Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:51 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Artistul plastic Ion Nicodim (galerie foto)

ro

10 Jul, 2017 00:00 3934 Marime text
În 1976, Organizaţia Naţiunilor Unite îl declara Planetary Citizen, alături de personalităţi din lumea întreagă: Martin Luther King, Darius Milhaud, Pablo Casals, Arthur Miller, Yehudi Menuhin etc. Tapiseria sa de 45 m², numită după celebrul poem arghezian „Cântare omului“, a fost oferită de guvernul român, în 1970, pentru sediul ONU de la New York.
 
El, Ion Nicodim, artist plastic de circulaţie mondială, din Pietreniul dobrogean, are şi astăzi expusă, la Palatul Naţiunilor Unite din New York, o tapiserie murală uriaşă. La zece ani de la moartea marelui artist dobrogean, recunoscut în întreaga lume, recuperăm din memoria timpului câteva secvenţe, în semn de omagiu şi admiraţie.
 
Pe Ion Nicodim l-am cunoscut prima dată în gară la Medgidia. Era prin anii 1991-1992 şi noi editam în oraşul de pe Valea Carasu o publicaţie, Graiul Dobrogei, o ambiţie a comunităţii de a se exprima public în faţetele multiculturalismului secular. Ion Nicodim, Ion Sălişteanu, Mihai Mănescu şi alţi artişti plastici de marcă ai României veneau în fiecare zi de 1 februarie, oricât de mare ar fi fost zăpada sau crivăţul Dobrogei, pentru a-l omagia pe Lucian Grigorescu. Un veritabil pelerinaj al prieteniei şi respectului artistic. Ne adunam zgribuliţi din mai multe direcţii ca să poposim măcar câteva ore în sala neîncălzită a Muzeului „Lucian Grigorescu“, strângându-ne gândurile lângă pânzele în ocru pur ale pictorului medgidian. Cred că au fost cele mai frumoase seri de poezie şi iubire de frumos petrecute vreodată la Medgidia în compania unor elite ale culturii româneşti.
 
La invitaţia pe care ne-a făcut-o cu multă insistenţă, la prima vacanţă petrecută la Paris, i-am telefonat şi ne-am întâlnit în luminosul său atelier-reşedinţă. Ne-a primit cu un răcoros pepene galben, derulând amintiri dragi din copilăria satului cu bostănării la tot pasul. Ore în şir ne-a povesti despre sine, despre soţia sa, Ariana, despre ai lui din România, despre artă.
 
„Eu cred că trăim în Dobrogea într-un spirit mediteranean, că acolo există un loc trezit la viaţă culturală chiar înainte de alte zone ale ţării. Dacă ne gândim că Dobrogea a fost romanizată înaintea celorlalte provincii dace, şi apoi creştinată, dacă privim uneltele de muncă care s-au utilizat de-a lungul timpului în acest perimetru - dar pe care le găsim şi în Tunisia, şi în alte părţi ale lumii -, şi sunt suficiente argumente. Mă simt un om al acestui loc. Prin solidaritate, printr-un lucru ce nu poate fi explicat. La noi calci oriunde pe cioburi de ceramică antică, în timp ce la New York - îmi spunea un prieten, artist plastic american,- poţi să sapi până în mijlocul pământului şi tot degeaba. La mine, în Dobrogea, sunt în pământ şi oasele strămoşilor, şi ceramica lor, şi cartea lor de trăinicie. E un creuzet de culturi absolut unic şi fantastic. Eu stau în Franţa de zeci de ani, dar venim în ţară în fiecare an câte două-trei luni să lucrăm, eu şi soţia mea, Ariana“.
 
Întâmplarea la care fac referire se petrecea în 1995, cum a rămas prins pe fotografiile făcute atunci. „Eu, ca om al locului, ştiu ce bogăţii sunt aici, la mine, în Dobrogea“, ne spunea. Şi ne-a desfăcut cu mare grijă o carte-unicat, din lut, adus în valize chiar din Pietreni, în care lăsase să fie înghiocate spice de grâu în pârg din lanurile Adamclisiului. Cartea, de fapt o lucrare monumentală, păstra între imensele coperţi din argilă bucăţi de chiffon japonez pe care Emil Cioran, prietenul său, le scrisese cu mâna, fiecare frază, şi în română, şi în franceză. Lucrase, la timpul acela, 18 asemenea piese grele, comandă a Academiei Franceze, şi îşi dorea să aibă posibilitatea să aducă şi în ţară o asemenea operă.
 
„Priviţi pământul acesta galben, pe care nici un artist nu-l întâlneşte nicăieri în altă parte, priviţi toate aceste lucrări, fructe ale pământului de-acasă“, ne spunea cu mândrie. „Pentru mine, Franţa este un loc de întâlnire cu ceilalţi. De a-i vedea cum sunt. Restul, că sunt aici sau acolo, este la fel. Mă simt bine oriunde văd o margine de mare. Trăind în mijlocul lucrurilor, nu le vezi conturul. De departe, e o filtrare, o vedere mai corectă. În tinereţe mă socoteam filo-francez, mai european deci. Acum simt, sunt, mă socot doar un om din Dobrogea. Am o identitate inconfundabilă. La o expoziţie, prin 1987, un mare etnograf, Paul Petrescu, a făcut o cronică fără a fi critic de specialitate. Este cea mai frumoasă scriere despre opera mea. El declara: «Când am intrat în sala de expoziţie în care expunea Nicodim, m-am simţit la Medgidia, auzind vocea muezinului chemând la rugăciune, iar coloanele de pământ mi-au amintit de un loc de prin apropiere de Adamclisi». Pentru mine a fost fantastic să mă identifice cineva până la esenţă cu locul natal“.
 
Sculptorul Ion Nicodim, dobrogean de vocaţie, născut în satul Pietreni, de pe lângă cetatea de scaun romană Adamclisi, cum i-a plăcut să ne spună, revenea an de an la Medgidia, ca să cinstească, alături de ai săi, memoria confratelui Lucian Grigorescu. Practica pictura de şevalet pentru peisajele natale, dar şi monumentalul decorativ, vitralii, plăci de ceramică smălţuită, unele lucrări străjuind pe litoral, iar câteva în muzeele de artă din Constanţa şi Medgidia, dar mai ales în colecţii din întreaga lume.
 
Reîntoarcerea acasă, mereu, cu aceeaşi frecvenţă, însemna pentru marele artist o regăsire cu sine şi cu originile adânci. Iar el va răscoli aceste rădăcini, le va răsturna în toate felurile şi pe toate părţile, în noi teme şi forme, lăsându-ne o operă unică, fascinantă, esenţă a creaţiei.
 
Deopotrivă pictor, poet, grafician, muralist, sculptor, cu premii internaţionale, cu lucrări aflate în mari colecţii de artă din lume şi în ţară. „Arta lui Nicodim este o ţesătură specială, extrem de nobilă şi rară“, scriau, extaziaţi, criticii Europei. Iar artistul declara cu orice prilej: „Eu sunt un om al locului, dobrogean, chiar şi atunci când lucrez la Paris sau oriunde în lumea asta“.
 
Ion Nicodim a instituit burse pentru tinerii artişti, încurajându-le truda şi cariera, a participat la viaţa culturală a cetăţii, refăcând drumul de glorie al artei constănţene. Printre distincţiile care i-au fost înmânate se numără, în anul 1992, Premiul Herder, acordat la Viena, în 1968, Premiul UNESCO, la Roma, şi Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România, în mai multe rânduri.
 
Cu siguranţă, este unul dintre cei mai valoroşi artişti plastici pe care i-a dat Dobrogea culturii lumii şi merită cu prisosinţă respectul şi preţuirea noastră. Oare nu ar trebui să-i poarte numele vreo şcoală, vreo stradă sau vreun lăcaş de cultură?

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gică Samoilă 10 Jul, 2017 12:31 Sunt un nepot mai îndepărtat al marelui om de artă, cunosc cate ceva despre viata si creatiile sale . Personal detin doua tablouri de debut si am vazut statuia di bronz masiv din parcul de lănga sala palatului . Este adevarat ce s-a scris despe el , era un colectionar împătimit al lucrurilor si obiectelor de la sat !