Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semestrul al II-lea începe în forţă Elevii claselor a VIII-a şi a XII-a susţin simulările la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

ro

07 Feb, 2015 00:00 2606 Marime text
După vacanţa intersemestrială, care a durat o săptămână, luni, 9 februarie, începe semestrul al II-lea al anului şcolar 2014-2015. Pe elevii claselor a VIII-a şi a XII-a îi aşteaptă simulările pentru Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat. Cursurile semestrului al II-lea se vor încheia pe 10 aprilie, iar vacanţa de primăvară este cuprinsă între 11 aprilie și 19 aprilie, urmând ca elevii să se întoarcă la cursuri pe 20 aprilie, până pe 19 iunie. Săptămâna 6-10 aprilie din semestrul al doilea este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, având un orar specific.

Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine, de regulă, până la data de 22 mai. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2014-2015 să se desfăşoare în zilele de 23, 24 şi 25 februarie - Evaluarea Naţională, pentru elevii clasei a VIII-a, respectiv 2, 3, 4 și 6 martie - Bacalaureat, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a.
Este al doilea an când Ministerul Educaţiei organizează simulările naţionale.

Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul

Evaluarea Naţională va începe, anul acesta, pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, pe data de 22 iunie, cu proba la Limba şi literatura română. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine evaluarea la Limba maternă pe 23 iunie. Ultima probă, cea la Matematică, va fi susţinută pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16,00. În aceeaşi zi, în intervalul 16.00-20.00, se vor putea depune contestaţiile, care vor fi rezolvate în perioada 27-29 iunie. Afişarea rezultatelor finale după contestaţii se va face pe 30 iunie. Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat între 25 şi 29 mai şi vor încheia cursurile pe 29 mai.

Prima sesiune de Bacalaureat va începe la 8 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Între 10 şi 12 iunie, vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă, probă urmată de evaluarea competenţelor digitale, între 15 şi 19 iunie. În perioada 22 - 26 iunie, elevii vor susţine evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise încep pe data de 29 iunie, cu testarea la Limba şi literatura română. A doua zi, pe 30 iunie, se va desfăşura proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Pe data de 1 iulie, candidaţii vor susţine proba obligatorie a profilului, iar pe 3 iulie este programată proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate pe data de 6 iulie, iar în aceeaşi zi, candidaţii pot depune contestaţii, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 10 iulie. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului se va desfăşura în perioada august-septembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii