Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:41 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Box şi fotbal la Năvodari, cu ocazia „Cupei sărbătorilor de iarnă“

ro

11 Dec, 2015 00:00 1124 Marime text
Ediţia inaugurală a „Cupei sărbătorilor de iarnă“ programează la Năvodari, sâmbătă, 12 decembrie, un turneu de box şi unul de fotbal, în organizarea Primăriei oraşului Năvodari şi a Clubului Sportiv Năvodari.
 

Competiţia de pugilism, care va fi găzduită de sala de box din Năvodari, reuneşte sportivi de la toate categoriile de vârstă (copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori), de la CS farul Constanţa, Callatis Mangalia, CSO Ovidiu şi CS Năvodari. De la ora 8.00, se vor desfăşura cântarul, vizita medicală şi şedinţa tehnică, după care vor urma meciurile.
 
Întrecerea de fotbal se desfăşoară, de la ora 9.00, în Sala Sporturilor din Năvodari. Vor participa grupele de copii şi juniori de la CS Năvodari, care vor alcătui două serii, iar primele clasate vor juca finala turneului. Pentru victorie se vor acorda patru puncte, iar pentru egal, un punct. Fiecare partidă va avea două reprize a câte 15 minute.
 
La ambele competiţii, director de turneu este Constantin Dinicu, preşedintele CS Năvodari, iar sportivii vor fi premiaţi cu medalii, cupe, diplome, dulciuri şi diverse cadouri.

Ti-a placut articolul?

Comentarii