De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:27 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Farul aşteaptă verdictul Comisiei de Apel a FRF. Ce spune Giani Nedelcu

ro

31 Aug, 2016 00:00 3024 Marime text
 

FC Farul află astăzi dacă va fi admisă în ediţia 2016/2017 a Ligii a 3-a. Clubul constănţean a făcut recurs la decizia Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, iar apelul va fi discutat în şedinţa de astăzi, de la ora 14.00, a Comisiei de Apel.

Se cunosc bine problemele cu care se confruntă FC Farul. Săptămâna trecută, în momentul tragerii la sorţi a programului, echipa constănţeană nu a fost luată în calcul ca echipă activă. Totuşi, s-au stabilit două variante de program, fără Farul în campionat şi cu Farul în campionat, în cazul în care clubul constănţean va fi admis în Liga a 3-a.
 
Decizia Comisiei de Disciplină şi Etică a fost: „Admite sesizarea FRF formulată prin secretarul general, astfel cum a fost modificată şi restrânsă prin precizările reprezentantului convenţional în ședința din 24.08.2016. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 54 din Statutul FRF, coroborat cu art. 4, pct. 4, şi art. 38, pct. 1, prima cerinţă, teza finală, din ROAF, constată ca CS FC Farul Constanţa îndeplinește condiția deținerii dreptului de participare în competițiile organizate de FRF. În baza dispozițiilor sentinței civile nr. 2215/12.10.2015, pronunțată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 6194/118/2010, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 138/25.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, şi ale art. 248, alin. 1 şi 2 din Codul civil, constată că, de la data rămânerii definitive a sentinței civile de mai sus, CS FC Farul Constanţa îşi păstrează personalitatea juridică doar pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Executorie pe plan intern. Cu drept de recurs în termen de două zile de la comunicarea hotărârii motivate. Pronunțată astăzi, 24 august 2016“.
 
Oficialii Farului se arată optimişti că decizia de astăzi va fi una favorabilă grupării de pe litoral. „Am depus toate actele cerute şi aşteptăm cu încredere decizia”, a declarat Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul.
 
Liga a 3-a începe sâmbătă, 3 septembrie, iar în cazul în care FC Farul va fi primită în competiţie, programul turului seriei a doua va fi următorul:  

ETAPA I

Înainte Modelu - Metaloglobus Bucureşti
FC Viitorul II - Astra II
Gloria Popeşti Leordeni - Delta Dobrogea Tulcea
Axiopolis Cernavodă - Dinamo II
CSM Olteniţa - Viitorul Domneşti
Unirea Slobozia - Petrolistul Boldeşti
Arsenal Malu - CS Tunari
Farul Constanţa stă.

ETAPA II

Astra II - Farul Constanţa
Delta Dobrogea Tulcea - FC Viitorul II
Dinamo II - Gloria Popeşti Leordeni
Viitorul Domneşti - Axiopolis Cernavodă
Petrolistul Boldeşti - CSM Olteniţa
CS Tunari - Unirea Slobozia
Metaloglobus Bucureşti - Arsenal Malu
Înainte Modelu stă.

ETAPA III

Înainte Modelu - Astra II
Farul Constanţa - Delta Dobrogea Tulcea
FC Viitorul II - Dinamo II
Gloria Popeşti Leordeni - Viitorul Domneşti
Axiopolis Cernavodă - Petrolistul Boldeşti
CSM Olteniţa - CS Tunari
Unirea Slobozia - Arsenal Malu
Metaloglobus Bucureşti stă.

ETAPA IV

Delta Dobrogea Tulcea - Înainte Modelu
Dinamo II - Farul Constanţa
Viitorul Domneşti - FC Viitorul II
Petrolistul Boldeşti - Gloria Popeşti Leordeni
CS Tunari - Axiopolis Cernavodă
Arsenal Malu - CSM Olteniţa
Metaloglobus Bucureşti - Unirea Slobozia
Astra II stă.

ETAPA V

Astra II - Metaloglobus Bucureşti
Înainte Modelu - Dinamo II
Farul Constanţa - Viitorul Domneşti
FC Viitorul II - Petrolistul Boldeşti
Gloria Popeşti Leordeni - CS Tunari
Axiopolis Cernavodă - Arsenal Malu
CSM Olteniţa - Unirea Slobozia
Delta Dobrogea Tulcea stă.

ETAPA VI

Delta Dobrogea Tulcea - Astra II
Viitorul Domneşti - Înainte Modelu
Petrolistul Boldeşti - Farul Constanţa
CS Tunari - FC Viitorul II
Arsenal Malu - Gloria Popeşti Leordeni
Unirea Slobozia - Axiopolis Cernavodă
Metaloglobus Bucureşti - CSM Olteniţa
Dinamo II stă.

ETAPA VII

Delta Dobrogea Tulcea - Metaloglobus Bucureşti
Astra II - Dinamo II
Înainte Modelu - Petrolistul Boldeşti
Farul Constanţa - CS Tunari
FC Viitorul II - Arsenal Malu
Gloria Popeşti Leordeni - Unirea Slobozia
Axiopolis Cernavodă - CSM Olteniţa
Viitorul Domneşti stă.

ETAPA VIII

Dinamo II - Delta Dobrogea Tulcea
Viitorul Domneşti - Astra II
CS Tunari - Înainte Modelu
Arsenal Malu - Farul Constanţa
Unirea Slobozia - FC Viitorul II
CSM Olteniţa - Gloria Popeşti Leordeni
Metaloglobus Bucureşti - Axiopolis Cernavodă
Petrolistul Boldeşti stă.

ETAPA IX

Metaloglobus Bucureşti - Dinamo II
Delta Dobrogea Tulcea - Viitorul Domneşti
Astra II - Petrolistul Boldeşti
Înainte Modelu - Arsenal Malu
Farul Constanţa - Unirea Slobozia
FC Viitorul II - CSM Olteniţa
Gloria Popeşti Leordeni - Axiopolis Cernavodă
CS Tunari stă.

ETAPA X

Viitorul Domneşti - Dinamo II
Petrolistul Boldeşti - Delta Dobrogea Tulcea
CS Tunari - Astra II
Unirea Slobozia - Înainte Modelu
CSM Olteniţa - Farul Constanţa
Axiopolis Cernavodă - FC Viitorul II
Gloria Popeşti Leordeni - Metaloglobus Bucureşti
Arsenal Malu stă.

ETAPA XI

Metaloglobus Bucureşti - Viitorul Domneşti
Dinamo II - Petrolistul Boldeşti
Delta Dobrogea Tulcea - CS Tunari
Astra II - Arsenal Malu
Înainte Modelu - CSM Olteniţa
Farul Constanţa - Axiopolis Cernavodă
FC Viitorul II - Gloria Popeşti Leordeni
Unirea Slobozia stă.

ETAPA XII

Petrolistul Boldeşti - Viitorul Domneşti
CS Tunari - Dinamo II
Arsenal Malu - Delta Dobrogea Tulcea
Unirea Slobozia - Astra II
Axiopolis Cernavodă - Înainte Modelu
Gloria Popeşti Leordeni - Farul Constanţa
FC Viitorul II - Metaloglobus Bucureşti
CSM Olteniţa stă.

ETAPA XIII

Metaloglobus Bucureşti - Petrolistul Boldeşti
Viitorul Domneşti - CS Tunari
Dinamo II - Arsenal Malu
Delta Dobrogea Tulcea - Unirea Slobozia
Astra II - CSM Olteniţa
Înainte Modelu - Gloria Popeşti Leordeni
Farul Constanţa - FC Viitorul II
Axiopolis Cernavodă stă.

ETAPA XIV

CS Tunari - Petrolistul Boldeşti
Arsenal Malu - Viitorul Domneşti
Unirea Slobozia - Dinamo II
CSM Olteniţa - Delta Dobrogea Tulcea
Axiopolis Cernavodă - Astra II
FC Viitorul II - Înainte Modelu
Farul Constanţa - Metaloglobus Bucureşti
Gloria Popeşti Leordeni stă.

ETAPA XV

Metaloglobus Bucureşti - CS Tunari
Petrolistul Boldeşti - Arsenal Malu
Viitorul Domneşti - Unirea Slobozia
Dinamo II - CSM Olteniţa
Delta Dobrogea Tulcea - Axiopolis Cernavodă
Astra II - Gloria Popeşti Leordeni
Înainte Modelu - Farul Constanţa
FC Viitorul II stă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii