Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportiv la CS Marea Neagră Constanţa Tudor Bocai, inclus în lotul României pentru Europenele de Kung-Fu

ro

25 Nov, 2016 00:00 1830 Marime text
Lotul naţional de Kung-Fu al României, format din zece sportivi (toţi de la cluburi din judeţul Constanţa), pleacă în această dimineaţă la Sofia, în vederea participării la Campionatul European de Kung-Fu. 
 
Programul zilei de astăzi va cuprinde: acomodarea la hotel, vizitarea oraşului, şedinţa tehnică şi adunarea generală a Federaţiei Europene de Kung-Fu. Mâine, de la ora 10.00, va începe campionatul, după deschiderea oficială. Lotul a suferit o modificare: în locul sportivului Vlad Bocai, va face deplasarea Tudor Bocai, fratele său, care va participa la juniori. „Toţi sportivii noştri sunt într-o formă excelentă şi optimişti că vor lupta foarte bine şi vor obţine rezultatele scontate“, a declarat Florin Iordănoaia (6 Duan Kung-Fu), preşedintele şi antrenorul CS Marea Neagră Constanţa şi preşedintele Asociaţiei Române de Kung-Fu.
 
Pe lângă cei zece sportivi, lotul tricolor mai cuprinde doi antrenori şi cinci arbitri. Vor evolua: la seniori (18-34 ani) - Marius Sandu (Axiopolis Sport Cernavodă; antrenor, Mircea Stoian), Ciprian Ostache (Sakura Constanţa; antrenor, Valeriu Ariton), Elena Pavel (CSC Mihail Kogălniceanu; antrenor, Laurenţiu Palangă); la juniori (16-17 ani) - Denis Derviş (Tai-Chi-Do-Ryu Constanţa; antrenor, Marcel Ilaşcu), Tudor Bocai (CS Marea Neagră Constanţa; antrenor, Florin Iordănoaia); la cadeţi (14-15 ani) - Ştefan Ilaşcu (Tai-Chi-Do-Ryu), Eduard Olteanu şi Andreea Mocanu (CSC Mihail Kogălniceanu); la mini-cadeţi - Robert Gabriel Sandu (CS Marea Neagră Constanţa); la copii III (8-9 ani) - Valentina Panait (Axiopolis Sport Cernavodă).
 
Antrenor coordonator de lot este Florin Iordănoaia, iar ca antrenori de lot activează Mircea Stoian şi Marcel Ilaşcu. Lotul de arbitri este format din Florin Iordănoaia (arbitru mondial A), Mihai Câju (arbitru european B), Gheorghe Istrate (arbitru european C), Ciprian Ştirban (arbitru european C) şi Cristian Panait (arbitru naţional C).

Citeşte şi:

Fii de medici: Fraţii Tudor şi Vlad Bocai, din Mangalia, sunt campioni europeni la Kung-Fu (galerie foto)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii