcţionează deja, de aproximativ patru luni, o fabrică din Bulgaria, care se ocupă de producerea de fitinguri şi racorduri pentru instalaţii“, a adăugat Vasile Delicoti.
 
poarta alba, vasile delicoti, locuri de munca, extindere scoala

Noul proiect de interes major aflat în desfăşurare la Primăria Poarta Albă vizează reabilitarea şi extinderea Şcolii Generale nr. 1. „Extinderea se va face pe orizontală, unde se vor construi noi săli de clasă, două grupuri sanitare noi, câteva laboratoare, dar şi o nouă bibliotecă. Sperăm ca în câteva zile să semnăm contractul de execuţie a lucrărilor şi să le demarăm. Practic, vom dubla suprafaţa şcolii, pentru că efectivul de copii creşte de la an la an. Începem să devenim, treptat, un cartier al Constanţei, nu doar o comună din zona metropolitană. Este, de asemenea, o investiţie cu fonduri europene“, a adăugat primarul Vasile Delicoti.
 
De altfel, viitorul comunei şi bunăstarea tinerilor este o prioritate permanentă a autorităţii publice locale din Poarta Albă. „Acum o lună am terminat de reabilitat în totalitate şi acoperişul Colegiului Agricol „Poarta Albă”, care a fost distrus de furtună la sfârşitul lui 2012, reparaţii pe care le-am suportat integral din fonduri de la bugetul local. Nu putem să facem prea multe în localitate cu banii administraţiei locale, sprijin de la Consiliul Judeţean nu primim, iar fără fondurile europene nu am putea să dezvoltăm comuna“, a conchis gospodarul-şef al localităţii Poarta Albă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii