Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:20 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#scrieDobrogea Rolul decisiv al Europei în trasarea noilor hotare româneşti între Dunăre şi Marea Neagră

ro

16 Nov, 2017 00:00 812 Marime text
 Amplificarea legăturilor economice între Dobrogea şi teritoriile de peste fluviu, mişcarea locuitorilor de o parte şi de alta a Dunării, sprijinul prin cărţi şi bani acordat comunităţii româneşti în deceniile şapte şi opt ale secolului al XIX-lea au întărit în rândul acesteia sentimentul de frăţietate etnică şi dorinţa unirii cu România. Relevant în acest sens este raportul lui Constantin Stoianovici, delegatul României la Tulcea şi Constanţa, trimis ministrului de Externe la 28 noiembrie 1867, în care informa despre bucuria românilor tulceni pentru banii acordaţi în sprijinul bisericii lor, accentuând că „să mândresc cu noi ca nişte fraţi şi patrioţi herbinţi ai patriei noastre şi carii au speranţe a se mai uni cu noi pe viitor“ (sic) („Documente privind istoria Dobrogei (1830-1877)“, p. 269).
 
Redeschiderea „crizei orientale“ în anul 1875 a impus diplomaţiei române o nouă opţiune, spre Dobrogea şi Marea Neagră. Mihail Kogălniceanu a avansat în 1876 ideea recuperării gurilor Dunării cu litoralul aferent şi o parte a provinciei dintre fluviu şi Marea Neagră. În calitatea sa de membru al guvernului şi ministru de Externe, Mihail Kogălniceanu a venit în Senat şi a răspuns la interpelarea lui P.P. Carp privind soarta românilor din Dobrogea, unde situaţia s-a deteriorat în primăvara anului 1877, la Tulcea populaţia creştină fiind ameninţată de viceguvernatorul turc cu bombardarea oraşului şi evacuarea. Atacurile şi masacrele detaşamentelor de cerchezi şi ale başbuzucilor în satele româneşti au îngrozit populaţia, iar intrarea trupelor ruseşti în regiune a determinat emigrări ale musulmanilor spre sud. Înaltul demnitar s-a adresat Marilor Puteri pentru a-i lua pe români şi ceilalţi creştini sub protecţie (Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, „Istoria Dobrogei“, ediţia a 2-a revăzută, Editura ExPonto, Constanţa, 1998, p. 334-335).
 
Când delegaţia României a fost chemată în faţa Congresului de la Berlin, factorii de decizie au considerat momentul oportun şi au cerut prin memoriul prezentat la 1 iulie 1878, ca în „virtutea titlurilor sale seculare“ statul român „să intre în posesiunea insulelor şi gurilor Dunării, coprinzând şi Insula Şerpilor“ (sic) (apud Gheorghie Bibescu, „Istoria unei frontiere. România pe malul drept al Dunării“. Tradusă din limba francesă de Alexandru M. Florescu, Bucuresci, Tipografia Curţii Regale, Propr. F. Göble Fü, 1883, p. 219).
 
În perspectiva intrării administraţiei şi armatei române între Dunăre şi Marea Neagră din Dobrogea veneau la Bucureşti semnale clare privind dorinţele locuitorilor. Semnificative în acest sens sunt informaţiile pe care domnitorul Carol I le trimitea tatălui său într-o scrisoare expediată în iulie 1878, în care a ţinut să-i precizeze că din Dobrogea a primit „adrese numeroase“ care anunţau că populaţia este „foarte fericită a fi unită cu România“ („Memoriile Regelui Carol I“, vol. IV, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1994, p. 147). În aceeaşi perioadă, o „deputăţie turcească“ venită din dreapta fluviului a solicitat domnitorului să ocupe „răpede această ţară şi a da permisie pentru întoarcerea populaţiei turceşti şi tătărăşti“ (sic) (N. Iorga, „Cum am intrat în Dobrogea, în „Neamul românesc“, 27 mai; 28 mai 1918 (apud Stoica Lascu, Nicolae Iorga şi Dobrogea. Repere publicistice (1903-1940), în Nicolae Iorga, 1871-1941. Studii şi documente, IV (Coordonatori Constantin Buşe, Constantin Găucan), Editura Universităţii Bucureşti, 2007, p. 330).
 
Ştirea că la Berlin s-a sancţionat modificarea frontierei ţării prin impunerea cedării sudului Basarabiei Rusiei şi extinderea graniţei peste Dunăre până la Marea Neagră a readus în atenţia Corpurilor Legiuitoare, a opiniei publice şi a unei părţi a presei româneşti şi străine problema unirii Dobrogei, provocând luări de poziţie pro şi contra.
 
Contestatarii integrării Dobrogei, animaţi pe fond de puternice sentimente patriotice, au militat pentru apărarea statu-quo-ului României, conştienţi că asumarea deliberată a cesionării celor trei judeţe basarabene şi acceptarea principiului compensaţiilor susţinute de Rusia creau un precedent periculos, inducând un accentuat sentiment de îngrijorare că statul român putea fi supus în viitor şi altor acte externe discreţionare.
 
Opozanţii unirii se menţineau pe poziţia exprimată încă din 28 ianuarie 1878 de Corpurile Legiuitoare, de o parte a presei, pentru apărarea integrităţii ţării şi respingerea dorinţei Rusiei de a schimba Dobrogea primită de la Imperiul Otoman prin Tratatul de la San Stefano (19 februarie 1878) cu sudul Basarabiei.
 
La 28 iunie 1878, 46 de deputaţi au depus o moţiune în care reafirmau poziţia, respingând „dezmembrarea ţării“ pe motiv că ar putea provoca „complicaţiuni şi perturbaţiuni viitoare“, concluzionând că „nu primesc anexarea Dobrogei la România sub nici un cuvânt şi sub nici un titlu“ (N.B. Locusteanu, „Dobrogea“, Tipografia Curţii, proprietar F. Göbl, Bucureşti, f.a., p. 4).
 
Întrucât guvernul a solicitat să se aştepte dezbaterea documentului până intră în posesia Tratatului semnat la Berlin, pentru a evalua „condiţiunile şi sarcinile cu care se dă Dobrogea României“, iar o parte a deputaţilor, „partizani ai anexării“, au plecat în vacanţă, moţiunea nu a mai fost dezbătută (ibidem).
 
N.B. Locusteanu, deputat de Romanaţi, membru al grupului, a publicat o largă expunere de motive la Moţiunea celor patruzecişişase, cu scopul de a convinge colegii încă nedecişi şi opinia publică să respingă hotărârile Congresului de la Berlin referitoare la modificarea frontierei sud-estice a României şi integrarea provinciei trasdunărene la statul român. Între motive, autorul a enumerat separarea Dobrogei de România de către fluviul Dunărea, ceea ce făcea ca legăturile dintre ţară şi noul teritoriu să fie anevoioase, a subliniat că ar fi locuită de elemente turbulente, situaţie ce necesita dislocarea în regiune de efective militare sporite pentru pază şi ordine, cu mari cheltuieli financiare, că era dată la schimb cu sudul Basarabiei, iar procesul de modernizare a provinciei solicita eforturi „mai presus de puterile noastre“ (ibidem).
 
Alte argumente din tabăra adversarilor au adus şi personalităţi recunoscute prin experienţa politică precum P.P. Carp, D.A. Sturdza, M. Costache Epureanu, ş.a. D.A. Sturdza avea să scrie că Dobrogea este ţara „cea mai nesănătoasă din Europa“ iar sub aspect economic, „una dintre cele mai sărace“ (D.A. Sturdza, „Bessarabia şi Dobrogea“, Bucureşti, Tipografia „Thiel et Weiss”, 1878, p. 22-24). Ea avea să pună în dificultate, în opinia lui P.P. Carp şi a lui D.A. Sturdza, activitatea porturilor Brăila şi Galaţi prin traficul portului maritim Constanţa.
 
Dintr-o cu totul altă perspectivă, fundamentată pe argumente istorice şi geopolitice, într-un moment când din partea factorilor de decizie de la Bucureşti se aştepta o primă hotărâre de politică externă în consens cu cerinţele Europei, s-au pronunţat susţinătorii acceptării în integralitate a deciziilor adoptate la Berlin.
 
Primul ministru Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu şi N. Kretzulescu, în acord şi cu opţiunea domnitorului Carol I, s-au arătat favorabili hotărârilor din capitala germană, primii doi devenind promotori constanţi ai politicii dobrogene. Într-un discurs ţinut la 28 septembrie 1878 la Senat, Ion C. Brătianu a clarificat cu limpezime importanţa integrării regiunii trasndunărene pentru politica României: „Luând Dobrogea ne deschidem o poartă prin care ne punem în raport cu lumea întreagă şi cu Occidentul“, dar şi raţiunea deciziei de la Berlin: „Europa ne-a dat-o (regiunea dintre Dunăre şi Mare n.n.) dintr-un interes european fiindcă ne-a crezut că suntem o naţiune nu numai bravă, ci una din naţiunile cele mai civilizatoare din Orient“ (I.C. Brătianu, Acte şi cuvântări, publicate de N. Georgescu-Tistu. Aşezământul cultural Ion C. Brătianu, vol. IV, (1 mai 1878-30 aprilie 1879), „Cartea Românească”, Bucureşti, p. 102 şi urm.)
 
La 28 şi 29 septembrie 1878, Corpurile Legiuitoare au dat mandat guvernului să instaleze administraţia şi armata în noul teritoriu al României din dreapta fluviului, contestatarii unirii acceptând votul.
 
Un rol clarificator în rândul opiniei publice pe tema acceptării şi impactului adus de Dobrogea l-a avut presa. Ziare de interes naţional precum „Telegraf“, „Steaua României“, „Pressa“, „Românul“ şi „Timpul“ şi-au deschis paginile subiectului Dobrogea, de maxim interes în lunile premergătoare pregătirii trecerii în dreapta fluviului a reprezentanţilor autorităţilor statului român. Personalităţi ştiinţifice, de cultură şi ziarişti au exprimat puncte de vedere referitoare la plusurile, provocările şi posibilele soluţii de dezvoltare a României între Dunăre şi Marea Neagră.
 
Pentru profesorul Grigore Cobălcescu, Dobrogea, deţinătoare de „resurse imense“, venea să „completeze România actuală“, iar calea ferată Cernavodă - Constanţa va deveni „arteră a comerţului şi civilizaţiunii române peste Dunăre“ (G. Cobălcescu, Consideraţiuni asupra Dobrogei, în „Steaua României”, II, nr. 167 bis, 4 august 1878, p. 2. (apud Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947), vol. I (1878-1916), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constanţa, 1999, p. 75).
 
Într-unul dintre editorialele dedicate Dobrogei de către Mihai Eminescu în „Timpul“, marele ziarist invoca, cu totul justificat, argumentele istorice care susţineau drepturile României asupra pământurilor dintre Dunăre şi Marea Neagră (M. Eminescu, Anexarea Dobrogei, în „Timpul“, III, nr. 182, 19 august 1878, p. 1-2. (Apud Ibidem, p. 78.). Periodicul „Pressa“ propunea un miniprogram de dezvoltare a sectorului maritim şi portuar. Acelaşi ziar conchidea că succesul „cimentării Dobrogei cu patria mamă“ şi transformarea României în jucător geopolitic în Orientul Apropiat sunt condiţionate de instalarea unei administraţii încadrate cu funcţionari „competenţi şi mai probi“ (sic) (Dobrogea devenită din nou parte din corpul României, în „Pressa“, XI, nr. 225, 11 octombrie 1878, p. 1 (ibidem, p. 81.).
 
La rândul lui, ziarul „Românul“ considera provincia transdunăreană o „nouă cale de prosperitate şi inovaţie“ pentru România, căreia îi va da prin deschiderea maritimă „o respiraţiune largă şi puternică“ cu alte state (Reocuparea Dobrogei de către România, după secole de despărţire, în „Românul“, XXII, f.n., 4-5 septembrie 1878 (ibidem, p. 79-80).
 
Britanicul J.T. Barkley, inginer şi investitor în Dobrogea, atrăgea atenţia opiniei publice şi factorilor de decizie din România, prin intermediul aceluiaşi ziar, asupra condiţiilor favorizatoare pentru transformarea Constanţei într-un mare port maritim menit să devină „celui mai frumosu şi celui mai căutatu alu Mării Negre“ (sic) (Însemnătatea încorporării Dobrogei la România. Viziunea inginerului J.T. Barkley, în „Românul“, XII, 14 decembrie 1878 (ibidem, p. 96).
 
Printre primele măsuri luate de guvernul Ion C. Brătianu, la solicitarea lui Mihail Kogălniceanu, care s-au circumscris pregătirii procesului de integrare a Dobrogei, a fost trimiterea de comisii între Dunăre şi Mare pentru a cerceta situaţia, a aduna informaţii şi a evalua posibilităţile de dezvoltare a regiunii.
 
Primele date au fost trimise lui Kogălniceanu de Stoianovici, delegat pe lângă administraţia provizorie din Tulcea. Acesta informa că „populaţia Dobrogei, în genere, este pentru România“, inclusiv cea musulmană care „aşteaptă cu nerăbdare sosirea autorităţilor româneşti“ (N. Adăniloaie, Georgeta Lungu, Instalarea administraţiei româneşti în Dobrogea după războiul de independenţă, în „Studii şi articole de istorie”; XXXV-XXXVI, 1977, p. 164-165). Extrem de importante au fost rapoartele întocmite de colonelul Ştefan Fălcoianu, şeful Statului Major al Armatei şi locotenent-colonelul Ioan Murgescu, comandantul Corpului Flotilei. Colonelul Fălcoianu a reţinut date demografice şi economice, a prognozat posibilităţi de dezvoltare pentru Dobrogea şi a schiţat câteva soluţii în perspectiva jalonării frontierei româno-bulgare dintre Dunăre şi Marea Neagră (Gheorghe Dumitraşcu, Lavinia Dumitraşcu, Trei documente privind situaţia Dobrogei la 1878, în Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european (coord. Valentin Ciorbea, Editura ExPonto, Constanţa, 2008, p. 234-250).
 
La rândul său, locotenent-colonelul Ioan Murgescu, care şi-a concentrat activitatea pe evaluarea porturilor dobrogene, a creionat într-un raport datat 2 august 1878 primele elemente de politică navală (organizarea serviciilor portuare, poliţia porturilor, paza de coastă, dotarea cu nave), rezultate din necesitatea asigurării controlului şi apărării celor 240 km de litoral maritim, zonă în care Marina Militară urma să-şi asume misiuni specifice (Documente privind istoria militară a poporului român, iulie 1878-noiembrie 1878, Editura Militară, Bucureşti, 1879, p. 9.).
 
Între măsurile pregătitoare pentru luarea în posesie a regiunii transdunărene esenţiale au fost constituirea Diviziei a V-a, ce urma a fi dislocată în Dobrogea, selectarea funcţionarilor şi desemnarea comisiei oficiale conduse de N. Catargi, care trebuia să ia în primire, în numele României, administraţia de la trupele ruseşti de ocupaţie.
 
Preluarea de facto a teritoriului de peste Dunăre a debutat pe 14/26 noiembrie 1878, la Brăila, cu un ceremonial religios şi militar, cu citirea documentului Înalt ordin de zi către armata de ocupaţie a Dobrogei, trecerea pe sub Arcul de Triumf, continuat pe malul drept al Dunării, la Ghecet, unde fusese înălţat tricolorul şi un „numeros public dobrogean“ a salutat pe domnitorul Carol şi a primit militari debarcaţi de pe nava „Ştefan cel Mare“ (Trecerea armatei române în Dobrogea, în „Pressa”, nr. 254, 17 noiembrie 1878, p. 1-2 (Apud Stoica Lascu, Mărturii, p. 85-86).

 Despre prof. univ. dr. Valentin Ciorbea  

A absolvit cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie, specializarea Istoria României, la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, secţia Istorie. A fost repartizat profesor titular la Şcoala Generală nr. 18 din municipiul Constanţa. Câţiva ani mai târziu, a ocupat prin concurs postul de asistent universitar la Catedra de Istorie a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa (după 1989 a fost redenumit Academia Navală „Mircea cel Bătrân“). La 26 mai 1982, a susţinut public teza de doctorat cu titlul „Evoluţia Dobrogei între anii 1918-1944. Contribuţii la cunoaşterea problemelor economice, sociale şi politice“. 
 
Treaptă după treaptă, a reuşit, în 1995, prin concurs, să se titularizeze profesor universitar în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, apoi, din 2002, a fost reconfirmat profesor universitar doctor la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. Din anul 2008 este conducător de doctorat, mai întâi în cadrul Şcolii Doctorale, domeniul Istorie, iar după reorganizare, la Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste, domeniul Istorie.
 
A desfăşurat o activitate ştiinţifică remarcabilă, iar dacă ne referim doar la ultimul deceniu, este iniţiatorul şi coordonatorul proiectului-sesiune „Studii istorice dobrogene“. Împreună cu Fundaţia „Hanns Seidel“, a realizat proiectul dedicat cunoaşterii civilizaţiei germanilor dobrogeni, concretizat în organizarea unei sesiuni ştiinţifice internaţionale şi publicarea volumului „Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie“, apărut în 2006, reeditat în 2014.
 
În parteneriat cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA, a promovat proiectul „Portul Constanţa între tradiţie, actualitate şi perspective“, finalizat cu un volum cu acelaşi titlu. A iniţiat proiectul „Dobrogea - 130 de ani în cadrul statului românesc“, care s-a concretizat în sesiunea ştiinţifică şi volumul „Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“; în parteneriat cu Administraţia Canalelor Navigabile, a iniţiat şi coordonat volumul de studii „Canalul Dunăre - Marea Neagră, între istorie, actualitate şi perspective“. În cadrul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, a iniţiat seria „Din istoria secolului XX“, din care au apărut până în prezent trei volume.

 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Categorie Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul inginerului constănţean Dan-Eugen Şambra 


#sărbătoreşteDobrogea
Ion-Dănuţ Jugănaru, director general al CCINA Constanţa, despre prima cameră de comerţ a Dobrogea


#citeşteDobrogea
„Frumusețea întregei Dobrogi“

Ti-a placut articolul?

Comentarii