Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:23 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portul antic al Cetății Callatis (galerie foto)

ro

06 Dec, 2017 00:00 912 Marime text
Cetatea Callatis a fot întemeiată la sfârșitul secolului al VI-lea a.Chr., de către coloniștii dorieni veniți din Heracleea Pontică. La mijlocul secolului al IV-lea a.Chr., ei au construit zidul de apărare al cetății, care se pare că avea o suprafață de aproximativ 80 de hectare. Tot atunci a fost construit și portul Cetății Callatis. Referitor la portul antic, legenda spune că fusese construit de o regină a amazoanelor, în timpul vieții lui Heracles.
 
Cert este că, în Antichitate, în portul Callatis se desfășura un intens trafic comercial. Pe baza ștampilelor de pe mânerele amforelor, descoperite în zona cetății și a portului antic, s-au stabilit cetățile-porturi de unde erau aduse tot felul de produse, printre acestea fiind: Rhodos, Thasos, Chersonesos, Cos, Chios, Cnidos, Sinope și, desigur, Heracleea Pontică - cetatea de unde au plecat grecii dorieni care au întemeiat Cetatea Callatis.
 
Descoperirile arheologice de sub apa Mării Negre reprezintă rămășițele portului antic Callatis și o parte a zidului de incintă (latura sa de nord) care au fost acoperite, în ultimele două milenii, de apa mării, crescută cu aproximativ doi metri. Mai exact, este vorba despre: instalațiile portuare, magaziile, cheiurile, clădirile din vechiul port și digurile de direcționare a curenților din apropierea țărmului.
 
Din scrierile lui Polibiu aflăm informații despre comerțul din zona Mării Negre, în perioada elenistică. Acesta notează că prin porturile cetăților Callatis, Tomis și Histria se exportau, către lumea egeeană și mediteraneană, vite și sclavi și se importau uleiuri și vinuri de toate felurile. În privința grâului, acesta era uneori importat, alteori exportat. De asemenea, cetățile de pe litoralul de vest al Pontului Euxin mai importau: arme, ceramică de lux și obiecte de podoabă și exportau: miere, ceară și pește conservat.
 
Tot prin portul Callatis a ajuns în cetate și renumitul papirus, descoperit în anul 1959 într-un mormânt tumular din necropola elenistică. Acesta a rămas, până în prezent, singurul papirus antic descoperit pe teritoriul României. După cum menționează Alexandru Avram, legăturile comerciale ale cetăților vest-pontice cu cetățile din Marea Egee și Marea Mediterană au permis, alături de circulația mărfurilor, și difuzarea ideilor. Din consemnările lui Xenophon aflăm că pe corăbiile care navigau în Pontul Euxin se aflau și numeroase suluri de papirus.
 
În cele două milenii care au trecut, o mică parte a Cetății Callatis (aproximativ 20%) și portul antic au fost acoperite de apa Mării Negre. Sunt mai multe ipoteze care încearcă să explice aceste cauze: procesul de eroziune la care este supus țărmul mării, ca urmare a furtunilor și valurilor puternice; un cutremur care a avut loc după distrugerea cetății; creșterea nivelului mării (în cei peste 2.300 de ani) cu aproximativ doi metri.
 
Sub apa mării, în zona Cetății Callatis și a portului antic, se găsesc: fragmente ceramice (mai numeroase fiind amforele și țiglele), fragmente arhitectonice (coloane, capiteluri), dar și epavele unor corăbii antice. De asemenea, se păstrează construcții terestre, pavaje, resturile unor ziduri din cărămidă antică, dale din piatră prelucrate etc.
 
Portul este ipotetic amintit într-un decret fragmentar de epocă elenistică, dar și de către Arian, care menționează că, la Callatis, exista un port natural și se pare că de instalațiile portuare de la Callatis beneficia și o subunitate a flotei moesice. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pamfil Polonic a evidențiat existența unui mare bazin portuar și a marcat portul antic pe o hartă a orașului Mangalia. În anul 1927, Oreste Tafrali a publicat un articol în care a subliniat faptul că în zona de acces în lacul Mangalia există, paralel cu țărmul, un dig în zig-zag.

Descoperirile din a doua jumătate a secolului al XX-lea 

Profesorul doctor docent Mihai Gramatopol, cel care a condus în anii 1961-1962 secția Callatis a Muzeului Regional Dobrogea, a fost alături de scafandrii care au descoperit fragmente de capiteluri și o coloană, toate pe canalul către lacul din sudul Mangaliei. În urma descoperirilor făcute, M. Gramatopol susține că la Callatis exista și un al doilea port, care putea adăposti mai multe corăbii de mari dimensiuni. Portul din zona cetății era un port militar, de import, iar portul de pe lac era un port comercial, de export, construit ulterior întemeierii Cetății Callatis.
 
Pe malul mării, la sud de cetate, cu prilejul unor lucrări de dragare, au fost scoase la suprafață sute de fragmente de amfore funerare, rânduite în șiruri paralele, după cum afirmă M. Gramatopol, ceea ce ne demonstrează că în această zonă, acoperită în prezent de apa mării, există o necropolă grecească de incinerație. Noile morminte descoperite în zona cheiului antic de pe lac, datate în secolele I a.Chr. - I p.Chr., duc la concluzia că portul mare a fost abandonat pentru o anumită perioadă. Despre zidul de nord al cetății, M. Gramatopol notează că urmele sale se văd pe o distanță de 50 de metri în larg, la 80 de centimetri sub apă.
 
Căpitanul-comandor Constantin Scarlat, cel care pune bazele primei unități de scafandri din Marina Militară, precizează că atât lungimea, cât și lățimea portului antic măsoară două mile marine. Bazinul portului era închis cu trei diguri de larg, orientate contra vânturilor și curenților din nord, nord-est și sud-est. Alte două diguri au fost construite în prelungirea malurilor. La baza digurilor din larg, la adâncimea de 10-12 m, se observă ruinele unor amenajări portuare. Cercetările din anii 1962-1972 au demonstrat că digurile sunt orientate pe direcția curentului de adâncime, scopul fiind acela de a se realiza un dragaj natural.
 
Prin urmare, se constată că, deși digurile sunt deteriorate de valuri, nu există depuneri în cei peste 2.300 de ani care au trecut de la construirea lor. Așadar, vechii constructori ai portului Callatis cunoșteau foarte bine configurația țărmului callatian și, în special, curentul de adâncime principal. Din aceste motive, materialele arheologice și epavele descoperite nu sunt acoperite de nisip, ci doar puțin afundate.
 
Constantin Scarlat menționează că a întocmit harta portului antic pe baza mai multor elemente și puncte arheologice, printre care și cele cinci diguri: cel de nord, aflat în prelungirea sub apă a zidului de nord al cetății; digul de piatră orientat nord-sud, care pornește din capătul din larg al primului dig; un dig intermediar orientat de la nord-vest către sud-est, aflat la 80-150 centimetri adâncime; un grup stâncos orientat nord-sud, la adâncimea de 50-100 centimetri, cunoscut de marinari sub numele de „digul genovez“, deși deasupra sa au fost descoperite fragmente ceramice elenistice; digul de sud, orientat est-vest, cu un capăt sprijinit pe mal.
 
Alte puncte arheologice care au contribuit la schițarea hărții portului antic sunt: blocurile de piatră din dreptul danelor de acostare; pavajul din dale de piatră, șlefuite și rostuite; fundațiile unor locuințe; fragmentele de ceramică din perimetrul unor edificii construite din piatră și cărămidă; două epave găsite lângă cheiuri și o altă epavă găsită în larg.

Zidurile de sub apă apar și în izvoarele istorice scrise, medievale și moderne 

Amenajările portuare antice și zidul de nord al cetății, care continuă în mare, nu au fost descoperite recent, ci apar, de-a lungul timpului, în izvoarele istorice scrise. Conform acestora, în secolele XII-XIV activitatea portuară era în plină desfășurare, aici acostând nave ale genovezilor, dar și ale venețienilor. În lucrarea „Callatis-Mangalia. 2500. Micromonografie”, autorii amintesc unele izvoare istorice, în care există informații despre activitatea portului în perioada medievală. Astfel, în anul 1445, călătorul burgund Walerand de Wawrin ajunge la Panguala și constată că portul este apărat de un dig de mari dimensiuni, care înaintează în mare. Despre acest dig spune că este în mare parte distrus și că numeroase vase s-au zdrobit de el, împinse de furtuni.
 
În anul 1652, călătorul turc Evlia Celebi vizitează Mankalia și în memoriile sale menționează că orașul este foarte vechi și că este mai bine dezvoltat „spre nord, la intrarea în port, unde se văd temeliile cetății”. Autorul mai precizează că activitatea portuară era dezvoltată în acea vreme, dar că în deceniile care urmează își reduce importanța datorită insecurității portuare. Tot Evlia Celebi spune că „portul fiind deschis către miazăzi și răsărit, se ivesc pe maluri valuri cât munții, care nu îngăduie șederea corăbiilor. Din această pricină, ele fug îndată ce-și descarcă marfa, deoarece în fiecare an se scufundă și pier aici mai multe corăbii”.
 
Francezul Hector de Bearn precizează, în notele sale de călătorie, că în anul 1828 Mangalia era „un orășel fără port”. Un alt francez, Xavier Hommaire de Hell, face referiri la cetatea și portul callatian, notând că se observă „ziduri vechi ieșind afară din râpa argiloasă unde e așezat orașul, ceea ce arată că marea a invadat toată această parte a litoralului”. În anul 1850, agronomul român Ion Ionescu de la Brad ajunge la Mangalia, unde remarcă numeroasele vestigii antice și află informații despre vechimea portului, ale cărui ruine se observă atunci când marea este liniștită. El consemnează că portul avea, la mijlocul secolului al XIX-lea, o activitate cvasiinexistentă, încărcându-se doar șapte-opt corăbii pe an, chiar dacă recoltele erau foarte bogate.
 
Pe un plan al Cetății Callatis, realizat în anul 1926, sunt marcate atât zidul de nord al cetății, cât și zidul de sud, ambele depășind linia țărmului și continuând către largul Mării Negre. În prezent, zidul de nord se poate observa ieșind din malul abrupt de pe faleza Mării Negre, iar când apa este limpede, se pot vedea blocuri din piatră prelucrate care au făcut parte, în urmă cu două milenii, din zidul de incintă al Cetății Callatis.
 
Despre portul antic al Cetății Callatis au scris, în lucrarea Mangalia în paginile vremii, Aurelia și Ștefan Lăpușan, care au evidențiat, printre altele, două importante descoperiri: este vorba despre două ancore, una din plumb și alta din fier, de mari dimensiuni, scoase la suprafață în anul 1967. Ancora confecționată dintr-un trunchi de lemn, cu două brațe, acoperită cu o placă de plumb, turnată dintr-o singură bucată, este unică în Pontul Euxin și seamănă cu o ancoră sculptată pe Columna lui Traian de la Roma. După dimensiuni, ancora din fier se pare că a aparținut unei corăbii cu un tonaj de peste 3.000 de amfore.
 
În ceea ce privește denumirile consemnate pe diferite hărți, pe care le-au avut cetatea și portul Callatis în evul mediu, cei doi autori fac o trecere în revistă a acestora: Pangalia, Pangalea, Pangala, Pangalay, Panguala, Pangali, Pancalia, Pangales. Denumirea de Mangalia este folosită pentru prima dată în anul 1593, pe o hartă întocmită de Paolo Giorgio din Ragusa. Călătorul francez Francois de Pavie amintește și el de portul Bengala sau Mangalia. Noua denumire de Mangalia a mai fost menționată de iezuitul Mancianelli și apare și pe o hartă realizată de Guillaume de I′Isle, în anul 1696.

Încercările de cercetare arheologică subacvatică 

În perioada 1962-1972 (dar în special între anii 1963-1967), scafandrul militar Constantin Scarlat cercetează portul Cetății Callatis. Deși scopul inițial era cercetarea topografică și geografică a reliefului submarin, ulterior, materialele arheologice descoperite au trezit interesul scafandrului și cercetările s-au realizat cu precădere în bazinul portuar. Lui i se datorează și harta care încearcă reconstituirea portului antic. Constantin Scarlat susține, într-un articol publicat în anul 1973, în Acta Musei Napocensis, că doar 15-20 % din totalul vestigiilor arheologice existente sub apa mării au fost scoase la suprafață. Piesele descoperite se află la Muzeul Marinei Române din Constanța.
 
Între anii 1994-1998, Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia, în colaborare cu Cooperativa „Metamauco” din Padova, a efectuat examinări subacvatice în zona cetății și a portului Callatis. Cu acest prilej, au fost descoperite numeroase fragmente ceramice și fragmente arhitectonice, rezultatele fiind publicate în reviste științifice din Italia.
 
În primăvara anului 2007, Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia a încheiat un contract de colaborare cu „Octopus” Maritime Archeological Research Association și Centrul de Scafandri „Carpatica” din București, având ca obiect: „Examinarea instrumentală a ruinelor cetății Callatis, stabiliment greco-roman scufundat în Marea Neagră, determinarea exactă și localizarea acestor ruine, determinarea întinderii ruinelor și examinarea condiției în care se află.”
 
Ca urmare, în perioada 9-15 aprilie 2007 s-au derulat cercetări arheologice subacvatice în zona zidurilor Cetății Callatis și în zona portului antic al cetății. Pentru examinări s-au folosit instrumente performante de ultimă generație. În zona țărmului au fost înregistrate ziduri și amenajări portuare antice, iar în largul mării, la câteva sute de metri de țărm, la o adâncime de zece metri, a fost descoperită o epavă antică ce transporta marmură. Lemnul a putrezit, dar încărcătură păstrează încă forma navei. În imediata apropiere a epavei au fost găsite fragmente ceramice.
 
Jeno Szabo, un scafandru pasionat de istorie și arheologie subacvatică, care a făcut parte din echipa renumitului cercetător, oceanograf și explorator subacvatic Jacques-Yves Cousteau, a înființat un Centru de Cercetări Subacvatice și, în anii care au urmat, a revenit la Mangalia pentru a demara cercetări subacvatice, care să scoată la suprafață mărturii ale celor care au locuit sau au făcut comerț la Callatis, în urmă cu două milenii.
 
Din nefericire, nu s-au găsit fonduri financiare pentru cercetări subacvatice, iar rezultatul colaborării dintre Centrul de Cercetări Subacvatice și Muzeul de Arheologie „Callatis” s-a redus la scanarea fundului mării, în zona Mangaliei, cu echipamente performante, instalate pe o ambarcațiune cu motor. Costurile necesare pentru cazarea și masa cercetătorilor care au venit la Mangalia, pentru închirierea unor echipamente și pentru benzină, au fost suportate de Jeno Szabo și câțiva sponsori.
 
În urma survolării instrumentale și detectării așa-ziselor „anomalii” de pe fundul mării, pasul următor a fost scufundarea unui robot ROV, teleghidat de la suprafață, dotat cu lumini și camere video, care a filmat descoperirile. Ceea ce a filmat robotul păreau a fi străzi antice, dar este foarte posibil să fie și rocă naturală, netezită de curenții de adâncime, aflați într-o continuă mișcare. Tocmai de aceea, sunt necesare cercetări arheologice subacvatice care să pună în valoare eventualele descoperiri arheologice.

Concluzii 

Așadar, ruinele de sub apa Mării Negre reprezintă zidurile și celelalte construcții ale portului antic al Cetății Callatis, precum și latura de nord a zidului de apărare, care continuă în Marea Neagră. Portul Callatis impresionează și astăzi prin suprafața întinsă, dar și prin numeroasele bazine și orientarea digurilor. În ultimele decenii s-a încercat demararea unor cercetări arheologice subacvatice, care să pună în valoare monumentele arheologice dispărute, de multă vreme, dar nu s-au găsit fonduri financiare.
 
Împreună cu profesorul Traian Lupu, manager de proiect, și doctorul în biologie Petru Strugariu, un pasionat scufundător cu peste 40 de ani de experiență și cu echipamente de scafandru pregătite pentru cercetări, am realizat un proiect de înființare a unui „Parc arheologic subacvatic”. Proiectul a fost prezentat autorităților locale în urmă cu trei ani, dar, până în prezent, nu am obținut altceva decât promisiuni.
 
Concluziile, pe care le-am subliniat și cu diverse alte ocazii, sunt următoarele: potențialul turistic al acestor situri arheologice scufundate ar putea fi de neimaginat. O cercetare arheologică sistematică ar scoate de sub apă valori culturale de o valoare inestimabilă, ce pot contribui, în mare măsură, la dezvoltarea turismului în zona Mangaliei. Potențialul turistic poate fi dezvoltat prin cercetarea și valorificarea ulterioară a monumentelor arheologice descoperite, prin organizarea de scufundări pentru turiștii interesați, așa cum se întâmplă în țări precum Grecia sau Statele Unite ale Americii. Punerea în valoare a siturilor arheologice scufundate ar putea deveni puncte de atracție pentru mulți turiști atât din țară, cât și din străinătate.

Despre Sorin Marcel Colesniuc 

Dr. Sorin Marcel COLESNIUC, cercetător științific, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța și a primit titlul de DOCTOR în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în științe politice la SNSPA București, specializarea Securitate și Diplomație. A fost directorul Muzeului de Arheologie „Callatis” Mangalia, în perioada 2009 - 2013, apoi șeful Muzeului „Callatis” din cadrul Complexului Cultural Mangalia, în perioada 2013 - 2017. A inițiat și coordonat sute de proiecte culturale și a participat la numeroase conferințe, colocvii și sesiuni științifice, naționale și internaționale. Pentru activitatea științifică și culturală, a primit numeroase premii, diplome și distincții. A publicat opt cărți ca autor sau coautor și coordonator științific, peste 70 de studii în reviste științifice de specialitate și peste 400 de articole în reviste de cultură și ziare, prin care a popularizat istoria locală și națională. Cea mai importantă realizare a sa, în plan profesional, o reprezintă recuperarea, de la Moscova, în anul 2011, a singurului papirus antic descoperit pe teritoriul României. Papirusul fusese trimis la Moscova pentru conservare și, timp de jumătate de secol, toți oamenii de știință din România l-au considerat ca fiind pierdut.
 
Citește și: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie

  
Interviu online cu cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Tema este - „Ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea“
 
99 de ani de la Marea Unire a românilor, sărbătoriți de Ziua Bucovinei (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii