Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:46 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Interviu cu scriitorul Viorel Savin „Pentru cititorii mei am un răspuns teribil“ (galerie foto)

ro

23 Mar, 2017 00:00 784 Marime text
O prezenţă deosebită în spiritualitatea românească, dramaturgul Viorel Savin a început să scrie în 1985, debutând cu piesa de teatru „Jocul de dincolo de ploaie“, când a descoperit pasiunea pentru această literatură. Cu stiloul pe foaie, fără calculator, fără internet, aşa şi-a scris autorul cărţile, care, deşi nu au fost tipărite în tiraje ameţitoare, sunt suficient de căutate de către intelectuali din toată ţara. La o vârstă înaintată, Viorel Savin scrie cărţi pe bandă rulantă!
 
L-am găsit la teatru, într-o după-amiază ploioasă de martie, în care a avut loc lansarea noii sale cărţi, „Cinesunta - fata cu trecutul amputat“, şi, totodată, premiera spectacolului-lectură, conceput după piesa care îi aparţine, „Bucuria de a fi îndurerat la Tomis“. Ne-a impresionat pasiunea volubilă cu care ne-a descris lucrările sale. Din experienţa acumulată de-a lungul atâtor ani, scriitorul afirmă că „mulţumirea cu înţelegerea trudei tale este o satisfacţie enormă“.
 
Criticii literari prezenţi la lansare l-au apreciat ca fiind „un foarte bun psiholog în tratarea subiectului, cu experienţă de dramaturg“ (Ovidiu Dunăreanu) sau „un maestru al utilizării marilor simboluri ale lumii, care deschid şi închid comunicarea“ (Petre Isachi). Alături de aceştia, conf. univ. dr. Cristina Tamaş a mărturisit că Viorel Savin este „un spirit interesant care trece cu eleganţă şi cu un anumit rafinament de la registrul poetic la cel dramatic, reuşind să fie discret şi reflexiv în poezie, tandru şi grav în proză, evocator şi combativ în teatru“.
 
Autorul încurajează publicul să îl citească dacă doreşte să-l descopere, adăugând că pregăteşte un volum de texte dramatice referitoare la viaţa şi opera lui Ovidiu, „Vieţile poetului“, şi aducându-i mulţumiri profesorului Mircea Anghelescu, pentru permisiunea de a prelua titlul lucrării sale, „Vieţile postume ale poetului“.

Întrebările redacţiei:

Când aţi descoperit că aveţi darul de a scrie? Cum l-aţi exersat şi cu cine?

Întrebarea este foarte grea şi, dintr-o dată, cred că trebuie să pornesc de acolo de unde am început eu să citesc. Şi acum îmi aduc aminte că părinţii mei, fiind învăţători, mi-au adus revistele din vremea aceea, deci din prima jumătate a secolului trecut. Una dintre reviste se chema „Furnica“. Eu începusem să citesc. Îmi plăcea foarte mult revista şi, în momentul în care am ajuns în clasa a patra, mămica mea, extrem de severă, mi-a spus: „Îţi mai aduc revista dacă îmi povesteşti ceea ce citeşti“. În felul acesta, m-a obligat să fac rezumate la micile povestioare. După aceea, împrumuta cărţile de la biblioteca liceului sau de la biblioteca orăşenească. Mă obliga să fac rezumate şi le discutam.

Prin ce emoţii aţi trecut în timpul creaţiei?

Cred că nu se poate descrie asta. Adică sunt nişte emoţii care ţin de următoarele: constituirea planului pe care ţi-l faci, scopul pe care ţi-l propui, mijloacele de care dispui ca să construieşti drama, povestirea sau poemul respectiv şi apoi orizontul de aşteptare, cum voi fi receptat de cei cărora mă adresez. Deci, emoţiile nu sunt cantonate într-un singur punct, ci te cuceresc, te stăpânesc până la capăt, până ajung la spectator, cititor etc.

Care este mesajul pe care doriţi să îl transmiteţi cititorilor dumneavoastră?

Am un răspuns teribil: să mă înţeleagă pe mine.

Ce scriitori preferaţi? 

Eram prin clasa a patra, la ţară, undeva la Bibireşti. Un vecin vine la taică-meu, care era director de şcoală, şi spune: „Domn’ Emil, vreau să vă spun că Viorel zice numai prostii. Taică-meu zice: „Cum adică, de ce?“ Vecinul: „Spune că Al Doilea Război Mondial a izbucnit de la faptul că Hitler şi Stalin nu s-au înţeles la care capăt să spargă oul“. Era vecinul Georgescu, care a spus: „Băiatul ăsta citeşte o carte acum, într-adevăr“. Era vorba de „Gulliver's Travels“, iar eu le traduceam ca „Al Doilea Război Mondial“, cu Stalin şi Hitler, care nu s-au înţeles la care capăt să spargă oul. Şi mă întrebi care scriitor îmi place. Cum naiba să nu îmi placă ăsta?! Sau „Robinson Crusoe“! Toată viaţa am visat să fiu aruncat pe o insulă şi să construiesc eu acolo şi să supravieţuiesc. Asta e. În fond, literatura este o lume spre care tinzi, unde vrei să ajungi, şi prin care vrei nu să transformi oamenii, doar să îi faci mai buni.

De unde aţi dezvoltat această pasiune pentru dramaturgie?

Dramaturgia este arta completă în teatru, este un sincretism al artelor. Aici întâlneşte literatura textul, se trăiesc muzica, ilustraţia muzicală, pictura, scenografia, jocul actoricesc. Deci, dramaturgia este, de fapt, regina artelor, pentru că le implică pe toate.
 
Florina Nănescu şi Andrei Flangea sunt studenţi ai Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“, Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii