Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul, prima victorie în cantonamentul din Turcia cu Luch Vladivostok (video)

ro

18 Jan, 2018 21:23 1612 Marime text

FC Viitorul a obținut, astăzi, primul succes din cadrul cantonamentului de la Belek, după ce s-a impus cu 4-2 (3-1) în fața reprezentantei Rusiei, Luch Vladivostok. Constănțenii au început partida cu o formulă inedită, dar chiar și așa au pus stăpânire pe joc încă din primele minute, iar tabela s-a modificat pentru prima oară în min.10, când Drăguș a transformat cu precizie o lovitură de la 11m. Același Drăguș a majorat diferența în min.27, cu un șut superb de la aproximativ 23m. Vladivostok a redus din diferență un minut mai târziu, după autogolul lui Mladen, dar diferența de dfouă goluri a fost refăcută de Gavra, în min.30, cu un șut puternic sub transversală, de la 14m, după o pasă a lui Drăguș. Prima reușită a părții secunde a aparținut rușilor, la doar trei minute de la reluare, prin Nyazin, care l-a învins pe Buzbuchi din interiorul careului. Au urmat alte două șanse bune irosite de Vladivostok, în min.50 și 56, pentru ca apoi Gavra să aibă șansa unei duble, în min.58, dar mingea reluată cu capul de la 12m a fost reținută de portarul advers. Din min.60, pe teren a intrat și tânărul Pop, cu o evoluție curajoasă, la fel ca și a lui Alexi Pitu, introdus în ultimele 15 minute în locul lui Gavra. Iar mezinul din lotul campioanei României își va aminte cu plăcere de acest meci, mai ales că în min.85 a transformat o lovitură de la 11m care a stabilit scorul final: 4-2 pentru Viitorul.

Au evoluat formațiile:
FC Viitorul (manager Gheorghe Hagi): Rîmniceanu (46 Buzbuchi) - Mladen, Ghiță, Horj - Ciobanu, Twumasi, Dumitrescu (60 Casap), Lima - Gavra (75 Pitu), Drăguș (46 Mățan), Voduț (60 Pop).
Luch Vladivostok (antrenor Aleksandr Grigoryan): Shamov - Steshin, Nasadyuk, Tikhiy, Marushak - Ponomarenko - Geloyan, Mashnev, Malyaka, Pavlenko - Gordienko. Au mai intrat: Fomin, Nyazin, Nosov, Kim, Khleborodov.

Meciuri disputate până acum de FC Viitorul în Turcia:
- 14 ianuarie: FC Viitorul - Galatasaray Istanbul 0-2
- 15 ianuarie: FC Viitorul - Skenderbeu 1-1 (Gavra)
- 18 ianuarie: FC Viitorul - Grasshoppers Zurich 1-1 (I. Hagi)
- 18 ianuarie: FC Viitorul - Luch Vladivostok 4-2 (Drăguș 2, Gavra, Pitu)
Programul următoarelor jocuri amicale ale formației constănțănțene la Belek:
- 22 ianuarie: FC Viitorul - Kapaz (Azerbaidjan)
- 22 ianuarie: FC Viitorul - FC Rostov (Rusia)
- 25 ianuarie: FC Viitorul - Cernomorets Odessa (Ucraina)
- 25 ianuarie: FC Viitorul - Jagiellonia (Polonia).

FC Viitorul va disputa primul meci oficial din 2018 în 2 februarie (ora 20.45), când va întâlni, pe teren propriu, în etapa a 23-a din Liga 1 Betano, pe Astra Giurgiu.

Sursă foto și text: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii