Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se joacă în nocturnă, la Constanţa FC Farul are cinci jucători cu probleme la meciul cu SC Bacău

ro

15 Mar, 2016 00:00 5230 Marime text


FC Farul a intrat ieri la prânz în cantonament la mini-hotelul de la stadion pentru meciul de la Constanţa cu SC Bacău, care se va disputa astăzi, de la ora 19.00, în etapa a 22-a a Ligii a 2-a.
 
Partida este ultima a rundei, iar „marinarii“, care vin după un egal în deplasare, la Suceava, 2-2 (după ce oaspeţii au condus cu 2-0 până pe final), vizează victoria, întrucât vor să strângă cât mai multe puncte în perspectiva play-off-ului, pentru a ţine aproape de echipele din fruntea clasamentului. Farul ocupă locul cinci, cu 32 de puncte, iar SC Bacău se află pe şase, cu 29 de puncte.
 

„Această partidă are o importanţă aparte. Jucăm în faţa propriilor suporteri, contra unei echipe care are un program foarte dificil în continuare. Astfel că pentru ea sunt vitale punctele de la Constanţa“, a arătat Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al FC Farul. 


Ovidiu Vezan, cu glezna umflată

La „marinari“ revin fundaşul central Doru Bratu (care şi-a ispăşit cele două etape de suspendare) şi fundaşul dreapta Robert Băjan, refăcut după enterocolita de care a suferit. Atacantul Sorin Chiţu, în curs de refacere după o accidentare, e în continuare indisponibil, iar cu probleme medicale se confruntă alţi patru fotbalişti: fundaşul stânga Lucian Murgoci şi mijlocaşii Ovidiu Vezan, Marius Tigoianu şi Ninel Corcoveanu. De două zile, Vezan are glezna umflată, dar se speră că va putea fi recuperat în timp util. În cazul lui Tigoianu şi al lui Murgoci, e vorba de recidive sau accentuări ale vechilor accidentări, iar Murgoci nu a lucrat deloc după meciul de la Suceava. Corcoveanu vine şi el după o accidentare şi e la 85% din capacitate, dar ar putea apărea ca rezervă.
 
Clasamentul este următorul: 1. Rapid - 46p, 2. Călăraşi - 42p, 3. Brăila - 38p, 4. Clinceni - 36p, 5. Farul - 32p, 6. Bacău - 29p, 7. Berceni - 29p, 8. Buzău - 27p, 9. Suceava - 24p, 10. Baloteşti - 21p, 11. Pojorâta - 16p, 12. Oţelul - 12p, 13. Ceahlăul - 11p.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii