De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
16:15 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii artişti ai Constanţei (XXlV) (galerie foto)

ro

19 Dec, 2016 00:00 1212 Marime text
Iulian Enache a devenit constănţean la 1 august 1990, când a ajuns la Teatrul Dramatic prin repartiţie guvernamentală obligatorie. Ultima din seria acestui sistem centralizat, de a ocupa un post într-o instituţie publică după absolvirea facultăţii. Venea direct de pe băncile IATC-ului cu o experienţă actoricească relativ îndelungată.
 
Pofta de joc a avut-o dintotdeauna, iar primul său rol a fost ursul, la una dintre serbările de la grădiniţă. Poezioarele, serbările din şcoala generală i-au alimentat plăcerea de a ieşi la public.
 
Studiile liceale nu le-a făcut în oraşul natal, Slobozia, ci la Liceul de Fizică din Bucureşti, unde a continuat să participe la recitaluri, să monteze spectacole şcolare, apoi a venit prima răspântie. După absolvirea liceului, ca întotdeauna, erau puţine locuri la teatru, cam patru, actoria nu era considerată o meserie. Părinţii, oameni simpli şi muncitori, nu au fost de acord să dea examen la IATC.
 
„Făcând fizică, mă pregăteam pentru o meserie serioasă, trebuia să devin profesor, nu cred că mi-ar fi plăcut. Şi... am dat examen la Politehnică. Mai precis, am dat cu banul şi m-am înscris la TCM. Am făcut armata, am început cursurile, dar în acelaşi timp am continuat să-mi urmez prima iubire, teatrul. Jucam la Teatrul «Podul» sub îndrumarea regizorului Cătălin Naum. În 1981 am jucat alături de nume spectaculoase ale scenei româneşti, în spectacolul «Cheile oraşului Breda», regia Sanda Manu, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Timp de patru ani am urmat, aşa, cursuri de inginerie la Politehnică şi cursuri de actorie la Teatrul «Podul», până într-o zi, când am decis să-mi asum sută la sută atracţia spre mica scenă a lumii şi... am abandonat Politehnica. M-am înscris la examen la IATC. Am intrat din prima încercare, dar am purtat cu mine, în meseria de actor, rigoarea, seriozitatea şi precizia dobândite în anii primei studenţii.”
 
A urmat cursurile de actorie la clasa Dem Rădulescu şi Geta Angheluţă, redutabili pedagogi şi actori de la care aveai tot timpul ce învăţa. La Constanţa a ajuns într-un moment prielnic, la câteva luni de la marea schimbare din 1989, când peste tot se părea că se poate mai mult, mai bine. „Eram dispus să-mi întrebuinţez toată energia, voiam să fac să se întâmple ceva extraordinar. Şi chiar am avut parte de spectacole extraordinare, de un colectiv profesionist, de oameni inimoşi. Nu de puţine ori depăn amintiri din acea perioadă deosebită a teatrului, împreună cu colegii cu care am trăit acele clipe. Iar pentru actorii tineri, multe nume importante ale scenei de atunci sunt doar personaje dintr-o poveste.”
 
Ca student la teatru a jucat în spectacolul „Amurgul Burghez”, în regia lui Dan Piţa, şi „Coriolan”, în regia lui Dinu Cernescu, ambele la Teatrul Mic din Bucureşti. În spectacolul de absolvire „Jack sau supunerea”, de Eugen Ionesco, regia Grigore Gonţa, a jucat rolul Jack tatăl.
 
Prima apariţie pe scena constănţeană a avut loc în spectacolul „Regele cerb”, unde l-a înlocuit pe actorul Longin Mărtoiu. Apoi, a fost distribuit de regizorul Dan Alexandrescu în „Părinţii teribili”, în rolul Michel, în care a jucat alături de Carmen Eneea, soţii Gurgulescu şi Ana Mirena.
 
„Aşa am fost primit la Constanţa. Aproape am avut senzaţia că mă aşteptau. Eram tânăr, eram înfometat de teatru. De aici mi s-a tras. Jucam în fiecare zi. Nu era nevoie să mai urmăresc avizierul, ştiam sigur că joc. Nu eram un novice, experienţa pe care am dobândit-o pe scenă (atât la Teatrul «Podul», cât şi la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Mic), dar şi un sistem de gândire impus de şcoala de fizică şi mai apoi de cea de matematică, mi-au fost de ajutor în dezvoltarea mea ca actor”.
 
Care a fost perioada cea mai frumoasă a teatrului? „Au fost mai multe momente şi le măsor prin spectacolele în care am jucat: «Rinocerii», în regia lui Laurian Oniga (un spectacol care, din păcate, nu s-a jucat prea mult). Au fost proiectele cu englezii, din care amintesc spectacolul «Cu dragoste, Nicolae», de Lin Coghlan, realizat de Bristol Old Vic în coproducţie cu Teatrul Dramatic Constanţa, regia Philip Osment, unde am interpretat rolul Mihai, un personaj cu un destin amprentat de crizele comunismului. Apoi a fost proiectul cu grecii, «Operă pentru viitorii dictatori», în regia lui Yannis Margaritis, unde am jucat dublu rol, Nebunul şi Ministrul Culturii, şi proiectul de teatru antic al regizoarei Cătălina Buzoianu, spectacolul «Penthesileea», unde am jucat rolul Antilohus”.
Când a apărut dorinţa de a face regie? A existat dintotdeauna. Chiar înainte de a intra în Institutul de Teatru, a făcut regie. A considerat că, pentru a face regie în mod profesionist, dincolo de intuiţie, este nevoie şi de o pregătire specială în domeniu, fapt pentru care a absolvit masteratul de regie în teatru la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş, avându-i ca profesori pe regizorii Theodor Cristian Popescu şi Oana Leahu.
 
Dana Trifan Enache şi Iulian Enache sunt o familie de actori care joacă pe aceeaşi scenă
 
Cum se împacă o familie compusă din doi actori? Dar când soţul este regizor în piesa în care este distribuită soţia sa?
 
Nu ne este uşor. De multe ori, ajungem fiecare separat la teatru, căci fiecare vine din direcţii opuse (Dana este şi cadru didactic la Facultatea de Arte), şi nu de puţine ori, după repetiţii, plecăm în direcţii opuse (Dana la facultate, eu alerg să iau fata de la liceu...). Dar întâlnirea noastră pe scenă este foarte plăcută şi a produs lucruri bune. Am jucat împreună în „Năpasta”, „Livada de vişini”, „Vrăjitoarele din Salem” şi „Dionysos”.
 
Într-adevăr, soţia mea a jucat în spectacolul „Nişte năroji”, a cărui regie îmi aparţine. Câteodată, îmi mai reproşează acasă că sunt excesiv de exigent ca regizor. Avem împreună o fată isteaţă, elevă în clasa a X-a la Liceul „Ovidius”. Ana-Iulia, în vara aceasta, a fost la Puerto Rico, în urma câştigării unui concurs la NASA. Sunt mândru de ea şi pentru că eu i-am călăuzit primii paşi spre fizică şi matematică. La fel de mândru sunt şi de copiii mei mai mari, Smaranda-Ioana şi Horia-Matei.
 
Ce îşi doreşte actorul-regizor Iulian Enache? 
 
- Îmi doresc să ajut. De aceea pun umărul de câte ori este nevoie. Ca regizor, muncesc cu drag cu colegii mei; se pare că şi lor le place, pentru că mă tot întreabă când mai pun în scenă un spectacol. Este bine că munca mea de regizor se vede. Spectatorul constănţean m-a întâlnit, ca regizor, în spectacolele teatrului „Titanic Orchestra” şi „Nişte năroji”.
 
Cum se împacă actorul cu regizorul? 
 
Nici actorul şi nici regizorul nu sunt pe deplin mulţumiţi. Amândoi tind spre perfecţiune.
 
Un gând pentru teatru? 
 
- Îmi doresc să am ocazia să montez texte interesante, să fac spectacole bune. Cred că Teatrul de Stat din Constanţa are producţii cu care trebuie să umble prin lume. De altfel, viitorul apropiat va aduce un turneu în Franţa, un nou proiect de teatru antic, iar eu, ca regizor, mă pregătesc să scot la lumină o nouă premieră, este vorba de piesa „Bătrâna şi Hoţul”, de Viorel Savin.
 
De curând, Teatrul de Stat Constanţa a împlinit 65 de ani, iar eu îi doresc să aibă parte de o trupă de actori profesionişti şi de oameni care să-l conducă spre marile scene ale lumii.

Ti-a placut articolul?

Comentarii