Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:28 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După ruptura de Organizaţia Municipală Constanţa Florin Gheorghe a demisionat din PMP şi intră în hora independenţilor

ro

12 Aug, 2014 00:00 1776 Marime text
După o perioadă în care relaţiile dintre deputatul de Constanţa Florin Gheorghe şi Partidul Mişcarea Populară (PMP) au fost unele vizibil tensionate, inevitabilul „divorţ“ s-a produs. Ieri, în mod oficial, Florin Gheorghe a anunţat că şi-a înaintat demisia din Partidul Mişcarea Populară. „PMP a fost unul dintre proiectele în care am crezut cu toată puterea şi pentru care cred că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă pentru ca valorile şi obiectivele pe care ni le-am propus la început să devină şi realitate. Din păcate, cel puţin la Constanţa, PMP s-a îndepărtat cu totul de obiectivul nostru central, de a face o politică onestă şi corectă. Dimpotrivă, la Constanţa s-au înrădăcinat exact aceleaşi obiceiuri pentru care am părăsit PDL“, îşi motivează gestul deputatul de Constanţa.

Mai mult decât atât, parlamentarul constănţean a absentat de la Adunarea Generală a membrilor PMP din Constanța din 25 iulie, atunci când au fost organizate alegeri la nivelul Organizaţiei Municipale a PMP, în locul lui Florin Gheorghe fiind ales, atunci, Anton Antoniadis. De altfel, de mai multă vreme, era cunoscut faptul că relaţiile dintre deputatul constănţean şi conducerea Organizaţiei Judeţene a partidului nu erau tocmai cordiale, acest lucru fiind lăsat să transpară din declaraţiile făcute de-a lungul vremii de ambele părţi. „Am aflat şi eu din presă că s-au organizat alegeri la PMP Constanţa. Am aflat că există o echipă de conducere, numită sau aleasă. Ce să spun… le urez succes celor care, începând de vineri (n.r. 25 iulie), conduc PMP Constanţa. La alegerile din toamnă le doresc să scoată cel puţin rezultatele pe care le-am avut eu cu echipa mea la alegerile europarlamentare, la numai trei luni de la constituirea partidului“, transmitea, după alegerea celui care l-a înlocuit în fruntea conducerii municipale a partidului, deputatul Florin Gheorghe.

„Am fost curtat de PSD, aşa, într-o doară“

Contactat de redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa, deputatul constănţean a explicat că va rămâne în afara formaţiunilor politice. „Voi rămâne independent, voi fi un deputat independent. Am fost contactat de mai multe partide şi formaţiuni politice, însă, cel puţin deocamdată, voi rămâne independent. Am fost curtat şi de Partidul Liberal Reformator, şi de PDL şi de PSD - aşa, într-o doară, însă rămân independent. Am deja mai multe proiecte la care lucrez şi pe care le voi face publice peste puţin timp. Aşa cum am transmis, activitatea de la Constanţa nu va fi în niciun fel perturbată. Nu plec din Constanţa! Sunt constănţean, sunt ales de constănţeni şi sunt în slujba lor. Toate eforturile mele vor continua să se concentreze pe Constanţa şi pe problemele fiecărui constănţean în parte“, a declarat deputatul Florin Gheorghe.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii