Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:19 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oameni care au marcat Marina Română Doi ani de la decesul comandantului de cursă lungă Constantin Preda

ro

21 Mar, 2014 00:00 1623 Marime text
Astăzi se împlinesc doi ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost comandant de cursă lungă Constantin Preda, rămas în memoria tuturor celor care l-au cunoscut, dar şi în analele marinei române, nu numai datorită calităţilor sale de profesionist desăvârşit în arta navigaţiei, cât mai ales a funcţiei de comandant titular al navei Independenţa, a cărei catastrofă i-a marcat existenţa.

Născut la data de 28 mai 1932 în comuna Moldoveni, judeţul Ialomiţa, Constantin Preda şi-a petrecut îşi petrece copilăria în oraşul Urziceni, unde tatăl său, Ion Preda, era angajat al Căilor Ferate Române. Şcoala primară şi două clase complementare le face la şcoala de Băieţi din Urziceni, după care se înscrie la Liceul „Aurel Vlaicu” din Bucureşti, parcurgând, până în 1951, cele 7 clase liceale. Se distinge ca elev foarte bun la învăţătură, fiind şeful clasei, ceea ce îi permite, în primul an de liceu, să recupereze un an din cei doi petrecuţi/ pierduţi (din cauza războiului) la şcoala complementară. Ajuns la vârsta stagiului militar şi impresionat de relatările unui coleg despre nou înfiinţata şcoala de Marină Militară din Constanţa, hotărăşte să-şi îndrepte paşii spre această profesiune. Absolvă cei doi ani de şcoală Militara de Marină (1951- 1953) cu merite deosebite, ca ofiţer de punte, şi este repartizat pe unul dintre distrugătoarele flotei militare româneşti, avându-l ca superior pe comandorul Munteanu. Are cu acesta o relaţie excepţională, care îl onorează, şi urcă treptele ierarhice până la gradul de căpitan, prilej cu care este numit, pentru rezultatele sale excepţionale, lector superior la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“, Facultatea de Navigaţie, facultate pe care, între timp, o absolvă. Fiind disponibilizat din efectivele armatei în anul 1961 din cauza vechiului dosar de chiabur al tatălui său şi nefiind încă membru al Partidului Comunist Român, reuşeşte să treacă în marina comercială abia în anul 1968, după aproape 7 ani, ca proiectant la Serviciul de Proiectare Navală din cadrul şantierului Naval Constanţa. Angajat al DNM „Navrom” din 1968, parcurge pe rând toate etapele promovării în funcţie, de la ofiţer maritim III (1968), ofiţer maritim II (1970), ofiţer maritim I (1972) şi până la cea mai înaltă treaptă, comandant de de cursă lungă), pe care o onorează cu excepţional profesionalism şi probitate morală desăvârşită. În anul 1994 se pensionează la limită de vârstă. A decedat pe 21 martie, 2012, la vârsta de 79 de ani.

O viaţă dedicată marinei române

Comandantul Constantin Preda s-a dedicat îndeosebi activităţii pe marile petroliere româneşti: „Dacia”, „Muntenia“, „Oltenia“, „Argeş“, „Ploieşti“, „Banat” (devenise specialist în acest domeniu) şi este cunoscut îndeosebi ca fiind primul comandant (comandantul titular) al petrolierului de 150.000 tdw. „Independenţa“ - nava-amiral a flotei comerciale româneşti din acea vreme - construită la şantierul Naval Constanţa şi lansată la apă în luna mai 1977 - navă cu destin tragic, dispărută într-un groaznic accident (15 noiembrie 1979), pe când era condusă de comandantul Mihai Dorinel, comandantul Constantin Preda fiind în concediu. „Pentru mine, spunea comandantul Constantin Preda cu prilejul lansării cărţii document a jurnalistului Constantin Cumpănă despre tragedia navei-amiral a flotei noastre, „Independenţa” a constituit apogeul carierei şi chiar al existenţei mele. Catastrofa în care au pierit 42 de oameni împreuna cu nava, a cărei construcţie am urmărit-o timp de un an de zile şi, apoi, am condus-o pe mările lumii, m-a şocat şi mi-a marcat adânc întreaga viaţă“. La trecerea în nefiinţă a comandantului Constantin Preda, pe 21 martie 2012, fostul director al DNM „Navrom”, comandantul de cursă lungă Petrică Munteanu, spunea: „Constantin Preda fost unul dintre comandanţii care au lăsat o amprentă deosebită prin profesionalismul şi caracterul său. O pleiadă de marinari şi ofiţeri a lucrat alături de el şi a rămas cu câte ceva în urma experienţelor voiajelor făcute cu comandantul Constantin Preda. (...) l-am cunoscut ca pe una din marile personalităţi ale marinei comerciale din punct de vedere al profesionalismului. Însă nu este suficient să fii un bun profesionist, trebuie să fii şi om, iar comandantul Constantin Preda a ştiut să facă acest lucru, să îşi apropie oamenii. Există astfel de oameni de care ne aducem aminte cu bucurie, dar şi cu mare regret că nu mai sunt. Un astfel de om este şi comandantul Constantin Preda, care face parte din pleiada oamenilor mării care au marcat Marina Română”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii