Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:34 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

#sarbatoresteDobrogea 7 octombrie 1925. Se publică în Monitorul Oficial Decretul Regal nr. 2465 prin care comuna urbană Constanța este declarată municipiu

ro

07 Oct, 2017 07:10 1230 Marime text
Organizarea administrativă a României a cuoscut mai multe modificări de-a lungul vremurilor.

Împărțirea României în județe este atestată documentar din 1392, când domnul Țării Românești Mircea cel Batrân (1386-1418), printr-un hrisov, numește ”Ținutul Vâlcii” județ.

Astfel, județul Vâlcea este primul județ atestat documentar de pe teritoriul actual al României.
 
Constituția din 1923 prevedea că din punct de vedere administrativ-teritorial România se împărțea în județe iar județele era formate, la rândul lor, din comune.

Numărul, întinderea și subdiviziunea lor teritorială erau stabilite prin Decretul din 7 octombrie 1925, prin care funcțiile organelor administrative se păstrau neschimbate. Numărul județelor creștea însă la 66.

În baza Decretului Regal nr. 2465/1925, publicat în Monitorul Oficial din 7 octombrie, erau declarate municipii 17 comune urbane: Arad, Brașov, Brăila, București, Cernăuți, Cetatea-Albă, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii