Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
10:06 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Florica Cruceru (galerie foto)

ro

21 Aug, 2017 00:00 3597 Marime text
Are o voluptate a scrisului şi a verbului netulburată de trecerea anilor. Vocea i-a rămas tânără, arătând în cascade stările pe care le trăieşte. De bucurie, împlinire, griji şi speranţă. O tinereţe interioară, un suflet generos, o modestie fără margini. Greu să o caracterizezi în câteva cuvinte pe doamna Florica Cruceru, cea care scrie de zeci de ani istoria culturală a Dobrogei, vrăfuind în bibliotecă, unul după altul, volumele de istorie a plasticii locale, dicţionare de personalităţi, cataloage de muzee, colecţii, istorii culturale.
 
În 2006, pe proaspăt ieşitul din tipar „Artişti dobrogeni“, adnotat modest „un dicţionar şi mai mult decât atât“, autoarea ne oferea în autograf „o mică filă din istoria culturală a Dobrogei“. De fapt, o carte de referinţă despre creatorii de frumos ai Dobrogei, rămaşi, iată, neuitaţi prin munca acerbă a documentaristului atât de meticulos, responsabil şi serios care este Florica Cruceru.
 
Bilanţul creator al femeii nonagenare este impresionant: peste 20 de monografii, sute de articole, cronici, recenzii, răspândite în presă, expert în artă românească modernă. „Artele plastice în Dobrogea“, „Artele la malul mării“, „Artişti dobrogeni“ sunt lucrări de referinţă, scrise lejer, publicistic, cu matură chibzuinţă evaluatoare, presărate cu inserţii tehnice, cu fragmente din cronicile de presă. Sunt aduse în prim-plan biografii de artişti dobrogeni sau care au iubit Dobrogea, punând la baza tuturor aserţiunilor sale o cultură solidă, mult discernământ, un simţ special al frumosului şi al socialului.
 
De ani mulţi se ocupă de culegerea articolelor şi studiilor lui Ion Frunzetti, apărute începând cu anul 1938 până la zi, şi pe baza lor a publicat patru volume de excepţie despre criticul de artă, eseistul, poetul-filosof, omul de largă cultură. În prezent, se află pe masa de lucru cel de-al V-lea volum, care va încheia marea lucrare monografică dedicată celui care i-a fost mentor în pregătirea sa profesională, Ion Frunzetti. Şi pentru că anul viitor se vor împlini o sută de ani de la naşterea lui, monografista adună materialul pentru un volum omagial.
 
În tipar se află „Dicţionarul artiştilor din spaţiul românesc, 1700-1920“, coautori fiind fiica şi ginerele său, Dana Postolache şi Ioan Darida, o lucrare monumentală, unică în literatura de specialitate. Pe masa de lucru pregăteşte, cu un mic colectiv, un alt dicţionar, intitulat „Istorici şi critici de artă din România, 1880-1980“.
 
Florica Cruceru este observatorul fin al vieţii artiştilor dobrogeni, dar şi al mişcărilor culturale, prietenul de încredere al celor care iubesc şi slujesc arta. Îi datorăm începuturile Muzeului de Artă, organizarea expoziţiilor, achiziţionarea marilor pânze care situează şi astăzi instituţia constănţeană printre privilegiatele României, îi purtăm recunoştinţă pentru că, prin ea, muzeul a devenit un loc al formării gustului estetic, al perpetuării frumosului.
 
Criticul de artă, dublat de muzeograful, ani mulţi - aproape un sfert de veac - managerul Muzeului de Artă constănţean, a fost mereu o voce respectată, de greutate în critica de specialitate, dar şi în comunitatea locală. Femeia firavă, dar puternică, de neînduplecat, a ţinut piept ambiţiilor, orgoliilor, susţinându-şi proiectele, idealurile de cultură şi nu s-a lăsat învinsă nici de greutăţi, nici de răutăţi. Şi-a consumat timp efectiv în muzee, biblioteci, arhive, adunând cu migală şi conştiinţă profesională date despre artiştii locului. Datorită ei, astăzi, galeria creatorilor de frumos din Dobrogea este cuprinzătoare şi convingătoare pentru susţinerea unicităţii şi complexităţii spiritului civilizator al locului.
 
S-a născut la 20 octombrie 1926, în satul Mănăstirea, Călăraşi, dar s-a stabilit la Mangalia când avea doar şase ani. Pentru ea, Dobrogea rămâne acel spaţiu care i-a absorbit viaţa, munca, dragostea şi prin tot ce a făcut i-a arătat recunoştinţă şi admiraţie, dar mai ales i s-a simţit datoare să-i perpetueze cultura, memoria, civilizaţia.
 
Şi dintre toate locurile dragi ale Dobrogei, pe primul loc se află Mangalia, „reperul privilegiat al copilăriei şi al adolescenţei mele. Eu aparţin Mangaliei prin faptul că am trăit acolo din pruncie. Tata, Radu Pospai, a fost secretarul Preturii. Pe mama a chemat-o Maria Roşculeţ şi a făcut parte din marea familie a oraşului, crescând chiar în casa unchiului său, primarul Roşculeţ. La mătuşa Roşculeţ în casă veneau şi mâncau toate personalităţile vremii. Apoi, aceasta avea un alt fiu, Nicolae Roşculeţ, a fost şi el primar, a murit la Canal.
 
Vila Roşculeţ există încă. Aici veneau la masă Steriadi, Lucian Grigorescu, Ghiaţă, Şirato, Birlic. Noi, copiii, ne amuzam copios de ghiduşiile marelui artist comic. Veneau Agripina Macri şi cu Victor Eftimiu, stăteau la vila Vestinian. Grupul nostru era condus de Vitanidis, cu care făceam teatru, jucam scene din Molière, Sheakespeare, Caragiale. Printre noi se afla şi Elena Vicică, cea care a fost apoi, timp de 30 de ani, dirijoarea corului de copii Radio, cu mari premii, cu mari succese în plan internaţional.
 
Eu am învăţat la cea mai veche şcoală a oraşului, cea din cartier. În anii ’33, era una singură şi pentru băieţi, şi pentru fete. Tot ce s-a făcut a fost ulterior acestei date. Liceul a fiinţat ca gimnaziu peste drum de geamie, în casa unuia dintre fraţii Aldea.
 
Mangalia - tărâm iubit, un oraş foarte pitoresc şi foarte hazos. Viaţa era foarte ieftină, cu oarece confort, casele oamenilor de condiţie medie erau foarte bine îngrijite, străluceau de curăţenie. Localitatea era mai mică decât Balcicul, mai adunată, avea un pitoresc special. Aici era locul de vacanţă al scriitorilor, al poeţilor, al pictorilor. Dintre pictorii din perioada interbelică cu cea mai multă pictură făcută despre Mangalia se numără Ţuculescu, Petraşcu, Tonitza, Şirato, Dimitrescu şi mulţi alţii.
 
Clădirea cu ziduri nepenetrante care a adăpostit muzeul pipelor şi care există şi astăzi - lângă care am avut noi locul - a fost a unui arhitect, Dan Hurmuzachi. Vasile Canarache a avut o colecţie de pipe cumpărate de el, care apoi a aparţinut Muzeului de Arheologie. Obiecte din secolele 16, 17, bunuri de patrimoniu. Pe unde or fi astăzi?“
 
Amintirile Floricăi Cruceru se întind pe spaţii largi de timp, păstrează parfumul unor locuri astăzi dispărute, al unor oameni rămaşi simple nume prinse în cărţi sau rame de tablou.
 
Iată şi explicaţia muncii ei neobosite la vârsta când cei mai mulţi din generaţia sa se odihnesc: „Sunt două motive pentru care scriu: primul e acela că am foarte mult timp şi pot să o fac mai mult decât în perioada în care lucram la muzeu şi al doilea motiv - pentru că, fiind foarte de mult timp în domeniu, deţin foarte multe documente şi informaţii. Şi cum eu sau alţi cercetători căutăm, în analele Dobrogei şi în presa veche, informaţii despre cultura de atunci, probabil că unii cercetători tot aşa vor căuta, peste 50-100 de ani, informaţii despre arta timpului nostru şi contribuţia mea le va folosi. Astfel, aş spune că lucrez pentru viitor“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii