Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:54 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Săptămâna Europeană a Sportului şi-a atins obiectivele și la Constanța

ro

11 Oct, 2017 00:00 546 Marime text

La Constanţa, Săptămâna Europeană a Sportului a fost o reuşită, atingându-şi obiectivele. Aceasta a fost concluzia trasă de organizatorii evenimentului care s-a bucurat de 4.000 de participanţi, cu ocazia a zece evenimente desfăşurate în cadrul manifestării.
 
„Le mulţumim partenerilor noştri, care au înţeles ce înseamnă să promovăm sportul. A avut loc şi un târg pentru structurile de sport, care le-au prezentat copiilor Constanţei ofertele lor. A organizat AS Sana Sport. A fost un succes. E important că încercăm să construim nişte echipe pentru promovarea sportului. Proiectului i s-au arătat personalităţi sportive precum Ilie Floroiu, Elena Frîncu, Alina Rotaru, Silviu Băiceanu, Gheorghe Hagi“, a declarat Mariana Solomon, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.

„Am găsit o deschidere extraordinară“

Alin Larion, preşedintele Federaţiei Române Sportul pentru Toţi, a arătat că, la Constanţa, numărul de participanţi la eveniment şi cel al activităţilor organizate au depăşit aşteptările. „Am ajuns la a treia ediţie a Săptămânii Europene a Sportului. La Constanţa s-au petrecut în premieră nişte evenimente extraordinare. Deschiderea manifestării a dat un start foarte bun. Prognozam patru acţiuni, cu un număr de 1.000 - 1.500 de participanţi, şi am ajuns la zece evenimente şi la 4.000 de participanţi, ceea ce reprezintă o medie bună la nivel naţional. Ne-am atins obiectivele pe care ni le-am dorit. Când am luat legătura cu DJST Constanţa, am găsit o deschidere extraordinară, la fel ca pe vremuri, aşa cum se întâmpla când sportul însemna ceva în Constanţa. Nu că n-ar însemna ceva în acest moment şi în ultimii ani, dar acum există o revigorare deosebită, dată de acest om inimos, Mariana Solomon. Am colaborat foarte bine cu cei de la DJST Constanţa. La nivelul întregii ţări, Săptămâna Europeană a Sportului a fost o reuşită. Am prognozat 40.000 de participanţi, iar până acum au fost 52.000, şi n-am încheiat întreaga evaluare. Anul trecut au fost 32.000“, a precizat Alin Larion.

Felicitări la Bruxelles

Preşedintele FRST a menţionat că în întreaga Românie a crescut numărul judeţelor participante şi al activităţilor Sportul Pentru Toţi, iar anul trecut, la Bruxelles, România a primit felicitări la nivelul Uniunii Europene întrucât acţiunile Sportul pentru Toţi cuprind întreaga ţară. „Dacă reuşim să mişcăm ceva de la bază, de la firul ierbii, performanţa va continua la cel mai înalt nivel“, a punctat Alin Larion.

Ti-a placut articolul?

Comentarii