Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:44 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

De veghe în lanul de... candidaţi Se ascut sau se tocesc armele pentru Primăria Constanţa?

ro

13 Mar, 2015 00:00 2175 Marime text
Noul PNL Constanţa nu a nominalizat încă un candidat pentru Primăria Constanţa. Asta deşi până la proximul scrutin local mai e doar aproximativ un an şi jumătate. A fost avansat, e drept, numele lui Robert Boroianu, proaspătul preşedinte al Organizaţiei Municipale a vechiului PNL şi, în acelaşi context, s-a vehiculat, forţat, numele europarlamentarului Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor în Guvernul USL. Forţat, pentru că deputatul Gheorghe Dragomir, co-preşedintele PNL Constanţa, a anunţat doar o revenire a Ramonei Mănescu în PNL Constanţa, organizaţie în care actualul europarlamentar a debutat, cu ani în urmă, în politică.

Ce a spus Dragomir a fost doar că, dacă Mănescu va dori, numele său va fi inclus într-un sondaj de opinie (în primă fază, intern) pe marginea candidatului liberal la primăria condusă încă de Radu Mazăre. De aici şi până la o candidatură este însă cale lungă. De altfel, eurodeputatul nici nu a confirmat această ipoteză, Mănescu declarând, pentru ZIUA de Constanţa: „Nu s-a stabilit candidatul, dar vă pot spune cu certitudine că, oricare ar fi, îl voi susţine şi îi voi face campanie.“
Revenind la Robert Boroianu, în prezent se aşteaptă ieşirea acestui la rampă: conferinţe de presă, luări de poziţie faţă de actuala administraţie publică locală, diverse ieşiri publice.

Ce este însă interesant este faptul că în interiorul noului PNL Constanţa nu pare să existe deocamdată consens pe acest subiect. Nu e un secret pentru nimeni că senatorul Gigi Chiru nu s-a resemnat încă după pierderea suferită la alegerile locale din vara lui 2012, atunci când şi-a dorit locul lui Mazăre.

Era, poate, de aşteptat ca liberalii să-şi pregătească mai din timp candidatul. Să-l forjeze, să-i construiască o imagine solidă. Nu mai puţin important, amintim, în acest sens, că liberalii au mai luat în calcul, dar doar până la un punct, numele lui Vergiliu Chiţac, actualul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“. Acesta a declinat însă propunerea, preferând cariera militară la catedră.
Revenind la prezent, PNL trebuie să nominalizeze cât mai curând posibil un candidat pentru Primăria Constanţa, fiindcă timpul trece şi nu în favoarea partidului.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii