Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
16:51 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

La Poarta Albă continuă investiţiile în educaţie Canalizarea din satul Nazarcea, aproape gata

ro

17 Mar, 2016 00:00 1174 Marime text


Comuna Poarta Albă se dezvoltă pe zi ce trece. În această primăvară, administraţia locală desfăşoară mai multe proiecte care vizează investiţii în educaţie sau în infrastructura localităţii. Astfel, un prim proiect constă în finalizarea reţelei de canalizare din localitatea Nazarcea (Galeşu). Lucrările au fost demarate în luna decembrie a anului trecut, dar se vor încheia în această lună.
 

„Într-adevăr, canalizarea pentru satul Nazarcea este aproape gata. Cred că la sfârşitul lunii lucrările vor fi terminate, după care vom discuta cu reprezentanţii RAJA pentru racordarea locuitorilor la reţeaua de canalizare. Luăm în calcul să subvenţionăm noi jumătate din costuri, iar cealaltă jumătate să fie suportată de către locuitori. Nu avem în acest moment toate detaliile, însă sperăm să se concretizeze ceea ce noi ne dorim“, a declarat primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.

 
În cadrul aceluiaşi proiect, şi localitatea Poarta Albă ar urma să beneficieze de introducerea reţelei de canalizare. Pentru acest proiect, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a acordat satului Nazarcea o finanţare de 1 milion şi jumătate de lei, iar localităţii Poarta Albă, 9 milioane de lei.

Pe agenda de lucru a administraţiei locale se mai numără şi proiectul privind reabilitarea Colegiului Agricol Poarta Albă.
 

„Dosarul pentru acest proiect este gata. Am pus toată documentaţia la punct. Tot ce trebuie să mai facem este să depunem proiectul, atunci când sesiunea de depuneri va deveni activă. Vom solicita cifra maximă pentru investiţii disponibile de acest fel, adică 500.000 de euro“, a mai spus gospodarul-şef Vasile Delicoti.

 
Dacă avizul va fi favorabil pentru finanţare, unitatea de învăţământ preuniversitar se va alege cu o nouă înfăţişare. Clădirea va fi zugrăvită şi izolată termic. Reţelele termice, electrice şi sanitare vor fi schimbate cu unele noi, iar geamurile vechi vor fi înlocuite cu unele noi, de tip termopan.
 
De asemenea, în cartierul Via din localitatea Poarta Albă, autorităţile locale vor construi o nouă unitate de învăţământ. Clădirea va avea parter şi etaj, pe care vor fi dispuse 13 săli de clasă. Lângă imobil, va fi amenajat un teren de sport, necesar desfăşurării orelor de educaţie fizică.
 

„Încă lucrăm la documentaţia acestui proiect. Şi în acest caz, vom solicita de la Uniunea Europeană nu mai puţin de 500.000 de euro. Dacă proiectul va depăşi cifra de finanţare, îl vom susţine financiar din alte surse. Vrem să construim această şcoală generală deoarece peste 200 de copii din localitatea Poarta Albă au nevoie de ea“, a adăugat primarul Vasile Delicoti.

Ti-a placut articolul?

Comentarii