De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:56 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Aniversare. Academicianul Marian Traian Gomoiu, la 80 de ani „Suntem parte din natură, având un destin comun. Avem datoria să protejăm şi să conservăm natura pentru a supravieţui odată cu ea“ (galerie foto)

ro

15 Aug, 2016 00:00 4976 Marime text


Profesorul universitar Marian-Traian Gomoiu este singurul academician în viaţă născut în Dobrogea, trăind în Dobrogea, dedicându-şi munca Dobrogei. Biolog şi geograf, unul dintre cei mai activi cercetători ai Mării Negre din ultimele cinci decenii, o reputată personalitate ştiinţifică cunoscută şi recunoscută de comunitatea internaţională prin consistenta sa operă de peste 200 de lucrări ştiinţifice. Reprezintă oceanografia biologică şi ecologia marină în Academia Română.
 
În ziua de 15 august va împlini opt decenii de viaţă. Îi stă alături soţia, profesoara Rodica Gomoiu, bucurându-se de succesele profesionale şi familiale ale băiatului lor, Victor, dar şi de inocenţa micuţului Alexandru, nepotul care le luminează casa şi sufletele.
 
Interviul pe care l-am realizat în mai multe ore de dialog pare doar la început. Povestea acestei sclipitoare cariere ştiinţifice, munca fără limite, sacrificiile, bucuriile, izbânda adevărului, dragostea pentru oameni, pentru locul natal, educaţia, responsabilităţile, toate se adună în mărturiile care urmează.

Domnule academician, ştim că aţi fost directorul filialei din Constanţa a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină, unde aţi rămas consilier al directorului general. Că aţi fost guvernatorul Deltei Dunării în anii de început ai democraţiei, ani grei şi tulburi, ştim că aţi pus bazele unor specializări în Universitatea „Ovidius” şi aţi condus 35 de doctorate, că sunteţi Profesor de Onoare al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi şi Doctor Honoris Causa al Universităţii „Goldiş” din Arad, ca să nu mai vorbim despre apartenenţa la asociaţii, fundaţii, comitete, comisii, proiecte, programe etc. Dar, ca să ajungem la ele, ar merita să ne întoarcem la anii copilăriei, pentru a vedea ce datoraţi familiei şi mediului în care aţi crescut. De unde vine dragostea de mare, de ape?

Cu câtă duioşie mă gândesc astăzi la familia mea, care m-a pornit în viaţă, dându-mi ce avea mai bun cu înţeleaptă măsură. Îmi vin în minte, în multe împrejurări, scenele copilăriei, cu parfumul lor, care mi-au rămas etaloane în viaţă. Și natura, cu anotimpurile sale, şi gospodăriile oamenilor, şi recoltele, şi sărbătorile, şi atâtea altele. Îmi amintesc de nopţile lungi de iarnă, când, la lumina lămpii, descopeream, fără a înţelege deplin, piscurile şi comorile spiritualităţii umane, din lecturile vii ce ni le ofereau mama şi tata; am înţeles mai târziu marile adevăruri din acele nopţi, dar de atunci, în mod cert, mi-a rămas iubirea pentru cărţi şi pentru frumos.
 
Anii şcolii primare, la Gura Dobrogei, au fost cei mai fericiţi, cu dascălii mei, care erau chiar părinţii mei, ani de demult, din care păstrez încă neştirbite comori: învăţături, cântece, poezii, întâmplări unice... Anii gimnaziului, dominaţi de reforme şi căutări de orizonturi roşii, mi-au lăsat în suflet amintiri de neuitat, din care se desprind cele cu colegii de la Școala nr. 5 băieţi din Constanţa, oameni de nădejde, care mi-au rămas prieteni până astăzi. Liceul? Sunt mândru că am fost „lemebist” (nu se folosea atunci „mircist”!), că am purtat matricola şi şapca cu însemnele acestui liceu centenar, Liceul „Mircea cel Bătrân”. Dascălii mei de la acest liceu, pe care l-am considerat, îl consider şi îl doresc a fi o şcoală constănţeană de elită, au fost puternice personalităţi care au inoculat în noi, neîmblânziţii lor elevi, câte o picătură din ceea ce trebuia să fie devenire.
 
După anii renumitului liceu constănţean (câţi absolvenţi ai acestui liceu avuseseră un destin celebru înaintea mea!), steaua mea m-a purtat la Cluj, spre a-mi găsi sau pregăti norocul. Aici, formarea mea a căpătat contururi mai precise în intimitatea unică a atmosferei universitare clujene a anilor ’50, prin studii superioare complexe de ştiinţe ale naturii, cu discipline fericit şi prolific combinate în profilul Facultăţii de Biologie - Geografie. Dar şi cu audieri ale cursurilor şi conferinţelor unor iluştri savanţi de la alte facultăţi (prof. Lascu, prof. Vătăşanu, prof. Roşca, prof. Pamfil) sau de la Biblioteca Universitară (unde l-am ascultat pe Lucian Blaga), cu concertele de la Casa Universitarilor, cu frecventarea Operei Române şi cu multe, multe excursii în Apuseni.

Nu am vrut să întrerupem vraja acestor evocări. Unde aţi început adevărata ucenicie în oceanologie, o ramură de vârf a cercetării ştiinţifice?

După absolvirea facultăţii, la numai câteva luni, am avut şansa de a fi admis în „şcoala de oceanologie” a renumitului cercetător  academician Mihai Băcescu. De fapt, eram angajat ca cercetător stagiar la Laboratorul de Oceanologie al Academiei, o adevărată şcoală de studii aprofundate la care m-am format împreună cu o mână de tineri entuziaşti, colegi şi prieteni. Destinul devenirii era hotărât - cercetarea mării. Odată cu susţinerea tezei de doctorat, la începutul anilor ‘70, pot spune că segmentul devenirii din traiectoria vieţii mele fusese parcurs.

Aţi participat la numeroase expediţii oceanologice naţionale şi internaţionale, spre exemplu în Marea Sargaselor, cu nava de cercetare „Eastward”, în golful Batabano, cu nava cubaneză „Xiphias”, în zona Isefjord, cu nava daneză „Ophelia”, în Marea Neagră, cu mai multe nave, aţi fost Chief Scientist la bordul navei bulgăreşti de cercetare „Akademic”, într-o expediţie internaţională care analiza refacerea ecosistemului Mării Negre. Cum aţi sintetiza aceste căutări?

Au trecut peste 35 de ani de când caut să înţeleg şi să descifrez tainele mării de lângă noi, o perioadă care, de fapt, acoperă mai mult de jumătate din vârsta oceanologiei româneşti instituţionalizate. M-am ocupat cu precădere de studiul ecologic al Mării Negre, de fabuloasa lume vie din mare, de acea lume mirifică cunoscută de cei mai mulţi doar în spectacularul ei, graţie lui Jules Verne sau lui Jacques Yves Cousteau; studiind vieţuitoarele din adâncuri ca ecolog, mi-am propus ca deviză un principiu potrivit căruia „nimic din ceea ce aparţine mării nu trebuie să-mi fie străin”.
 
De-a lungul anilor, am rezolvat peste 60 de teme şi obiective de cercetare ecologică marină pe care le-am condus sau la care am colaborat, obţinând numeroase rezultate care au contribuit la îmbogăţirea fondului de date ale oceanologiei şi ecologiei marine în general, al biologiei, ecologiei şi protecţiei Mării Negre şi Deltei Dunării în special, rezultate pe care le-am înscris în  rapoarte ştiinţifice şi în peste 200 de lucrări publicate şi în numeroase comunicări făcute la reuniuni interne sau internaţionale, rezultate care au fundamentat decizii şi soluţii practice sau au dus la dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice, rezultate care mi-au adus recunoaşterea şi respectul întregii comunităţi ştiinţifice căreia îi aparţin. Dar ce greu se ajunge pe segmentul afirmării din traiectoria vieţii!
 
Expediţiile pe mare - fără număr în Marea Neagră, numărate şi prea puţine în alte mări, scufundările din adâncuri, experimentările, microscopia, prelucrarea datelor, documentarea şi atâtea alte activităţi pregătesc cu trudă picul de bucurie reprezentat de obţinerea unui rezultat original acceptat şi preluat de către specialişti. Câte n-ar mai fi de spus...

Poate le veţi spune odată, mai pe larg, într-o carte.

Acum aş dori să adaug doar un lucru. Totdeauna fără rezerve, am împărtăşit din experienţa mea, din cunoştinţele mele acumulate în aproape 60 de ani de activitate ştiinţifică şi de viaţă consacrată naturii. Totdeauna am fost gata să fac cunoscută marea şi să le reamintesc oamenilor, tinerilor în special, că trăim pe Pământ, care, de fapt, este Planeta Apelor. Și voi continua să-mi îndeplinesc această sfântă datorie, ca un apostol, atâta timp cât sănătatea şi puterile îmi vor permite. Și aidoma maestrului meu sub care am început drumul afirmării, continui să dezleg tainele mării înconjurat de tineri. Lor aş vrea să le dau măcar scânteia din flacăra transmisă de la înaintaşi - prof. Ioan Borcea, dr. Gr. Antipa, acad. Mihai Băcescu şi atâţi alţi dascăli - şi să le aprind focul sacru al cunoaşterii.

Să încheiem, domnule academician, cu un sfat dat tinerilor.

Pentru toţi tinerii, un îndemn: indiferent de steaua voastră, de drumurile voastre, nu uitaţi de NATURA ai cărei membri şi cetăţeni sunteţi. Priviţi-o şi trataţi-o cu adânc respect şi recunoştinţă! Apropiaţi-vă mai mult de natură, pentru a o înţelege, până nu e prea târziu! Suntem parte din natură, având un destin comun. Suntem o specie valoroasă, dar nu superioară altor specii. Avem datoria să protejăm şi să conservăm natura pentru a supravieţui odată cu ea şi a o transmite generaţiilor viitoare, aşa cum au avut-o bunii şi străbunii noştri.
 
La mulţi ani cu sănătate, domnule academician Marian-Traian Gomoiu!

Ti-a placut articolul?

Comentarii