Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
11:00 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nu fac majorităţi în CL-uri PNL şi UNPR nu vor colabora decât în interesul comunităţilor

ro

17 Jun, 2016 00:00 1174 Marime text
 

Surse politice de la nivel naţional aruncau în piaţă o informaţie potrivit căreia PNL va începe negocierile cu UNPR, încercând să formeze majoritatea în consiliile judeţene sau în consiliile locale. Aceleaşi surse precizau că liberalii sunt dispuşi să facă oferte celorlalte partide şi caută parteneri politici.


 
Liderul liberalilor constănţeni, deputatul Gheorghe Dragomir, a precizat că, în principiu, împreună cu colegii săi, i-a mandatat pe copreşedinţii PNL să poarte discuţii cu toate formaţiunile politice, mai puţin PSD. Pe plan local însă, nu se pune problema niciunei colaborări punctuale, deoarece UNPR are puţini aleşi locali rezultaţi în urma alegerilor din 5 iunie, a mai spus Dragomir, care apreciază că aceste discuţii au mai multă relevanţă la nivel naţional. De altfel, şi preşedintele UNPR, deputatul Valeriu Steriu, recunoaşte „tatonările” dintre UNPR (partidul pe care îl conduce) şi PNL, în vederea alegerilor parlamentare din toamnă.
 
În judeţul Constanţa, Mangalia putea fi excepţia, dar nu va exista nicio alianţă punctuală. Liderul judeţean al UNPR, George Lipoveanu, a declarat că nu va exista nicio alianţă cu liberalii la Mangalia, însă cei doi consilieri UNPR vor vota hotărârile de Consiliu Local în interesul locuitorilor oraşului. Primarul de la Mangalia, Cristian Radu, nu a putut fi contactat, însă ultima sa declaraţie pe acest subiect indică faptul că PNL îşi doreşte şi funcţia de viceprimar.

Ti-a placut articolul?

Comentarii