De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:24 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Marius Tigoianu, în prim-plan FC Farul a învins Oţelul la Galaţi, într-un meci cu şapte goluri!

ro

21 Mar, 2016 00:00 1641 Marime text


Antrenorul Ilie Stan a debutat cu dreptul pe banca tehnică a FC Farul, „marinarii“ câştigând la scor, 5-2, sâmbătă, în deplasare cu Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a a Ligii a 2-a. Învinşi, în etapa trecută, la Constanţa, de SC Bacău (2-1), „marinarii“ au recuperat acest deficit la Galaţi, neîmpiedicându-se de juniorii Oţelului, deşi, în timpul partidei, constănţenii au fost egalaţi (2-2), după ce au condus cu 2-0.

Fariştii au revenit însă şi au mai marcat de trei ori pentru o victorie fără drept de apel. În plus, de-a lungul disputei, „marinarii“ au trimis şi de două ori balonul în bară, prin V. Munteanu şi C. Neagu. Golurile au fost marcate de Ciurea (26, din penalty), Perju (49), respectiv V. Munteanu (16, dintr-un penalty scos de Tigoianu), Tigoianu (24, 85), Vezan (56) şi Fl. Popa (70). Cu o singură excepţie, pentru echipa gazdă, aflată într-o situaţie foarte grea, au jucat numai juniori! Pe lângă cele două goluri şi penalty-ul obţinut, Tigoianu a fost şi coautor la reuşita lui Vezan, prin care Farul a trecut în avantaj după egalarea Oţelului. 

FC Farul (antrenor, Ilie Stan) a evoluat cu: Negrilă - Băjan, Fl. Popa, D. Bratu, Zugravu - V. Munteanu, Vezan (80 Vlăescu), Fl. Pătraşcu (cpt.), Tigoianu (87 Ad. Cristea) - C. Neagu, Pătulea. Antrenorul Oţelului, Stelian Bordieanu, a mizat pe: Şt. Bordieanu - R. Oprea, Cl. Maftei, Iorguş, Ciurea (cpt.) - I. Chiriac, I. Codreanu - M. Blănaru, A. Istrate (46 A. Bordieanu), Fl. Toma (62 Sefer) - Perju.

Ce l-a nemulţumit pe Ilie Stan

„În primul rând, apreciez atitudinea jucătorilor, care a fost una pozitivă. La 2-2, am jucat, nu am avut probleme şi am înscris. Am câştigat cu 5-2, dar puteam să mai marcăm. M-a deranjat însă că am primit cele două goluri. Nu trebuia să le luăm, în condiţiile în care am condus cu 2-0. La acest scor, a intervenit însă o automulţumire, ceea ce nu mi-a plăcut. A trebuit să muncim dublu ca să putem să înscriem din nou. Mai departe, trebuie să avem continuitate“, a declarat Ilie Stan.
 
Victoria de la Galaţi a fost una importantă pentru asigurarea locului în play-off (primele şase echipe) şi a „zestrei“ cu care Farul va începe această fază a campionatului. În clasament, „marinarii“ ocupă locul cinci, cu 35 de puncte, la un punct în spatele locului patru, la egalitate cu formaţia de pe şase, SC Bacău, şi la cinci lungimi în faţa echipei de pe poziţia a şaptea, ACS Berceni.

Următorul meci, miercuri, la Constanţa

În celelalte partide ale rundei s-au înregistrat rezultatele: SC Bacău - Ceahlăul Piatra Neamţ 3-0 (Vraciu 18 - din penalty, 55, Drugă 63), Dacia Unirea Brăila - Academica Clinceni 1-0 (Al. Muscă 18), Gloria Buzău - Dunărea Călăraşi 0-4 (V. Balint 15, Kanda 39, Vădrariu 68, 86), ACS Berceni - CS Baloteşti 2-2 (M. Neagu 23, 27 / Bâtfoi 8 - din penalty, Cl. Herea 90+1), Rapid CFR Suceava - Rapid Bucureşti 0-0. Bucovina Pojorâta a avut rundă liberă. Clasament: 1. Rapid - 47p, 2. Călăraşi - 45p, 3. Brăila - 41p, 4. Clinceni - 36p, 5. Farul - 35p, 6. Bacău - 35p, 7. Berceni - 30p, 8. Buzău - 27p, 9. Suceava - 25p, 10. Baloteşti - 22p, 11. Pojorâta - 16p, 12. Oţelul - 12p, 13. Ceahlăul - 11p. În etapa viitoare, Farul întâlneşte ACS Berceni, la Constanţa, miercuri, 23 martie, de la ora 15.00.

Ti-a placut articolul?

Comentarii