Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:38 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ordinea.ro Cum a ajuns Giurgiucanu unul dintre cei mai importanţi oameni din România. Tenebrele din retrocedarea Movilă

ro

11 Apr, 2017 12:01 2472 Marime text
Georgică Giurgiucanu, cunoscutul personaj din dosarul retrocedărilor de la Constanţa, s-a născut la Bacău, în anul 1971. Pe tatăl său îl chema… tot Georgică, motiv pentru care, în familie, viitorul milionar de la retrocedări a fost mereu apelat Sorin. Cumva ca să nu fie confundat cu tatăl! În vremea comunismului s-a stabilit cu familia la Eforie Sud, acolo unde mama sa, Elena, a ajuns şefă la cooperaţia de consum. După revoluţie, la începutul anilor 90, Georgică, alias Sorin, îşi începea cariera de electrician în Italia. Acolo a învăţat italiana şi a putut observa, în mod direct, cum evoluează o economie de piaţă. Întors în ţară, în anul 1995, acesta fondează firma GG&Son Trading SRL, cu sediul în casa părintească din Eforie Sud, strada Progresului nr. 8. Ani buni, GG&Son a desfăşurat acte de comerţ cu papuci de plajă, colace şi alte produse sezoniere, la Eforie şi Mangalia.
 
La Mangalia, Georgică cel mic a cunoscut-o pe femeia care avea să-i devină prima soţie. Şi care avea să-i deschidă o serie de oportunităţi incredibile. Mama acesteia administra barul de zi al Hotelului Neptun, din staţiunea cu acelaşi nume. Era locul unde se întâlnea tineretul de fiţe al patriei. În acest context, Giurgiucanu a ajuns, cu timpul, în anturajul lui Dragoş Dobrescu, Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu. Cu Dobrescu  avea să ajungă, în mod oficial, asociat într-o firmă, Slava Extract SRL Bucureşti, în anul 2005. Cu ceilalţi doi avea să pună mâna pe un important activ turistic din sudul litoralului şi să deruleze afacerea vieţii lui: retrocedările.

Un joit-venture în oaza de verdeaţă de la Calul Bălan

 
Anul 2001 a fost crucial în evoluţia lui Georgică Giurgiucanu. În luna august, firma sa, GG&Son, care deţinea în proprietate un imobil în Constanţa, pe bulevardul Tomis nr. 60, a închiriat o cameră din acesta către Thorfactor Industry SRL, societate în stare de înfiinţare, pusă pe picioare de Giurgiucanu şi de Bogdan Florin Teodorescu - finul politicianului constănţean Constantin (Titi) Chirilă. De formalităţi s-a ocupat, ca mandatar, Octavian Caraivan, zis Nucu, prieten statornic şi partener de afaceri al lui Giurgiucanu.
 
Apoi, tot în 2001, în luna noiembrie, acelaşi Caraivan a depus la ORC Constanţa actele pentru înfiinţarea firmei Holiday Club Neptun SA. Vorbim aici de o mega-afacere derulată cu sprijinul lui Dan Matei Agathon, ministrul de atunci al Turismului. Cu acceptul acestuia, societatea de stat Neptun-Olimp SA a intrat într-un joint-venture în vederea exploatării satului de vacanţă Rustic, aflat în oaza de verdeaţă de la Calu Bălan din Neptun. În schimbul aportului său, în speţă activul turistic mai sus menţionat, Neptun Olimp SA îşi asigura 45% din acţiunile SC Holiday Club Neptun SA. Un alt pachet de 50% din acţiuni ajungea la GG&Son Trading SRL.  Restul de cinci procente se împărţea între Cristi Borcea (1%), Maria Măriuţă (1%), Rodica Gheonea (1%) şi Georgică Giurgiucanu, pe persoană fizică (2%). În spatele Mariei Măriuţă şi al Rodicăi Gheonea se ascundea Dragoş Săvulescu, nepotul celei dintâi şi viitorul soţ al celei din urmă.

Duios trecea Ivvona pe strada lui Giurgiucanu
 
Chiar şi începuturile marelui tun de la retrocedări se găsesc în acelaşi an 2001, când, printr-o serie de împrejurări, Giurgiucanu a cunoscut-o pe Ivvone Aline Buzescu-Movilă, ultima descendentă a unei familii care dăduse domnitori pe tronul Moldovei, în perioada medievală, şi care, prin bunicul ei, Ioan Movilă, întemeiase staţiunea Movilă-Techirghiol, cunoscută acum sub numele Eforie Sud. Alţi unchi ai Ivvonei, Jules şi Sever, fuseseră industriaşi şi mari latifundiari în Dobrogea, având numeroase proprietăţi imobiliare la Constanţa. Clădirea Primăriei Eforie, situată în Eforie Sud, pe strada Progresului nr. 1, aparţinuse familiei Movilă. După 1991, Ivvona a revendicat diverse proprietăţi la Eforie. La un moment dat, mai exact în 1995, Consiliul Local al acestui oraş îi decernase titlul de cetăţean de onoare. Însă clădirile şi terenurile nu i s-au retrocedat. Descendenta Movileştilor a continuat să bată drumurile Eforiei, iar în 1999 a mandatat-o pe o anume Ioana Greavu să identifice la Arhivele Naţionale dovezile numeroaselor proprietăţi de familie, aşa cum îi relata bătrâna, într-o scrisoare, bunei sale prietene Aurelia Lăpuşan - jurnalist şi profesor universitar la Constanţa. După doi ani, Ivvona Movilă avea să încheie un act notarial cu Georgică Giurgiucanu, care locuia, atunci, pe aceeaşi stradă unde se afla şi Primăria Eforiei. Primăria la numărul 1, Giurgiucanu la numărul 8.

Mandatul lui Georgică

Mandatul notarial 4991 din 17 octombrie 2001 îl autoriza pe Giurgiucanu să ceară proprietăţile confiscate de regimul comunist de la Thoma Elena, Caton Movilă, Marta Ciurea şi Felicia Cerchez, mama, fratele şi surorile Ivonnei Movilă. Moştenirea unchilor Jules şi Sever nu era inclusă în mandat, având în vedere că Ivvone nu deţinea un certificat de moştenitoare a acestora. Mai mult, Jules îşi lăsase întreaga avere, prin testament, Academiei Române, iar Sever avea descendenţi, diferiţi, în viaţă. În ciuda acestor aspecte, Giurgiucanu a revendicat, de la Primăria Constanţa, şi proprietăţile deţinute de unchii Ivvonei Movilă. În total, au fost nouă notificări de retrocedare, depuse de mandatarul Giurgiucanu la Primăria Constanţa, şapte din ele pe 11 decembre 2001 şi alte două pe 4 decembrie 2002.

Hop şi Săvulescu. Un nou mandat cu o clauză aiuritoare

Pe 22 mai 2002, moştenitoarea Movileştilor a revocat mandatul iniţial acordat lui Georgică Giurgiucanu. În aceeaşi zi, însă, l-a mandatat pe acelaşi Giurgiucanu şi pe numitul Emil Dragoş Săvulescu să redobândească, în numele ei, întreaga avere. De data aceasta, în mandat erau incluse şi terenurile unchilor Jules şi Sever Movilă, faţă de care mandanta nu avea un drept certificat de succesiune. În noul act, se menţinea clauza referitoare la remuneraţia mandatarilor cu 50% din ceea ce se va obţine. O altă clauză, ambiguă şi aparent contradictorie cu prima, stipula că „în cazul imobilelor revendicate pentru care se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, în sensul art. 1 din Legea 1/2000, mandatarii vor avea, dar numai împreună, dreptul deplin de dispoziţie asupra acestor despăgubiri”.

Ivvone este atinsă de demenţă. Mandatarii vând moştenirea către rubedeniile lor

În toamna lui 2002, Ivonne a fost atinsă de demenţă, fiind internată la un spital din Bucureşti. În timp ce moştenitoarea familiei Movilă se afla pe patul de moarte, mandatarii ei au interpretat clauza ambiguă din actul notarial, în sensul că aceasta le-ar permite înstrăinarea „moştenirii” către alte persoane. În acest sens, pe 30 septembrie 2002, Giurgiucanu şi Săvulescu, acţionând împreună, au încheiat un contract de cesiune a drepturilor succesorale cu octogenara Maria Măriuţă şi cu numitul Viorel Pană. Măriuţă era bunica lui Săvulescu, iar Pană, cumnatul lui Giurgiucanu. Aşa înţelegem că cesiunea era, de fapt, o modalitate de însuşire a averii muribundei, de către mandatari, prin rubedeniile lor. Şi-au dat nişte bani între ei, la vrăjeală, ca să pună mâna pe drepturile muribundei! Pe 4 octombrie 2002, nepoata boierilor Movilă s-a stins din viaţa. În urma ei a rămas un testament autentificat încă din 21 iulie 2001, prin care bătrâna lăsa averea sa Academiei Române şi unor apropiaţi. Nici vorbă de Giurgiucanu şi Săvulescu!
 
Autor: Adrian CÂRLESCU
Articolul integral poate fi citit pe ordinea.ro

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii