De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
22:29 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După „generali“ şi „adjuncţi“, în examene intră inspectorii şcolari 33 de posturi pentru ISJ Constanţa, scoase la concurs

ro

25 Apr, 2015 00:00 2425 Marime text
După organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi şi director al Casei Corpului Didactic, Ministerul Educaţiei anunţă concursul pentru ocuparea posturilor vacante de inspectori şcolari. „Ultima dată, Ministerul Educaţiei a organizat concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere în învăţământ în anul 2012. După ce contractele de patru ani s-au încheiat, funcţiile de conducere au fost ocupate în baza delegaţiilor în interesul învăţământului. Urmează şi organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de directori şi a celor de directori adjuncţi“, a explicat inspectorul şcolar Cristina Ivan, purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa.
 
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare, aprobată prin OMECTS nr. 5558 din 7 octombrie 2011, şi presupune: analiza şi evaluarea CV-ului, inspecţie specială la clasă, probă practică, constând în asistenţă la ore, analiză de lecţii şi întocmirea procesului-verbal de inspecţie, interviu în faţa comisiei de concurs privind managementul educaţional şi deontologia profesională, probă scrisă în profilul postului pentru care candidează.

Funcţii vacante la ISJ Constanţa

La Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa sunt scoase la concurs 33 de funcţii vacante de inspector şcolar din cadrul organigramei proprii: inspector şcolar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educaţie (un post), inspector şcolar pentru educaţie timpurie (un post), inspector şcolar pentru învăţământ primar (două posturi), inspector şcolar pentru limba şi literatura română (1,5 posturi), inspector şcolar pentru limba engleză (0,5 post), inspector şcolar pentru limba franceză (0,5 post), inspector şcolar pentru matematică (un post), inspector şcolar pentru informatică (0,5 post), inspector şcolar pentru fizică (1 post), inspector şcolar pentru chimie (0,5 post), inspector şcolar pentru biologie (0,5 post), inspector şcolar pentru istorie (0,5 post), inspector şcolar pentru geografie (0,5 post), inspector şcolar pentru discipline socio-umane (0,5 post),
inspector şcolar pentru arte (0,5 post), inspector şcolar pentru religie (0,5 post), inspector şcolar pentru educaţie fizică şi sport (1 post), inspector şcolar pentru învăţământ profesional şi tehnic (1,5 posturi), inspector şcolar pentru minoritatea turcă (0,5 post), inspector şcolar pentru minoritatea romă (0,5 post), inspector şcolar pentru învăţământul special (0,5 post), inspector şcolar pentru management instituţional (1,5 posturi), inspector şcolar pentru managementul resurselor umane (1,5 posturi), inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane (un post), inspector şcolar pentru proiecte educaţionale (două posturi), inspector şcolar pentru învăţământ particular şi alternative
educaţionale (0,5 post), inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare (1 post).

Cine poate participa la concurs

La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii prevăzute în art. 3 coroborat cu art. 10 din metodologie: este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată cu diplomă de licenţă sau al ciclului II Bologna cu diplomă de master, este titular, având încheiat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar, cu
gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor, cu o vechime efectivă la catedră de minimum şapte ani în învăţământul preuniversitar, a obţinut calificativul anual „Foarte bine“ în ultimii cinci ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în aceeaşi perioadă, până la înscrierea la concurs, nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, nu a fost condamnat penal pentru săvârşirea unei infracţiuni şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, îndrumare şi control prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă de condamnare penală; este apt din punct de vedere medical, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; este membru al Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional, în conformitate cu prevederile art. 246 din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Calendarul concursului

Dosarele de participare la concurs pot fi depuse până pe 28 aprilie, ora 14.00. Acestea vor fi analizate de Comisia de înscriere şi validare între 29 şi 30 aprilie. Contestaţiile la decizia acestei comisii pot fi depuse între 4 şi 5 mai, între orele 9.00 şi 12.00. Acestea vor fi soluţionate pe data de 5 mai. Lista candidaţilor înscrişi şi a graficului desfăşurării concursului se va afişa pe 8 mai, ora 12.00.
Probele de concurs se vor desfăşura între 20 mai şi 5 iunie. Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, lista documentelor necesare înscrierii, fişele de evaluare a probelor, fişa-cadru a postului de inspector şcolar, precum şi modele ale documentelor necesare se afişează la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi pe site-ul instituției, www.isjcta.ro.

Examenul pentru adjuncţii constănţeni, pe 11 mai

În perioada 20 aprilie - 29 mai, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice se desfăşoară concursul pentru ocuparea funcţiilor vacante de inspectori şcolari generali adjuncţi şi a funcţiilor vacante de directori ai Casei Corpului Didactic. Concursul pentru ocuparea celor două funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa şi a funcţiei vacante de director al Casei Corpului Didactic Constanţa se va desfăşura pe data de 11 mai. Astfel, pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general adjunct şi-au depus dosarele patru cadre didactice: inspectorul şcolar pentru dezvoltarea resursei umane, prof. Gabriela Bucovală, inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane, prof. Alina Codreanu, prof. Isabela Marcu, de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“, şi prof. Sorin Mihai, de la Şcoala Gimnazială nr. 5 „Gala Galaction“ Mangalia. Pentru ocuparea funcţiei vacante de director al Casei Corpului Didactic Constanţa şi-au depus dosarele prof. dr. Andreea Artagea, de la Liceul Teoretic „George Călinescu“, şi prof. Sorina Plopeanu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“.
 
Precizăm că, până la organizarea unui nou concurs, la şefia ISJ Constanţa va rămâne, prin delegaţie, actualul inspector şcolar general, Răducu Popescu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii