Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
05:51 04 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XV) (galerie foto)

ro

14 Nov, 2016 00:00 1514 Marime text

De la inginer de instalaţii la actor de cinema, drumul a fost de o zi

Actorul Virgil Andriescu are un palmares greu de atins: peste 40 de roluri, dintre care 30 principale, pe scenele româneşti, peste 30 de roluri, dintre care şase principale, în filme artistice de lung metraj, alte peste 30 de roluri, dintre care şapte principale, în filme de televiziune, alte zeci de episoade din seriale de televiziune. O numărătoare aproximativă, care nu poate să dea decât măsura muncii şi talentului actorului. Pentru filmul „Labirintul” a fost distins cu premiul de interpretare. A mai jucat în „Orele 11”, „Oglinda”, „Punctul zero”, „Triunghiul morţii” ş.a.
 
Povestea lui nu o ştiu prea mulţi. Teatrul pare că i s-a ivit în cale dintr-o întâmplare ce i-a schimbat cursul vieţii. Părinţii îl pregătiseră pentru inginerie. Inginer constructor de instalaţii. A căzut la examenul de admitere. Nu-i păsa prea mult. Nu avea nicio chemare pentru o astfel de carieră. O cunoştinţă îl întreabă: „De ce nu ai dat la teatru? Eşti ca un actor. Uite, se dă încă o sesiune”. S-a înscris la concurs fără nicio pregătire.
 
Erau 1.020 de candidaţi pe 20 de locuri. Povesteşte Virgil Andriescu: „Profesorul Ion Cojar făcea o primă selecţie întrebând pe fiecare de ce vrea şi cum vrea să devină actor. Iar profesorul îi încuraja sau îi descuraja, după caz. Ajung pe scenă. «Ce vrei să ne spui?», întreabă profesorul. «Ce?», zic eu dezarmat. Văzusem în viaţa mea doar două spectacole: «Aşa s-a călit oţelul» şi «Înşiră-te mărgărite», cu Vraca. Profesorul e oripilat. Vine o fetiţă lângă mine şi îmi spune: «Eu am intrat în prima sesiune şi pot să te ajut». Pregătim monologul din «Timpul» de Maiakovski, poemul «Bosforul» de Alecsandri, şi un exerciţiu de prins muşte.
 
Dau examenul, nu mă văd pe listă şi plec. Vine după mine tânăra care mă provocase să încerc. Ai reuşit, îmi spune. La o astfel de veste întâi simţi că ţi se înmoaie picioarele, că nu mai ai aer, apoi o iei la fugă. Am privit lista, prima, a doua, pe a treia mi-am zărit numele.
Eu dacă am fost o viaţă actor îi datorez acest lucru ei, actriţei Agatha Nicolau, şansa mea. Fără intervenţia ei şi fără ajutorul ei nu aş fi reuşit. Mai târziu, am fost colegi de scenă”.
 
Virgil Andriescu s-a născut la Botoşani, în urmă cu opt decenii. A absolvit Institutul de Teatru şi Cinematografie în 1963, la clasa marelui profesor Alexandru Finţi. Primii doi ani de actorie i-a petrecut la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi a venit la Constanţa. Peste două decenii de activitate teatrală, făcând parte din marea garnitură de aur a bărbaţilor teatrului. În 1986 este angajat la Teatrul Odeon din Bucureşti, revine la Constanţa ca director al instituţiei, pentru doi ani, este pensionat, apoi păstrează legătura cu scena prin diverse colaborări.
 
Evocăm împreună acel timp al marilor spectacole jucate la Constanţa, capitala estivală a teatrului românesc.
 
Sandu Simionică era un actor atât de talentat nativ şi cu o memorie senzaţională, prindea rolul foarte bine şi-l făcea excepţional. El era Mircea cel Bătrân. În spectacolul «Io, Mircea voievod», de Dan Tărchilă, a creat un rol memorabil. Excepţional.
 
În teatrul constănţean, în anii ˈ70 - ˈ80, era o garnitură fantastică. Dan Herdan, foarte inteligent, foarte bun, avea un debit excelent şi un nerv în el. Era un alt actor cu o mare forţă, Romel Stănciugel, actor foarte talentat. Viorel Popescu, foarte bun, în roluri de conţopist era minunat. Jean Ionescu era un bun director, un actor şi un om de calitate. Longin Mărtoiu, delicat, frumos, Iancu Lucian, un actor cu mult talent care, dacă este pus să facă ceva, face bine. Mari actriţe: Marcela Sassu, actriţa actriţelor, Agatha Nicolau, Aurora Simionică, Ileana Ploscaru şi multe, multe altele. A fost perioada de glorie a teatrului constănţean.

Dincolo de scenă

Sunt actori care fac creaţie mare şi nu ajung la sufletul spectatorilor. Uneori, faci ceva facil şi ai o priză neaşteptată. Nu mi-am dorit niciodată un rol anume. Am jucat variat şi comedie, şi dramă. Jucam un rol de comedie şi căutam personajul şi mă jucam cu el, iar soţia era foarte bucuroasă: eram tot timpul vesel, jucăuş, în schimb, când jucam rolul unui criminal, plecam cu personajul acasă. Îl duceam în spate. Am fost unul dintre cei care îşi iubeşte rolul, oricare ar fi fost el. Noi, actorii, avem o viaţă normală, dar când găseşti un personaj care este în altă sferă, care gândeşte altfel decât tine, te pui în pielea lui, te lepezi de tine.
 
Mergeam cu câteva ore înainte de spectacol la teatru. Treceam textul prin memorie, mă plimbam prin el. Este ca într-un ritual, intri dintr-o scenă în alta, îţi faci traseul dinainte. Aşa este şi cu cititul: deschizi cartea şi treci prin text şi imaginile pe care le vezi, pătrunzi în ele, eşti în ele.”
 
„Băiat de aur, suflet distins, el are o sensibilitate de mare glas, temperament şi haz. Având un fizic generos, scena i-a oferit numai roluri de eroi şi el a practicat un teatru realist, bazat pe forţă, sinceritate şi adevăr. Și în film a făcut câteva creaţii demne de laudă, remarcându-se ca un bun portretist: I.C. Frimu, Gh. Gheorghiu Dej, Generalul Duma, Mareşalul Prezan”, scria despre el un fost coleg, Al. Lazăr.

De la Shakespeare la Shakespeare sau Andriescu contra Andriescu

S-a întâlnit cu marele Will, piatră de încercare pentru oricare actor, încă de la Cassandra, studioul studentului-actor, în regia lui Al. Finţi. Juca Petruchio din „Femeia îndărătnică”, alături de Sanda Țăranu, viitoarea vedetă de televiziune. Un an de muncă, cure nemiloase de slăbire şi o spitalizare la „Caritas”. În spectacol trebuia să o ia în braţe pe Scorpia, indiferent de ţipetele ei, ca act de putere bărbătească, voinţă, dragoste. A ieşit din spital cu o salvare şi cu o echipă de medici ca să joace în spectacolul ce trebuia vizionat de o echipă UNESCO. Cu această supraveghere şi-a dus la bun sfârşit misiunea şi apoi s-a reîntors în salonul spitalului. Nu-i mai trebuia Shakespeare. Peste zeci de ani a jucat în „Macbeth”, apoi în „Richard al lll-lea”, cu care a făcut un turneu în Anglia. Era în anul 1993, cu Teatrul Odeon. „Acolo am cunoscut forţa criticii”, ne povesteşte. „La Mancester, sală de 2.000 de locuri, cu doar câteva sute ocupate. Înainte de cea de-a doua reprezentaţie, forfotă prin culise: vine cronicarul de la The Times. A sosit cu trenul de la Londra, a stat în sală şi a scris cronica în tren. Nimeni din echipa noastră nu a dormit în noaptea aceea. Citez din memorie: «Este cel mai bun Shakespeare văzut vreodată. Cine nu a văzut acest spectacol nu a văzut Shakespeare», scria cronicarul englez. A doua zi nu au mai rămas bilete nevândute. Zile în şir am jucat cu casa închisă. A fost cel mai mare succes al teatrului românesc jucând în ţara lui Will o piesă a acestuia”.
 
Virgil Andriescu trăieşte la Constanţa, iubeşte marea şi ştie că viaţa este extraordinară. Are un sac cu poveşti adevărate despre teatru. Mai rămâne să se găsească cineva să-i asculte amintirile şi să le păstreze în arhiva de aur al oraşului.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii